Mangia, executat de Camora! CFR pune presiune pe FCSB, după 1-0 cu CS U Craiova. Gustavo a ratat un penalty în prelungiri. Cronica meciului

Vlad Măcicășan
Mangia, executat de Camora! CFR pune presiune pe FCSB, după 1-0 cu CS U Craiova. Gustavo a ratat un penalty în prelungiri. Cronica meciului

CFR s-a aflat, la meciul cu Craiova, în postura de a îndeplini o condiție obligatorie dar nu suficientă pentru a rămâne în lupta pentru titlu. Victoria împotriva echipei lui Mangia era cam singura variantă dătătoare de speranțe pentru CFR-ul lui Dan Petrescu. Craiova n-a mers cu rezervele la Cluj, așa cum s-a preconizat, dar a mers cu doar doi jucători în atac, Băluță și Mitriță și cu trei mijlocași centrali. Un sistem 3-5-2, menită să câștige avantaj la centrul terenului. Mailat a fost singura înlocuire a lui Petrescu, de la meciul cu FCSB. Mailat a fost cel mai activ jucător al gazdelor din prima repriză. Putea să înceapă meciul cu un gol, dar Popescu i-a respins în bară șutul său din 10 metri (3). Începutul era pomițător, dar cei care s-au așteptat la un meci spectaculos aveau să rămână dezamăgiți. Ce a urmat n-a avut de-a face cu spectacolul. CFR s-a chinuit pur și simplu să ajungă la poartă, cu aceleași mingi lungi aruncate în atac și s-a remarcat doar cu câteva sclipiri din partea lui Mailat și la fazele fixe. Din autul lui Manea s-a născut ocazia lui Culio (20), din centrarea aceluiași jucător Dimitrov a fost aproape să-și dea autogol (23), iar apoi șutul lui Manea a fost respins de Popescu (29), iar Djokovic a reluat pe lângă poartă (33).

Camora a oprit huiduielile

Craiova a fost de nerecunoscut la Cluj. Mulți jucători au părut fără chef, cu multe greșeli la construcție, cu Zlatinski, Santos și Mateiu aproape invizibili, iar Screciu și Dimitrov predispuși erorilor. Mitriță a fost cam singurul pericol și a încercat să-l surprindă pe Arlauskis, dar nu a reușit (9).

La pauză, Mangia l-a scos pe Screciu și Craiova a fost mai sigură în defensivă. O veste proastă pentru CFR, care s-a apropiat cu și mai mare greutate de poartă. Mitriță putea da lovitura din fază fixă (50), Boli a trimis pe lângă poartă (56), iar Vinicius a avut intervenția meciului, când s-a opus la șutul spre gol al lui Băluță (59). Deac, Culio sau Hoban au părut obosiți și publicul clujenilor a început să huiduie unele nereușite ale acestora. Atmosfera era apăsătoare, dar a venit izbăvirea pentru CFR. Camora a prins un șut perfect, din marginea careului mare și mingea deviată ușor de Popov s-a dus în poartă (76).

Secunda lui Arlauskis

CFR revenea pe primul loc, publicul uita de jocul chinuit și speranțele la titlu reveneau. Boli a luat cartonaș roșu pentru un fault brutal (83), iar finalul avea să fie trăit la cote maxime. Djokovic l-a faultat în careu pe Gustavo și Avram a dat penalty (81). Dezamăgire maximă la CFR, dar Araluskis a refuzat să iasă din lupta la titlu. A apărat penalty-ul executat slab de Gustavo și clujenii rămân în lupta pentru titlu și obligă FCSB să învingă la Iași (90+3).

 

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]