Lyon insistă pentru Tănase, Becali ar putea pregăti două transferuri STELARE: **ce jucători de TOP pot ajunge în Ghencea după plecarea lui „Dodel”

Lyon insistă pentru Tănase, Becali ar putea pregăti două transferuri STELARE: **ce jucători de TOP pot ajunge în Ghencea după plecarea lui
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cristian Tănase pare, în acest moment, unul dintre jucătorii indispensabili Stelei. „Bijuteria coroanei”, așa cum îi place lui Becali să își alinte preferatul, a reușit un start de sezon extrem de bun, iar interesul lui Lyon revine în actualitate.

L’Equipe scrie că Michel Bastos nu a fost reținut în lotul pe care multipla campioană a Franței în anii 2000 îl va deplasa la Rennes, acolo unde formația lui Rémi Garde va debuta în noul sezon, în această seară, de la 22.00.

Francezii scriu că despărțirea brazilianului de Lyon e iminentă, acesta urmând a lua calea Golfului, cel mai probabil la Al Ain. Mutarea este doar o chestiune de timp, președintele grupării din Hexagon, Jean Michel Aulas, confirmând negocierile.

În aceste condiții, este de așteptat ca Lyon să intensifice negocierile cu Steaua pentru Tănase și, chiar dacă Becali nu pare dispus să îl lase să plece acum, o ofertă bună s-ar putea să îl convingă să accepte transferul.

I-a găsit înlocuitor

În măsura în care Tănase ar ajunge la Lyon, Becali vrea neapărat să efectueze un nou transfer, nedorind ca banda stângă a Stelei să rămână exclusiv pe mâna lui Costea. Ar mai exista varianta ca Pârvulescu să fie avansat, însă patronul din Ghencea este conștient că o piesă grea ca „Dodel” trebuie înlocuită cu un jucător pe măsură.

În acest context, latifundiarul se gândește tot mai serios la varianta Dacian Varga, fotbalist care este blocat în acest moment la Sportul. Deși Șiman este cunoscut ca un patron care negociază „la sânge”, Becali ar dori să obțină împrumutul fostului jucător al lui Kuban, pentru ca în vară, eventual, să acceseze clauza de cumpărare definitivă, în condițiile în care aripa stângă de 27 de ani va da randament.

Îl vrea și pe Curelea

Discuții sunt și pentru atacantul golgheter al Sportului, acestea fiind recunoscute chiar ieri de Becali. „Eu vreau un atacant. Am vorbit cu Șiman și vrea să mi-l dea pe Curelea. L-am sunat și după meciul cu ‘Târnavele’, dar să vedem în ce condiții vrea să îl dea. Rămâne de văzut”, recunoștea, aseară, Becali.

Gigi Becali l-a achiziționat pe Tănase de la FC Argeș în anul 2009, plătind pentru 50% din drepturile sale federative 1.800.000 euro

9 goluri în 81 de meciuri are Tănase la Steaua

3.500.000 € este cota de piață a lui Cristi Tănase, conform transfermark.de

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a descoperit ANPC la grădinița de unde 11 copii au ajuns la spital cu toxiinfecţie alimentară
Ce a descoperit ANPC la grădinița de unde 11 copii au ajuns la spital cu toxiinfecţie alimentară
Ce făceau acești 2 comisari ANPC, în spatele lui Piedone, în timp ce șeful lor derula un control la o firmă de pompe funebre din București
Ce făceau acești 2 comisari ANPC, în spatele lui Piedone, în timp ce șeful lor derula un control la o…
Ți se face pielea de găină! Mama Teodorei Marcu, distrusă de durere la aproape 3 săptămâni de când și-a pierdut fiica. Ipostaza sfâșietoare în care a fost surprinsă femeia
Ți se face pielea de găină! Mama Teodorei Marcu, distrusă de durere la aproape 3 săptămâni de când și-a pierdut…
„Perla” lui Gigi Becali l-a dat pe spate pe Florin Gardoș: „Arată foarte bine!”
„Perla” lui Gigi Becali l-a dat pe spate pe Florin Gardoș: „Arată foarte bine!”
Ianis Hagi poate semna cu o echipă ce va evolua în Europa League! Internaţionalul român este liber de contract după despărţirea de Rangers
Ianis Hagi poate semna cu o echipă ce va evolua în Europa League! Internaţionalul român este liber de contract după…
Panduru îl avertizează pe unul dintre cei mai talentaţi jucători de la FCSB:
Panduru îl avertizează pe unul dintre cei mai talentaţi jucători de la FCSB: "Parcă tot în jos o ia în…
Mama Antoniei arată superb la 57 de ani. Ce dietă ține Denise Iacobescu și care e alimentul la care a renunțat definitiv
Mama Antoniei arată superb la 57 de ani. Ce dietă ține Denise Iacobescu și care e alimentul la care a…
EA este iubita lui Ilie Bolojan. Premierul e divorțat de prima soție și se iubește cu o tinerică. E foarte discret cu viața intimă!
EA este iubita lui Ilie Bolojan. Premierul e divorțat de prima soție și se iubește cu o tinerică. E foarte…
BANCUL ZILEI. Bulă încearcă să agațe o domnișoară: - Ce picior frumos ai!
BANCUL ZILEI. Bulă încearcă să agațe o domnișoară: - Ce picior frumos ai!
Subiecte la Evaluarea Națională 2025 - Matematică. Cum se corectează un răspuns greșit la a doua probă scrisă
Subiecte la Evaluarea Națională 2025 - Matematică. Cum se corectează un răspuns greșit la a doua probă scrisă
Un satelit mort de 60 de ani S-A TREZIT brusc la viață!
Un satelit mort de 60 de ani S-A TREZIT brusc la viață!
“Mă doare inima!” A jucat pentru FCSB și a antrenat la Steaua, iar acum și-a spus marea dorință: “Sper asta!”
“Mă doare inima!” A jucat pentru FCSB și a antrenat la Steaua, iar acum și-a spus marea dorință: “Sper asta!”
Meteorologii BBC Weather, anunț tranșant pentru români: Pe ce dată depășesc temperaturile pragul de 40 de grade Celsius în București
Meteorologii BBC Weather, anunț tranșant pentru români: Pe ce dată depășesc temperaturile pragul de 40 de grade Celsius în București
Cod Rutier 2025. Lege pentru șoferii cu permis categoria B. S-au ridicat restricțiile. Ce poți conduce
Cod Rutier 2025. Lege pentru șoferii cu permis categoria B. S-au ridicat restricțiile. Ce poți conduce
VIDEO Răzbunare cu bâte și securi, în centrul Vasluiului. Victima, un apropiat al lui Adrian Corduneanu
VIDEO Răzbunare cu bâte și securi, în centrul Vasluiului. Victima, un apropiat al lui Adrian Corduneanu
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Cum arată primele console Xbox portabile din istorie?
Cum arată primele console Xbox portabile din istorie?
EXCLUSIV: Prețul rovinietei s-ar putea dubla! Noul plan de guvernare a fost publicat
EXCLUSIV: Prețul rovinietei s-ar putea dubla! Noul plan de guvernare a fost publicat
Neurochirurgul Leon Dănăilă, prima declarație după ce s-a scris că a murit. Cum a apărut știrea falsă despre decesul său
Neurochirurgul Leon Dănăilă, prima declarație după ce s-a scris că a murit. Cum a apărut știrea falsă despre decesul său
×