„M-aș duce pe jos la Lazio”

Redactor:
Marius Pitaru
  • Publicat:
  • Actualizat:

Deși deocamdată nu a bifat niciun minut la Euro, Cosmin Moți e curtat de grupări din Serie A!

Atât Lazio, cât și AS Roma se bat pentru fundașul de 24 de ani. Agentul său poartă tratative cu oficialii peninsulari chiar în aceste zile, iar după Euro, Moți are mari șanse de a părăsi Dinamo. Astfel, ușor-ușor, vechea gardă a „câinilor” se destramă. După plecările lui Niculescu, Ștefan Radu, Cătălin Munteanu și Mărgăritescu, acum se pare că a venit și rândul lui Moți. Ediția de ieri a ziarului Corriere dello Sport a publicat un articol în care apărătorul formației din „Ștefan cel Mare” recunoaște negocierile dintre impresarii săi și cei de la Lazio. „De tranzacție se ocupă agentul meu, Ioan Becali. Ar fi extraordinar să evoluez la Roma, la un club pres­tigios și ambițios. Sincer, m-aș duce și pe jos la Lazio”, a declarat fotbalistul dinamovist.

Interesant este că, în cazul în care transferul s-ar materializa, la bianco-celesti s-ar forma cuplul de fundași centrali care a adus un titlu în „Groapă”: Moți-Ștefan Radu. „Jucătorul costă cinci milioane de euro și este pregătit pentru fotbalul italian”, a afirmat recent Ioan Becali pentru postul Teleradiostereo. În afara celor de la Lazio, și cei de la AS Roma s-au arătat interesați de achiziționarea lui Moți, iar în aceste condiții e aproape sigur că în noul sezon fundașul va evolua în Serie A.

"Sunt pregătit să joc la un nivel superior față de fotbalul românesc. Vreau să plec de la Dinamo și să evoluez la Lazio Cosmin Moți" – jucător Dinamo
2 apariții a bifat Moți în tricoul naționalei, cu Israel și Muntenegru

Tags:
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate puteam să fug jumătate de oră'
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate…
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o companie a familiei conducătoare din Emirate
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o…
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în weekend!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în…
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Regulă pentru toți proprietarii de terenuri din România. Legea spune foarte clar
Regulă pentru toți proprietarii de terenuri din România. Legea spune foarte clar
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen