Lobonț: „A fost alegerea mea să plec la Roma!”** VEZI mesajul portarului pentru dinamoviști!

Lobonț:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Începând de astăzi, Bogdan Lobonț este portarul lui AS Roma pentru următorul sezon, anunță site-ul personal al goalkeeperului.

Lobby a trecut toate testele medicale la clinica grupării italiene și a semnat un contract valabil pentru un sezon, cu opțiunea de prelungire pentru încă 3 ani, menționează sursa citată.

"A fost alegerea mea! AS Roma reprezintă o oportunitate pe care nu știu dacă o mai întâlnești în viață, mai ales când te apropii de 32 de ani. În acest moment, Roma este destinația ideală pentru mine, deoarece aici îmi fac recuperarea și medicii știu exact ce am de făcut pentru a reveni cât mai repede pe gazon. Tuturor dinamoviștilor le doresc un parcurs victorios în grupele Europa League, în campionat, în Cupa României, în toate competițiile. Am petrecut clipe extraordinare în Ștefan cel Mare, am jucat cu inima pentru Dinamo și sper ca toți suporterii să înțeleagă că nu te întâlnești în fiecare zi cu un transfer la AS Roma. ROMA PER SEMPRE este și un steag al suporterilor dinamoviști din Peluza Cătălin Hîldan. Acum două luni spuneam că transferul la Roma este doar o speculație, acum este realitate. Așa a vrut Dumnezeu!“, a declarat Bogdan Lobonț, de la Roma, pentru site-ul său oficial.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Imagini controversate din Iași, devenite virale. Gestul rușinos făcut de această blondă, în autobuz
Imagini controversate din Iași, devenite virale. Gestul rușinos făcut de această blondă, în autobuz
Meciul din Serie A care i-a băgat în cont 800.000 de euro lui CFR Cluj
Meciul din Serie A care i-a băgat în cont 800.000 de euro lui CFR Cluj
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Monica Tatoiu, dezamăgită de băiatul ei. Victoraș a supărat-o foarte tare. ”Este cinic, am o mare problemă cu el. Înseamnă că în viața mea am făcut niște prostii și plătesc”
Monica Tatoiu, dezamăgită de băiatul ei. Victoraș a supărat-o foarte tare. ”Este cinic, am o mare problemă cu el. Înseamnă…
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Accident cumplit în Codăeşti, judeţul Vaslui. Trei tineri morţi, după un impact devastator între o maşină şi două motociclete
Accident cumplit în Codăeşti, judeţul Vaslui. Trei tineri morţi, după un impact devastator între o maşină şi două motociclete
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Ce pensie poate avea, de fapt, Irinel Columbeanu, şi ce face cu banii fostul milionar în euro
Ce pensie poate avea, de fapt, Irinel Columbeanu, şi ce face cu banii fostul milionar în euro
Babs, apariție răvășitoare pe un iaht din Dubai. Fosta iubită a lui Dorian Popa i-a lăsat pe fani cu gura căscată
Babs, apariție răvășitoare pe un iaht din Dubai. Fosta iubită a lui Dorian Popa i-a lăsat pe fani cu gura…
Rămas bun, MAESTRE! Marele actor al ţării a murit. Sperau cu toții că va scăpa
Rămas bun, MAESTRE! Marele actor al ţării a murit. Sperau cu toții că va scăpa
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Japonia mănâncă mici și sarmale. Românul care le prepară: „Clienții ling farfuria“ VIDEO
Japonia mănâncă mici și sarmale. Românul care le prepară: „Clienții ling farfuria“ VIDEO
Baraj pentru cupele europene: Oţelul Galaţi întâlneşte pe U Cluj
Baraj pentru cupele europene: Oţelul Galaţi întâlneşte pe U Cluj
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să te văd, nu o să pot să cânt”
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să te văd, nu o să…
×