„Mă simt grozav, îmi lipsește doar golul!” Mesajul lui Tade după ce a revenit în echipa Stelei: „Patronul poate să zică ce vrea”

  • Publicat:
  • Actualizat:

Gregory Tade e din nou apt după accidentarea suferită în mini-cantonamentul efectuat de Steaua în pauza prilejuită de meciurile echipei naționale în preliminariile Euro 2016, iar francezul a primit o nouă șansă din partea staff-ului tehnic în ultima jumătate de oră a partidei cu Pandurii, scor 1-1.

Cu un singur gol marcat în campionat, în tricoul Stelei, Tade spune că obiectivul său nu este să devină din nou golgheterul Ligii 1, ci să își ajute echipa să câștige toate trofeele puse în joc în acest sezon. Tade a precizat după remiza cu Pandurii că nu simte presiunea criticilor patronului Gigi Becali și că simte că e în cea mai bună forma. „Îmi lipsește doar golul”, spune Tade, determinat ca până în iarnă să demonstreze că e un jucător care merită să rămână la Steaua.

„Am meritat să revenim, chiar dacă ei au jucat foarte bine. Au jucat mai bine, dar nu am lăsat jocul cum au vrut ei, nu ne-am lăsat și am meritat revenire. Trebuie să demonstrez că pot fi titular din nou. Vor veni și golurile, am marcat goluri înainte, este jobul meu, îl fac deja de mulți ani. Nu asta e important. Nu am venit aici să fiu golgheter din nou, am fost o dată, am venit aici să câștig trofee și pentru asta trebuie să ajut echipa cât mai mult.

Cât am fost la CFR era presiune, când am fost în Scoția, era presiune, finanțatorul poate să spună ce vrea, are dreptul ăsta, toată lumea are dreptul la o opinie. Eu mă simt grozav, nu cred că am jucat foarte rău, îmi lipsesc doar golurile. Suntem aici pentru a câștiga titlul. Vrem să câștigăm cele trei competiții pentru care ne luptăm, nu văd de ce nu am face-o„, a declarat Tade, citat de Digi Sport

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
"Unde mai joc și eu la aparate?!" Vieţile românilor care s-au trezit într-o nouă realitate, fără păcănele
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Vor dispărea BANCNOTELE definitiv?! Moment de cotitură în lumea banilor
Vor dispărea BANCNOTELE definitiv?! Moment de cotitură în lumea banilor
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură zi
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură…