Liță Dumitru sare la gâtul lui Marius Șumudică și e supărat pe oficialii Rapidului: „Ce mare rapidist e el?”

Liță Dumitru sare la gâtul lui Marius Șumudică și e supărat pe oficialii Rapidului: „Ce mare rapidist e el?”

Liță Dumitru (72 de ani) a scris istorie pentru Steaua și Rapid și spune că e supărat pe oficialii giuleștenilor pentru că nu l-au chemat la inaugurarea stadionului Giulești.

Fostul mare fotbalist al echipei naționale s-a arătat dezamăgit când nu și-a văzut numele pe lista cu personalități care vor fi prezente la inaugurarea de sâmbătă. Mai mult, Liță Dumitru l-a taxat și pe Marius Șumudică (51 de ani), actualul antrenor de la Al-Shabab.

Liță Dumitru sare la gâtul lui Șumudică și e supărat pe oficialii Rapidului: „Ce mare rapidist e el?”

Liță Dumitru a jucat pentru Rapid în perioada 1967-1972, timp în care a bifat 110 meciuri în campionat și 11 goluri. De partea cealaltă, Șumudică are 96 de meciuri pentru giuleșteni și a înscris de 35 de ori.

„M-aș fi așteptat ca Rapid să mă invite și pe mine la inaugurarea stadionului. Poate cei care sunt acum la Rapid sunt prea tineri ca să știe că eu am jucat acolo, că eu am copilărit la Rapid, că eu am iubit acest club și că suporterii mă iubeau pe mine.

Că am plecat la Steaua, asta da, s-a întâmplat, dar n-a fost decizia mea, ci a clubului, a conducerii de acolo. Plus că era și chestiunea cu stagiul militar. Dar eu am transmis la acea vreme celor din galerie că nu vreau să plec. Apoi am fost cedat, ce era să fac? Însă eu fac parte din istoria Rapidului și mi s-ar fi părut un gest de mare bun simț să fiu și eu invitat.

În schimb, tot văd că se face mare caz dacă e sau nu invitat Șumudică, dacă va participa sau nu. Păi, ce mare rapidist e Șumudică? A, a fost în galerie, asta da, nu contest, dar de jucat în echipa Rapidului… Șumudică a mai jucat și el acolo. Rețineți: a mai jucat și el la Rapid, nu că a jucat. În schimb, eu am fost în echipa Rapidului 5-6 ani”, a spus Liță Dumitru pentru GSP.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]