Managerul Stelei dă vina pe rapidiști pentru incidentele de la derby:** „Mi-au înjurat familia! Soluția? Fanii oaspeților, interziși pe stadioane”

Managerul Stelei dă vina pe rapidiști pentru incidentele de la derby:**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Managerul Stelei susține că singura soluție pentru ca incidentele de la derby-ul cu Rapid să nu se mai repete este ca fanii echipei oaspete să fie interziși. Oficialul grupării din Ghencea spune că reacția sa de la partida cu Rapid a venit pe fondul provocărilor repetate ale giuleștenilor.

Legat de comentariile cu tentă rasistă pe care le-a făcut pe Facebook, managerul Stelei afirmă că acele discuții nu au caracter oficial, astfel că nu pot fi taxate.

„Dacă nu pot să mă abțin, ce pot să fac? Problema a fost că fanii Rapidului mi-au înjurat familia și fetița non-stop. Am mai spus-o, singura soluție e să se interzică accesul suporterilor echipei care joacă în deplasare la atfel de meciuri. Trebuie să procedăm cum au făcut-o și grecii.

Cu Dinamo nu se poate întâmpla așa ceva. Îi respect pe dinamoviști pentru că nu mi-au înjurat familia. Pe mine mă pot înjura cât vor.

Nu mă simt vizat de afrimațiile lui Sandu. Nu m-am comportat altfel decât civilizat. M-am comportat doar ironic și nu am auzit ca cineva să meargă la pușcărie pentru asta. Dacă domnul Sandu se referă la mine, îl rog acum să explice concret ce am făcut. Eu ies din fotbal dacă se vine cu o probă video că am făcut gesturi obscene…Problema lui Mircea Sandu e ce s-a întâmplat la Steaua – Rapid? Știți ce se scanda la meciul României cu Andorra? „Afară, afară cu ungurii din țară” Ce ar fi trebuit să se întâmple la acel meci? Și mă întreb ce o să se întâmple la meciul cu Ungaria…

Legat de Facebook văd că sunt ironizat, dar eu nu știu nimic despre discuția la care se face referire. Acolo sunt discuții private, oricum… Nu îmi reproșez ce scriu acolo. Îmi place foarte mult ce scriu acolo, sunt mândru de mine. Când am scris „Angry Birds” a înnebunit toată lumea… Păi ce să fac dacă oamenii ăia au o pasăre pe emblema clubului. Asta e culmea. S-au supărat rapidiștii că i-am ironizat pentru modul în care s-au îmbrăcat? Păi ce ar trebui să fac? Să tac, după ce îmi înjură familia tot meciul? Nu pot să fac asta”, a declarat managerul Stelei la Sport.ro.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt anunţate ninsori şi vijelii
Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt anunţate ninsori şi vijelii
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Vestea cumplită primită de Simona Halep. A venit anunțul privind marele vis din 2024
Vestea cumplită primită de Simona Halep. A venit anunțul privind marele vis din 2024
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…