LPF, AFAN și cluburile au decis, prin video-conferință, când se va relua Liga 1! Cele două date propuse pentru disputarea meciurilor

LPF, AFAN și cluburile au decis, prin video-conferință, când se va relua Liga 1! Cele două date propuse pentru disputarea meciurilor
O minge de fotbal poate fi vazuta in timpul unei conferinte de presa la sediul LPF din Bucuresti, joi, 24 septembrie 2015. ANDREEA ALEXANDRU / MEDIAFAX FOTO

Liga Profesionistă de Fotbal împreună cu Asociația Fotbaliştilor Amatori si Nonamatori din România (AFAN) și cluburile din fotbalul românesc au inițiat astăzi o ședință pentru a stabili măsurile și condițiile de reluare a Ligii 1, competiție suspendată din cauza pandemiei de coronavirus.

Părțile implicate au decis ca date de reluare a campionatului să fie 2 iunie sau 7 iunie, în funcție de evoluția pandemiei pe teritoriul României, respectiv dacă starea de urgență impusă prin ordonanță militară va fi sau nu prelungită de către autoritățile statului.

Mai mult, oficialii au decis ca perioada 16 mai – 7 iunie să fie alocată jucătorilor pentru antrenamente în regim de cantonament, trei săptămâni fiind suficiente pentru a reveni la forma fizică.

Cluburile din Liga 1 au dorit cantonament

ProSport a aflat că reprezentanții cluburilor din Liga 1 au cerut în timpul teleconferinței organizate de LPF (Liga Profesionistă de Fotbal) ca Guvernul să accepte ca jucătorii echipelor din primul eșalon fotbalistic să fie lăsați să stea în cantonament, toate acestea pentru a fi pregătiți când se va decide reluarea campionatului.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]