„Luni, Igna a stat două ore** la Borcea”

Președintele „câinilor" a recunoscut că l-a văzut pe fostul arbitru în sediul clubului, dar afirmă că vizita n-a avut legătură cu meciul, ci cu testarea arbitrilor, ce are loc pe stadionul din „Ștefan cel Mare" Nicio zi fără scandal în săptămâna derby-ului dintre Dinamo și Universitatea Craiova. Ieri, Mititelu a pus gaz pe foc cu o dezvăluire de ultim moment. Mai precis, patronul oltenilor a alimentat conflictul spunând că are unele informații conform cărora Ioan Igna, șeful Comisiei Centrale a Arbitrilor, a fost, la începutul săptămânii, în biroul lui Cristi Borcea. Asta după ce, miercuri, finanțatorul alb-albaștrilor s-a declarat nemulțumit de delegarea lui Augustus Constantin, pe care a pus-o tot în spatele imixtiunii președintelui din „Groapă". „Am o informație foarte sigură. Luni, între orele 11:00 și 13:00, Igna a fost la clubul Dinamo. Am și dovezi! Avem și noi spioni la ei, de acolo știu tot. A fost la Cristi Borcea în birou și a stat două ore și jumătate. Și ni se sugerează acum că delegările sunt corecte. Știu eu cum sunt", a declarat Mititelu extrem de intrigat. Șeful roș-albilor a recunoscut vizita în „Groapă" a fostului mare arbitru, însă a explicat motivul pentru care bossul CCA s-a deplasat acolo. „Avea nevoie de o hârtie oficială. După cum știți, arbitrii dau testele pe stadionul nostru. A fost la un general, la club, aici, să ia o aprobare. Cred că nu a stat mai mult de trei minute", s-a apărat Borcea într-un dialog care a avut loc la GSP TV. "Igna se p
Catalin Muresanu
"Luni, Igna a stat două ore** la Borcea"

Președintele „câinilor” a recunoscut că l-a văzut pe
fostul arbitru în sediul clubului, dar afirmă că vizita n-a avut
legătură cu meciul, ci cu testarea arbitrilor, ce are loc pe
stadionul din „Ștefan cel Mare”

Nicio zi fără scandal în săptămâna derby-ului dintre Dinamo și
Universitatea Craiova. Ieri, Mititelu a pus gaz pe foc cu o
dezvăluire de ultim moment. Mai precis, patronul oltenilor a
alimentat conflictul spunând că are unele informații conform cărora
Ioan Igna, șeful Comisiei Centrale a Arbitrilor, a fost, la
începutul săptămânii, în biroul lui Cristi Borcea.

Asta după ce, miercuri, finanțatorul alb-albaștrilor s-a
declarat nemulțumit de delegarea lui Augustus Constantin, pe care a
pus-o tot în spatele imixtiunii președintelui din „Groapă”. „Am o
informație foarte sigură. Luni, între orele 11:00 și 13:00, Igna a
fost la clubul Dinamo. Am și dovezi! Avem și noi spioni la ei, de
acolo știu tot. A fost la Cristi Borcea în birou și a stat două ore
și jumătate. Și ni se sugerează acum că delegările sunt corecte.
Știu eu cum sunt”, a declarat Mititelu extrem de intrigat.

Șeful roș-albilor a recunoscut vizita în „Groapă” a fostului
mare arbitru, însă a explicat motivul pentru care bossul CCA s-a
deplasat acolo. „Avea nevoie de o hârtie oficială. După cum știți,
arbitrii dau testele pe stadionul nostru. A fost la un general, la
club, aici, să ia o aprobare. Cred că nu a stat mai mult de trei
minute”, s-a apărat Borcea într-un dialog care a avut loc la GSP
TV.

„Igna se poate duce în birou la Borcea câte ore vrea. Nu
cred că se pune problema moralității lui Igna”,
Gigi
Becali, patron Steaua

„Arbitrii au venit de trei-patru ori pe an la CS Dinamo,
care e pe același palier cu noi”,
Cristi Borcea,
președinte Dinamo

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Elizabeta Samara, revenire ratată spectaculos la WTT Champions Macao
Mediafax
DOLIU în lumea filmului! Actorul iubit de români, găsit mort în propria locuință 😲
Cancan.ro
Răzbunarea programatorilor concediați după o „transformare AI”: au creat un sistem capabil să înlocuiască CEO-ul
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Lucruri neștiute despre Bianca Iotu de la Insula Iubirii 2026! Cum a ajuns să participe, de fapt, la show-ul de la Antena 1, alături de iubitul ei Remi
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă o invită în oraș pe profa de Religie
Râzi cu lacrimi
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Descopera.ro
Radu Mazăre și Andreea Popescu, weekend împreună la Mamaia. În ce ipostază i-am surprins: 'Mai bine mai târziu decât niciodată'
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Italia
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!
Mediafax Spania