Luminița de la capătul tunelului!** Gloria Bistrița – CFR 0-5!

Luminița de la capătul tunelului!** Gloria Bistrița - CFR 0-5!
  • Publicat:
  • Actualizat:

„Suntem la birt. Anunțați-ne când jucați fotbal!”, au scris fanii CFR-ului meciul cu Astra. După 10 etape fără victorie CFR a câștigat la Bistrița.

Trică s-a agitat tot meciul, a glumit cu suporterii și s-a bucurat la final pentru prima victorie din carieră, în Liga I.
Hora, Cadu, Weldon, Deac și Buș au marcat pentru CFR, într-un meci în care Dolha a fost eliminat

Meciul cu Gloria a picat perfect pentru CFR. Era tot ce-și putea dori Trică. Clujenii și-au oprit seria de insuccese în fața unei echipe care, în sărăcia ei, se chinuie să facă față rigorilor din Liga I. Până și publicul e primitor cu oaspeții, la Bistrița. „Vedeți că noi suntem vecini, ardeleni, tre’ să ne-nțelegem”, a strigat un suporter între două semințe. N-a fost înțelegere, dar s-a jucat „ardelenește”, într-un ritm domol. Un ritm ce a convenit CFR-ului, care a profitat rapid de gafele din apărarea Gloriei. Dolha s-a împotrivit golului, la încercarea lui Piccolo (3), dar n-a mai avut ce face în fața lui Hora, care a trecut fără probleme de Hlinca și a marcat (18). Ritmul s-a mai întețit abia spre finalul reprizei. Hora putea face dubla (41), iar Iordache și Dolha au menținut avantajul de un gol (44).

După pauză, Kanon a fost blocat de Felgueiras (53), pentru ca apoi echilibrul să se rupă total. Robert Dumitru l-a eliminat pe Dolha și a dat penalty, după un faul la Weldon, iar Cadu a înscris (65). După două minute, Hora i-a făcut cadou un gol lui Weldon, care a marcat cu poarta goală (67). Pe final, Pop a mai făcut un penalty, transformat de Deac (87), iar Buș a marcat și el pentru prima victorie a CFR-ului în 2013.

Adam Vass a fost introdus la CFR, în minutul 70, pentru prima dată din 9 decembrie 2012, când s-a accidentat la gleznă

De 5 luni nu a mai câștigat CFR cu 5-0, de la victoria cu FC Brașov
 


Echipele de start:

Gloria: Dolha – Țârcă, Ad. Iordache, Hlinca, Kanon – A. Enescu, Pouye – R. Radu, V. Pop,  M. Stancu – Antonache

Rezerve: Albuț, C. Bucur, Curtuiuș, Cubilla, O. Ionescu, Berceanu, B. Oprea

INTRĂ‚ AICI PENTRU COMENTARIUL LIVE TEXT AL MECIULUI GLORIA – CFR CLUJ

CFR Cluj: Felgueiras – Ivo Pinto, Cadu, Piccolo, Camora – Maftei, Muniru – Hora, Deac, Maah – Rui Pedro

Rezerve: Stăncioiu, I. Rada, Sepsi, Vass, D. Valente, Weldon, S. Buș


CFR poate egala un „record” vechi de 41 de ani: 11 meciuri fără victorie pentru ecipa din Gruia

Eugen Trică și-a asigurat fanii că echipa sa va face totul pentru a învinge la Bistrița

Cu cele mai importante trofee din istorie la purtator, Cadu și compania pot scrie azi o primă filă neagră în istoria CFR-ului. Clujenii au zece partide oficiale fără victorie în 2013, șapte în Liga I, una în Cupa României și două în Europa League. O singură dată în istorie formația din Gruia a avut o serie mai slabă, una cotată la 11 meciuri fără succes, în sezonul 1971-1972, chiar în startul acelui sezon. În rest, următorul „record” era de șapte  partide, de numai trei ori, înainte ca echipa să fie preluată de Paszkany. De când acesta e finanțator, cea mai slabă serie este de cinci partide fără victorie, pe vremea când antrenor era Alin Minteuan.

„Să ne fie rușine să iasă pe stradă”

Clujenii nu au mai bătut pe nimeni din 8 decembrie, 3-2, acasă, cu Ceahlăul. Eugen Trică, noul antrenor al „feroviarilor”, crede că poate scoate echipa din acest impas. „E timpul să câștigăm, orice alt rezultat pentru mine este un eșec. CFR va redeveni campioana fotbalului românesc”, a spus Trică. „Așa umilință, așa serie de rezultate slabe nu am avut nici în Liga a III-a. Jucătorilor ar trebui să le fie rușine să iasă pe stradă”, declara Arpad Paszkany acum câteva săptămâni.

Ce rezultate a înregistrat CFR în sezonul 1971-1972
Adversar     Scor
Dinamo (a)    1-3
U Craiova (d)    2-2
Jiul Petroșani (a)    1-2
FC Argeș (d)    1-2
Rapid (a)    0-1
UTA (d)    0-4
Poli Iași (a)    2-2
„U” Cluj (a)    0-1
Crișul Oradea (d)    0-1
ASA Tg. Mureș (a)    1-1
SC Bacău (d)    1-4

Ce rezultate a înregistrat CFR în sezonul 1971-1972
Adversar     Scor
Inter (d)    0-2
Inter (a)    0-3
FC Vaslui (d)    0-0
Galați (a)    0-1
Iași (d)    1-1
Rapid (a)    0-0
Petrolul (d)    1-1
Dinamo (a)    0-1
Pandurii (a)    2-3
Astra (a)    0-0    
Gloria (d)    ?

Kapetanos acuză probleme medicale și va rata meciul de la Bistrița, fiind incert și pentru confruntarea cu Steaua

Licențiat în jurnalism, Vlad Măcicășan a început să colaboreze cu ProSport încă din anii de facultate. Scrie fără întrerupere pentru ProSport de 17 ani, când a și început cariera de jurnalist sportiv. Jurnalist de presă scrisă și tv, Vlad Măcicășan moderează și emisiuni ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Meteorologii Accuweather anunță o lună mai istorică, în România. Vreme extremă în București
Meteorologii Accuweather anunță o lună mai istorică, în România. Vreme extremă în București
Câți bodyguarzi ”l-au apărat” pe Dan Șucu de jurnaliști după Rapid – Craiova! Oamenii patronului, mesaj pentru presă
Câți bodyguarzi ”l-au apărat” pe Dan Șucu de jurnaliști după Rapid – Craiova! Oamenii patronului, mesaj pentru presă
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Florin Piersic, operat de urgenţă. Marele actor s-a simţit rău în timpul unui spectacol la Cluj-Napoca
Florin Piersic, operat de urgenţă. Marele actor s-a simţit rău în timpul unui spectacol la Cluj-Napoca
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
BREAKING | Florin Piersic a fost operat de urgență, după ce i s-a făcut rău în timpul unui spectacol 😲
BREAKING | Florin Piersic a fost operat de urgență, după ce i s-a făcut rău în timpul unui spectacol 😲
UNGURII vor să schimbe regulile în toată Europa. Se PREGĂTEȘTE deja decizia: Trebuie să încetăm
UNGURII vor să schimbe regulile în toată Europa. Se PREGĂTEȘTE deja decizia: Trebuie să încetăm
Florin Piersic, în stare gravă la spital! Detalii de ultimă oră
Florin Piersic, în stare gravă la spital! Detalii de ultimă oră
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum a fost recuperată
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…