Lovitură în Bănie! Juan Camara ajunge luni la Craiova! Mihai Rotaru: „Așteptăm să poată semna” | EXCLUSIV

Redactor:
Cosmin Staicu
Lovitură în Bănie! Juan Camara ajunge luni la Craiova! Mihai Rotaru: „Așteptăm să poată semna” | EXCLUSIV
  • Publicat:
  • Actualizat:

În căutarea unui antrenor principal, după despărţirea de Cornel Papură, Universitatea Craiova vrea să-şi şi completeze lotul în ultimele zile de mercato. Finanţatorul Mihai Rotaru a reiterat ideea că vor fi aduşi „maxim trei jucători”, aşa cum anunţase şi la finalul turului.

Am spus că vom aduce maximum trei jucători, ăsta e scopul în continuare. Trebuie să ne întărim pe trei poziții. Cu un jucător suntem în discuții, el e în procedură de a se elibera de clubul lui anterior. Avem o înțelegere, financiar, cu durata contractului, tot, acum așteptăm să poată semna”, a spus Mihai Rotaru, la Digisport.

Contract pe 3 ani şi jumătate cu Craiova

Jucătorul care este pe cale de a se elibera de clubul anterior este spaniolul Juan del Carmen Camara Mesa, acesta fiind numele întreg al lui Juan Camara, de la Dinamo, despre care ProSport a anunţat în premieră că este dorit şi apoi că s-a înţeles cu Universitatea Craiova.

Juan Camara (26 de ani) este aşteptat luni la Craiova pentru a stabili ultimele detalii ale înţelegerii cu Universitatea, iar după ce se va consfinţi şi oficial despărţirea de Dinamo, el va semna cu Universitatea Craiova un contract pe trei ani şi jumătate.

Clubul din Bănie s-a înţeles deja cu polonezii de la Jagiellonia Bialystok pentru un transfer definitiv în schimbul sumei de 200.000 de euro. Spaniolul are 2 goluri şi 4 pase decisive în 13 meciuri jucate pentru Dinamo în acest sezon. Atacantul cotat la 600.000 de euro mai avea încă doi ani şi jumătate de contract cu formaţia poloneză Jagiellonia Bialystok (locul 7 în Ekstraklasa), care a solicitat el pentru aceeaşi sumă pe care a plătit-o celor de la Miedz Legnica, respectiv 200.000 de euro.

Are două meciuri la prima echipă a Barcelonei

Format la Academia celor de la Villarreal, Camara a fost transferat la echipa secundă a Barcelonei, pentru care a marcat 12 goluri şi a dat 8 pase de gol în 61 de meciuri. Juan Camara a strâns o jumătate de oră în două meciuri oficiale pentru prima echipă a Barcelonei, în sezonul 2015 – 2016, cu Bayer Leverkusen în Champions League, 1-1, și împotriva Valenciei în Cupa Spaniei. După alte experienţe în ţara natală, la Reus Deportiu şi Girona, extrema de picior stâng a ajuns în Polonia.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de ani. Cine (și CE) era Simona, de fapt
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de…
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina Europei”
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina…
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un copil uneia, iar acum strănepotul ne-a găsit pe internet și vine în România”
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic:
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic: "Depinde şi de sistemul imunitar, depinde şi de pacient"
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din…
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu până pe 25 mai. Legea spune clar
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu până pe 25 mai. Legea spune clar
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×