Luțu, nostalgic:** „Mare prost am fost că nu am stat în Asia”! Cum a încurcat o limuzină cu o mașină de spălat :)

Luțu, nostalgic:**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Luțu a fost privit de mulți ca fiind unul dintre cele mai mari
talente ale fotbalului românesc din ultimii 20 de ani. Poeseor a
unei tehnici de invidiat, olteanu a fost în dese rânduri comparat
cu Hagi. La fel ca și „Regele”, mijlocașul a jucat și la Steaua, și
la Galatasaray, recunoscând: „Toată viața am încercat să-l
copiez pe Hagi”
.

Luțu povestește cum a încercat să devină idolul fanilor lui
Galatasaray, dar cum pregătirea cu care venea din țară nu se
compara cu cea a echipei la care atunci evoluau Hagi, Gică Popescu
și Filipescu.

„Nu știam ce avea să mă aștepte la Istanbul, mă gândeam că
o să fie ca la Craiova… Am realizat însă repede ce se întâmplă cu
mine. La masă, după primul antrenament pe „Ali Sami Yen”, îmi
tremura lingura în mână. Antrenamentele erau grele rău de tot, iar
eu eram învățat cu ceva mai ușor, ca la Craiova. După primul meci,
turcii m-au simțit și m-au întrebat dacă pot să fac față ritmului.
Știam că nu pot, dar i-am mințit”
, a recunoscut
mijlocașul.

Samsung – televizor
sau mașina?

S-a dus în Coreea de Sud pentru a-și rotunji veniturile, dar nu
a putut să stea departe de casă. în ciuda faptului că semnase un
contract pe cinci sezoane. După numai câteva luni a decis să se
întoarcă în țară, Gabi Popescu înlocuindu-l.

„Aveam 3.000 de dolari numai dacă intram pe teren, iar la
victorie ne mai dădeau câte 3.500 de om. Deci, luam 6.500 numai la
un meci, iar într-o lună se întâmpla să jucam și șase sau șapte
meciuri. În plus, nu era ca la turci, era lejer… Am avut contract
pe cinci ani cu Samsung Blue Wings. Mare prost am fost că nu am
stat acolo să-l duc la capăt. Ă‚sta e cel mai mare regret al meu. În
cinci ani acolo m-aș fi îmbogățit. Azi, puteam să trăiesc liniștit.
Eram tânăr și credeam că pot să câștig bani la fel de mulți și mai
aproape de casă. M-am înșelat”
, spune Luțu. În Asia a fost
copleșit și de cadouri, un episod amuzant având loc atunci când i-a
fost oferit un autoturism Samsung. „Mi-au dat ăștia o
grămadă de telefoane, dar și o mașină, marca Samsung, un fel de
limuzină. Când mi-a spus președintele că vrea să mi-o dea mă
gândeam că e vorba de o mașină de spălat și era cât pe ce să o
refuz”
, a povestit fostul fotbalist pentru Adevărul.

Un fan de-al meu, Dragoș, m-a chemat la el acasă. Am
rămas mut. Nu exagerez, omul avea vreo 28 de tricouri cu
mine

Ionuț Luțu, angajat Steaua

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Au apărut primele căpşuni româneşti în pieţe. Cu cât se vinde un kilogram 
Au apărut primele căpşuni româneşti în pieţe. Cu cât se vinde un kilogram 
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în weekend!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în…
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Românii, OBLIGAŢI să dea bani. Va fi lege în 2025: Au de unde
Românii, OBLIGAŢI să dea bani. Va fi lege în 2025: Au de unde
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen