Lovitura verii la Dinamo! Un fundaș român cu meciuri în Italia ar putea ajunge în „Ștefan cel Mare”

Redactor:
Daniel Anghel
Lovitura verii la Dinamo! Un fundaș român cu meciuri în Italia ar putea ajunge în
  • Publicat:
  • Actualizat:

Mircea Rednic (57 de ani) pregătește lovitura verii pe piața transferurilor. Chiar dacă l-a adus în această iarnă pe Linas Klimavicius în locul lui Georgios Katsikas, antrenorul dinamovist și-ar putea întări apărarea cu un fundaș român.

Deian Boldor (24 de ani) ar putea ajunge din vară la Dinamo, anunță Telekom Sport. Acesta a fost cumpărat de Hellas Verona de la Bologna în vara anului trecut, pentru 100.000 de euro, iar clubul l-a împrumutat la Foggia până la finalul acestui sezon. Contractul său cu Verone este valabil până în 2021, potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt.

În cariera sa, Boldor a mai trecut pe la Pescara, AS Roma, Virtus Lanciano și Montreal Impact. Acesta a bifat un meci în Serie A, cu Lazio, pe vremea când evolua la Hellas Verona, din postura de integralist.

Fundașul român se poate lăuda și cu nouă prezențe la echipa U21 a României, pentru care a marcat un singur gol. Dinamo ar fi primul club din prima ligă din România la care evoluează jucătorul crescut de LPS Banatul.

Pe lângă Boldor, Rednic ar urma să-l aducă în sezonul viitor și pe fundașul echipei scoțiene Hamilton, Ziggy Gordon (26 de ani). Fiica antrenorului dinamovist, Luana, se află în Scoția, alături de alți doi impresari, pentru a-l urmări pe jucător la meciul cu St. Mirren:

„Da, Luana e în Scoția. Norocul meu e că joacă și Popescu și merge să-i vadă pe amândoi. Înțeleg că Laurențiu Corbu nu e nici rezervă. Gordon e o opțiune foarte serioasă, poate juca și fundaș dreapta și central. 99.99% e luată, Gordon va fi jucătorul nostru. Luana e însoțită de doi prieteni, impresari care au jucat fotbal..mai luăm o părere. L-am vrut și-n iarnă, dar clubul de acolo a cerut bani, el a vrut să plătească, să plece, dar au fost presiuni mari din partea președintelui. dar, din vară va veni”, a spus Rednic la finalul meciului cu Gaz Metan.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Când și unde va fi înmormântat Costel Corduneanu. Familia interlopului a stabilit toate detaliile
Când și unde va fi înmormântat Costel Corduneanu. Familia interlopului a stabilit toate detaliile
Bergodi a câștigat o avere ca ”să rezilieze amiabil” contractul cu Rapid. Nu și-a asumat nimic
Bergodi a câștigat o avere ca ”să rezilieze amiabil” contractul cu Rapid. Nu și-a asumat nimic
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Sincer, eu l-aș titulariza pe el la EURO”. Fotbalistul care nu trebuie să lipsească din echipa de start a României
„Sincer, eu l-aș titulariza pe el la EURO”. Fotbalistul care nu trebuie să lipsească din echipa de start a României
S-a iubit cu Giani Kiriță, iar acum la 56 de ani arată fantastic! Sacrificiile pe care le face zilnic
S-a iubit cu Giani Kiriță, iar acum la 56 de ani arată fantastic! Sacrificiile pe care le face zilnic
Bomba bombelor în showbiz, avem imagini colosale cu Anamaria Prodan
Bomba bombelor în showbiz, avem imagini colosale cu Anamaria Prodan
BANCUL ZILEI. Polițistul către Bulă: - De ce mergeți cu 160 km la oră?
BANCUL ZILEI. Polițistul către Bulă: - De ce mergeți cu 160 km la oră?
O nouă taxă ar putea mări preţul biletelor de avion. Pasagerii ar primi în schimb o asigurare importantă
O nouă taxă ar putea mări preţul biletelor de avion. Pasagerii ar primi în schimb o asigurare importantă
EȘEC răsunător pentru cea mai AȘTEPTATĂ misiune de la NASA
EȘEC răsunător pentru cea mai AȘTEPTATĂ misiune de la NASA
Detalii incredibile despre înmormântarea de lux a lui Costel Corduneanu! Ce s-a aflat despre mormântul Stăpânului Moldovei
Detalii incredibile despre înmormântarea de lux a lui Costel Corduneanu! Ce s-a aflat despre mormântul Stăpânului Moldovei
Doi papagali au fost chemați ca martori într-un proces de divorț! Fabulos ce au repetat obsesiv cele două păsări
Doi papagali au fost chemați ca martori într-un proces de divorț! Fabulos ce au repetat obsesiv cele două păsări
NU mai au voie să cumpere țigări. INTERZIS pentru cei născuți după 1 ianuarie 2009
NU mai au voie să cumpere țigări. INTERZIS pentru cei născuți după 1 ianuarie 2009
Mireasa de 38 de ani a murit la propria ei nuntă, într-o tragedie care a șocat o țară întreagă
Mireasa de 38 de ani a murit la propria ei nuntă, într-o tragedie care a șocat o țară întreagă
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Penurie de alimente și creșteri de prețuri fără precedent în Marea Britanie din cauza vremii nefavorabile. „Piețele s-au prăbușit”
Penurie de alimente și creșteri de prețuri fără precedent în Marea Britanie din cauza vremii nefavorabile. „Piețele s-au prăbușit”
Henry Cavill şi Natalie Viscuso au anunţat că vor deveni părinţi
Henry Cavill şi Natalie Viscuso au anunţat că vor deveni părinţi
E legală depășirea prin dreapta a unei mașini ce virează la stânga? Ce prevede Codul Rutier
E legală depășirea prin dreapta a unei mașini ce virează la stânga? Ce prevede Codul Rutier
Ramore și soția lui divorțează la doar 2 luni de la nuntă. Câștigătorul sezonului 13 iUmor și Denisa Drăgan au o fetiță de 5 luni
Ramore și soția lui divorțează la doar 2 luni de la nuntă. Câștigătorul sezonului 13 iUmor și Denisa Drăgan au…