Lobonț, la primul antrenament în noul mandat al lui Rednic!

Deși dinamoviștii se află în cantonamentul din Aix-les-Bains încă de vineri, portarul echipei naționale a ajuns la pregătire abia aseară, el fiind învoit după încheierea Campionatului European. Mircea Rednic este de două luni tehnicianul roș-albilor, dar nu s-a întâlnit până aseară cu Lobonț, jucătorul având o vacanță prelungită după ce a fost în lotul tricolorilor. Relațiile dintre cei doi nu sunt tocmai cordiale
Lobonț, la primul antrenament în noul mandat al lui Rednic!

Deși dinamoviștii se află în cantonamentul din Aix-les-Bains încă de vineri, portarul echipei naționale a ajuns la pregătire abia aseară, el fiind învoit după încheierea Campionatului European.

Mircea Rednic este de două luni tehnicianul roș-albilor, dar nu s-a întâlnit până aseară cu Lobonț, jucătorul având o vacanță prelungită după ce a fost în lotul tricolorilor. Relațiile dintre cei doi nu sunt tocmai cordiale și totul a pornit de la meciul din mai anul trecut, când Dinamo a jucat cu CFR în „Groapă“. Atunci, alb-roșiii au fost recompensați de Gigi Becali cu un milion de euro pentru victoria asupra clujenilor, succes ce i-a asigurat Stelei participarea în Liga Campionilor. Numai că în rândul dinamoviștilor a izbucnit scandalul, după ce mai mulți fotbaliști, printre care și Lobonț, l-au acuzat pe Rednic că nu a împărțit corect banii primiți. De atunci, ambii s-au evitat, dar acum vor trebui să colaboreze din nou.

Azi e primul antrenament în care „echipa“ se va reîntregi sub culorile lui Dinamo. Până acum, Lobby nu a fost la acțiunile formației, fiind învoit de tehnician. De ieri, Lobby este în cantonamentul din Franța. A venit ieri cu o cursă de Lyon, în timp ce colegii săi vizitau Geneva, astfel că întâlnirea cu „Puriul“ s-a amânat. A ajuns la hotel, s-a cazat, apoi s-a culcat, fiind obosit din cauza drumului. Aseară s-au salutat, iar astăzi va urma primul antrenament la care cei doi vor fi nevoiți să comunice din nou. Spre binele lui Dinamo!

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]