Managerul general de la Dinamo susține că i s-a pus și covorul roșu lui Tamaș: „Vreau să se înțeleagă că noi i-am dat tot ce a cerut”

Managerul general de la Dinamo susține că i s-a pus și covorul roșu lui Tamaș:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Gabriel Tamaș a semnat un contract valabil pe doi ani cu Steaua. Mutarea a surprins fotbalul românesc dat fiind trecutul fundașului român, care a evoluat pentru Dinamo și și-a exprimat în câteva rânduri ura pentru echipa la care va evolua în următoarea perioadă.

Tamaș a negociat în paralel și cu oficialii grupării din „Ștefan cel Mare” înainte, dar a fost nemulțumit de salariul pe care aceștia i l-au oferit. Daniel Stanciu, managerul general al lui Dinamo, a vorbit despre tratativele cu fundașul român: „Era un jucător în jurul căruia voiam să reconstruim echipa”, a declarat la DigiSport managerul general.

„Miercuri am avut o discuție în paralel. Probabil că nici Steaua nu a știut că discută cu noi, așa cum nici noi nu știam că discută cu ei. Nici nu am emis pretenții că am putea să ne luptăm cu Steaua. Nici nu e bine, există și în străinătate un respect între echipele mari”, a dezvăluit Stanciu.

„Ne-am întâlnit miercuri după-amiază la sediul clubului și i-am făcut o ofertă. A spus că ar accepta dacă i-am oferi o sumă anume. L-am sunat pe domnul Negoiță, iar el s-a dus și s-a văzut cu dumnealui și cu șefii clubului. Spunea că dacă ar fi să aleagă între Steaua și Dinamo, oricând ar accepta oferta de la Dinamo, dacă ar putea să-l mulțumească. L-am întrebat ce l-ar mulțumi și mi-a spus care ar fi suma. Azi-noapte și azi-dimineață i-am confirmat că suntem de acord să îi oferim ce a cerut. Ne-am înțeles și urma să vină cu Florin Manea la club. Pe la ora 2 m-a sunat și mi-a spus că s-a înțeles cu Steaua.

Eu zic că oferta noastră era apropiată de cea a Stelei, chiar dacă era inferioară. Vreau să se înțeleagă că noi i-am dat ce a cerut”, a povestit Stanciu pentru sursa citată. Brașoveanul în vârstă de 31 de ani a semnat un contract valabil pe doi ani, urmând să primească 25.000 de euro lunar de la oficialii din Ghencea. De cealaltă parte, dinamoviștii ar fi urmat să îi ofere același angajament, lăsându-l să plece oricând dacă pe adresa clubului ar fi venit o ofertă din străinătate pe numele fundașului.

Sorina Oprițescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de ani. Cine (și CE) era Simona, de fapt
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de…
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina Europei”
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina…
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un copil uneia, iar acum strănepotul ne-a găsit pe internet și vine în România”
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic:
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic: "Depinde şi de sistemul imunitar, depinde şi de pacient"
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din…
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Este interzis pentru cei care stau la parter. Decizie pentru proprietarii de apartamente
Este interzis pentru cei care stau la parter. Decizie pentru proprietarii de apartamente
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×