Liga 1, etapa a 8-a | Alexe, de trei puncte pentru Dinamo. CFR Cluj este lider temporar, cu un punct peste Steaua. Chiajna – FC Botoșani s-a terminat 3-3

  • Publicat:
  • Actualizat:

Liga 1, etapa a 8-a

VINERI

  • Gaz Metan – Viitorul 3-1 (Roman 13, Figliomeni 34, C. Petre 84 / Mitrea 69)
  • ASA Tg Mureș – Rapid 1-0 (Goga 81)

SÂMBĂ‚TĂ‚

  • Concordia – FC Botoșani, 2-3 (Purece 4, Vasile Maftei 26, Boldrin 71 pen. / Vașvari 22 pen., Fulop 48, 61)
  • Oțelul – CFR Cluj, 0-1 (Tade 43)
  • Dinamo – CSMS Iași, 1-0 (Alexe 74)

DUMINICĂ‚

  • Ceahlăul – FC Brașov, 16:00 (Look Tv)
  • Astra – Pandurii, 18:30 (Look Plus)
  • Petrolul – Steaua, 21:00 (Look Tv)

LUNI

  • U Cluj – CS U Craiova, 21:00 (Lok Tv)

22:55 Fluier final la Dinamo – CSMS Iași. Alexe aduce victoria pentru echipa lui Stoican, după golul din minutul 74. Ieșenii nu știu încă ce înseamnă trei puncte câștigate într-o partidă, iar etapa viitoare Șumudică va veni să îi bată pe toți aceia care sunt pe mână cu Chirilă. Eu vă mulțumesc pentru atenție și sperăm să ne citim și mâine, când în ultimul meci al serii se întâlnesc Petrolul și Steaua. O seară frumoasă!


22:46 Marc se prăbușește pentru a doua oară pe teren, dar Flavius Stoican a făcut toate cele trei schimbări. Portarul lui Dinamo este accidentat, iar în ultimele minute, cele de prelungire, ieșenii pot profita de acest lucru. Elevii lui Chirilă simt acest lucru. Dar în loc să șuteze la poartă, îl lovesc pe Marc atunci când pare să-și revenit. Minutul 90, scorul este în continuare 1-0. Ieșenii nu au câștigat niciun meci până acum. Și pare că vor fi nevoiți să aștepte vizita Concordiei pentru a încerca acest lucru.

De la margine se arată 6 minute de prelungire.


22:42 Ovidiu Dumitrescu pare să se fi îndoit de calitățile lui Alexe. Își cere scuze, îl iertăm. Este minutul 80, Dinamo conduce în continuare cu 1-0. În atac sunt ieșenii, care încearcă să-și atingă obiectivul: egalul. Lazăr, în minutul 81, nimerește bara. Rămâne de văzut dacă se joacă dinamoviștii cu ocaziile. Flavius Stoican pare mai relaxat acum.


22:35 GOOOOOL DINAMO În minutul 74, Alexe deschide scorul pe „Ștefan cel Mare”, după o greșeală mare a lui Mihalache, care a preluat greșit mingea. Atacantul a profitat și a înscris spectaculos cel de-al doilea gol consecutiv al său de la revenirea la Dinamo, iar cu un sfert de oră până la finalul partidei, scorul este de 1-0. Cei din redacție sunt reduși la tăcere de execuția lui Alexe. Și au și de ce… A revenit frumos în fața suporterilor.


22:32 Steliano Filip se joacă cu focul în ultimele minute ale partidei. Are un galben și simulează sau faultează. Centralul meciului i-a oferit acestuia ultimul avertisment. Reamintim faptul că acesta evoluează pe partea dreaptă ca urmare a faptului că Fai și Bărbăianu sunt suspendați pentru cumul de cartonașe. „Intru eu și joc”, glumea Stoican la începutul săptămânii.


22:20 Cristian Munteanu, jucătorul celor de la CSMS Iași, a trimis puțin pe lângă poarta lui Marc. În minutul 62, ieșenii nu au putut profita de greșeala lui Nedelcearu, care l-a scăpat din marcaj pe mijlocașul lui Chirilă. 0-0 în continuare pe tabelă. De cealaltă parte, Gavrilă s-a încurcat în driblinguri și a ratat și el. Pentru ca mai apoi, din șase metri, același jucător să nu reușească să marcheze, singur cu portarul. Începe să se anime partida. Și să se înmulțească și ocaziile ratate.

Flavius Stoican îl înlocuiește pe Gavrilă cu Rotariu. Nu credem că a mai rezistat cu toate ratările lui.


22:16 Bilinski… Iată un nume pe care nu l-am auzit deloc pe parcursul celor 54 de minute. Uitasem că este pe teren. A avut și el o șansă de a marca, dar nu a reușit. Important este că s-a făcut remarcat. Și când ne gândim că, în prima etapă, acesta reușea un hattrick și promitea să ajungă golgheterul Ligii 1. A venit apoi realitatea, presupunem.


22:10 În minutul 51, Crețu a fost la un pas de a deschide scorul pentru CSMS Iași, echipă care a venit astăzi să nu piardă. Așa a spus Chirilă. Și un egal ar fi bun, așadar. Traian Marc s-a dovedit din nou providențial pentru echipa lui Flavius Stoican. Este 0-0. Am vrea să spunem că cea de-a doua repriză arată mai bine, dar nu. Am minți. Alexe intră în locul lui Elton. Etapa trecută, când Dinamo a pierdut cu 3-2, Alexe a marcat primul său gol după 16 luni într-o competiție oficială. Ultimul, pe 24 mai 2013, contra celor de la Viitorul. Ironic, dar și atunci Dinamo a pierdut tot cu 3-2.


22:02 A început cea de-a doua repriză dintre Dinamo și CSMS Iași. Ovidiu Dumitrescu și-a pus o dorință în urmă cu câteva minute. O împărtășim și noi. Încă 45 de minute și putem să vedem cum în Capitală este aglomerat. Trăiască „Zilele Bucureștiului” și Ponta! Mulțumim.


21:46 Este pauză pe stadionul din „Ștefan cel Mare”. Echipele intră la vestiare, noi ieșim la o țigară. Mai rezistați cu noi încă 45 de minute? Sperăm că da.


21:42 Țigănașu, în minutul 42, a executat perfect o lovitură liberă, dar Traian Marc a stat între el și deschiderea scorului. Încă puțin și arbitrul central va fluiera finalul primei reprize. Una în care ocaziile s-au împărțit în mod egal. Puține, ce-i drept. Ieșenii încheie primele 45 de minute în atac. Probabil că singurul suporter al lor de pe stadion reușește să fie cu adevărat „cel de-al 12-lea jucător”.


21:37 Onduku, jucătorul atât, atât de aproape de Arsenal (dacă ar fi să-l credem vreodată pe Ionuț Chirilă), și-a bătut joc, în minutul 37, de o șansă mare de a deschide scorul. Nu credem că va mai fi ofertat de vreo echipă puternică din lume după demonstrația de mai devreme. Este minutul 38, pe tabelă este scris mare scorul de 0-0: „O repriză… plăcută”, spune comentatorul Look TV. Plăcută de noi, nu.


21:35 Marc, portarul celor de la Dinamo, surprinde jurnaliștii aflați pe stadion.


21:30 Nici norocul nu este de partea lui Dinamo. După o acțiune personală a lui Cosmin Matei, Gavrilă a șutat perfect, dar mingea a lovit bara. Reamintim că acesta a marcat etapa trecută. E un nume de reținut. Scorul este în continuare 0-0, intrăm în ultimul sfert de oră al partidei. Parcă s-a mai animat puțin atmosfera. Colegii îmi spun că la Național Arena sunt artificii. Bine.


21:22 Cei de la Iași par să fi prins curaj. S-au apropiat de poarta lui Marc și șutează din ce în ce mai des către aceasta. Fără succes pe tabelă, dar… S-au ales doar cu un galben pentru o simulare în careu și cu un șut al lui Crețu pe care l-a scos Marc. Dinamo nu se mai regăsește de minute bune. Este 0-0 în continuare.


21:20 Ovidiu Dumitrescu se gândește deja la viitor, la etapa cu numărul nouă și la meciurile de atunci. E interesantă întâlnirea dintre Chirilă și Șumudică, asta este sigur. Dar oare Șumudică mai prinde o etapă la Chiajna, suficientă pentru a prinde meciul contra celor de la CSMS Iași? Vedem, vedem. Ionuț Lupescu este și el la meci. Probabil că nu e mulțumit de ceea ce vede pe teren acum. Adică acest mare, mare nimic.


21:15 Este minutul 15 la Dinamo – CSMS Iași, scorul este în continuare 0-0, iar cu excepția ocaziei lui Cosmin Matei, nu prea avem ce să menționăm. Căutăm spectacolul promis de Chirilă înainte de acest meci. Și cred că o să-l tot căutăm la Iași, echipă aflată la retrogradare. Mai mult de atât, iată ce a făcut Grecu, fundașul stânga chemat de Pițurcă pentru meciul contra Greciei de la începutul lunii septembrie.


21:10 Stoican a avut probleme destul de mari astăzi în a compune primul „11” din cauza suspendărilor din echipă. Astfel, l-a trimis pe Steliano Filip pe partea dreaptă, dat fiind faptul că Fai și Bărboianu nu se află în lot pentru această partidă. Și probabil că ține pumnii strânși pentru ca Filip să nu se accidenteze.


21:06 Bogdan Pasăre, comentatorul acestei partide, ne-a oferit câteva informații despre Nedelcearu. Acesta a venit de la echipa a doua a lui Dinamo și este suporter al acestei echipe. La 12 ani, a refuzat Steaua. Acum are 18. Nu se află la debutul său pentru echipa mare, el fiind introdus anul trecut într-un meci de Cupă. În minutul 5, Cosmin Matei era să iasă cu mingea din teren. A ratat o ocazie mare de a deschide scorul și nu putem să înțelegem de ce și cum. Scorul este în continuare 0-0. Dinamo a început însă curajos meciul.


21:00 Fluier de start la Dinamo – CSMS Iași! Noi ne întrebăm cine este Nedelcearu, fundașul central al lui Dinamo din această seară. Vom afla zilele următoare, probabil. Un lucru este sigur: vom avea parte de o suspendare cât de curând a celor din „Ștefan cel Mare” pentru scandări. Depinde numai de observator, dacă va nota toate acestea în raportul meciului.


20:45 Pentru cei care nu au reușit să descifreze echipele pentru Dinamo – CSMS Iași, iată:

Dinamo: Marc – Filip, Nedelcearu, Cordoș, Grecu – Boubacar, Elton – Gavrilă, C. Matei, V. Lazăr – Bilinski
CSMS Iași: Caparco – Voicu, Mihalache, Cr. Munteanu, Țigănașu – Novac, Al. Crețu – Onduku, Olah, Ciucur – Dobre

Dănciulescu este prezent pe stadion. La încălzire, a bătut palma cu tot staff-ul și le-a urat jucătorilor succes.


20:34 Ovidiu Dumitrescu continuă să se plângă. Știm că pista de alergare de pe stadion nu ajută foarte mult presa la meciuri, dar ne-am obișnuit. În mai puțin de jumătate de oră începe ultima partidă a zilei.


20:21 Iată echipele de start. Sperăm ca, în curând, colegul nostru care se află pe „Ștefan cel Mare” să își achiziționeze un telefon performant. Îl rugăm din suflet toți aceia care acum încearcă se descifreze cine și ce. Dar apreciem intenția. Puțin, așa.


20:20 Ei, are cam multe pretenții Ovidiu Dumitrescu. Azi e sărbătoare în București, sunt mici, bere și concerte. Normal că toți au migrat către cele enumerate înainte și au zis „pas” unui meci dintre Dinamo și CSMS Iași. Nu a existat sincronizare între evenimente.


20:17 Final de meci. CFR Cluj trece, temporar, pe primul loc în clasamentul Ligii 1″ href=”http://www.prosport.ro/clasament/”>clasamentul Ligii 1. Dacă Steaua nu va câștiga mâine contra Petrolului, vom avea un nou lider după etapa a 8-a. Tade l-a egalat pe Keșeru în clasamentul golgheterilor și… cam atât. Noi trecem la cel de-al treilea meci al zilei: Dinamo – CSMS Iași. Vă vom ține la curent cu cele mai noi informații de la stadion, acolo unde Ovidiu Dumitrescu se află. Mult a fost, puțin a mai rămas.


20:12 La Galați, este minutul 85. Ceea ce e foarte, foarte bine. Pentru că înseamnă că mai avem puțin de tot și se termină meciul cu cele mai puține ocazii de gol din această etapă. „Meci de uzură”, spune și comentatorul. Nu am fost eu de acord cu multe cele zise de el, dar acum am dat aprobator din cap. CFR Cluj conduce în continuare cu 1-0.


20:10 Reporterul ProSport Ovidiu Dumitrescu a ajuns la stadionul „Ștefan cel Mare”. Bine, nu i-a luat foarte mult să ajungă acolo, dat fiind faptul că redacția se află lângă stadion, dar asta nu mai contează. A reperat rapid două mari legende: Dudu Georgescu și Ion Marin. Amândoi au venit să îi încurajeze pe cei de la Dinamo la meciul contra ieșenilor lui Chirilă. De la ora 21:00 începe.


20:00 Nu vreau să credeți că nu mai urmărim partida. Dar nu avem ce scrie despre ea. Grădinaru, fostul jucător al Stelei, se află constant pe jos. Iar în rest… Mirko de la CFR Cluj are momente în care crede că este Messi. Desigur că nu reușește ceea ce a văzut la televizor. Minutul 71, iar clujenii conduc în continuare cu scorul de 1-0. Cadoul lui Miriuță este pe drum, mai are câteva minute și intră în posesia lui.


19:40 Jula îl înlocuiește pe Tudorie în minutul 52, asta spre entuziasmul suporterilor prezenți pe stadion. În jur de 3.000, dacă ar fi să ne luăm după ceea ce a spus comentatorul partidei. Menționăm faptul că nu a mai existat nicio ocazie de gol până acum. Avem deja-vu din prima repriză.


19:30 Am revenit. În oras se sărbătoresc „Zilele Bucureștiului”, astfel că le dorim tuturor celor care merg cu mașina prin Capitală mult, mult succes. Revenim acum și la meci. Centralul fluieră începutul reprizei a doua. La acest scor, 1-0, CFR Cluj trece pe primul loc, depășind Steaua cu un punct. Cea din urmă joacă mâine, la Ploiești, în cel mai așteptat meci al etapei cu numărul opt.


19:18 Pauză la Galați! Ne citim din nou peste 15 minute. Un gând bun spre repriza a doua: fii mai bună decât prima, te rugăm frumos. Cu drag, cei care trebuie să urmărească 45 de minute de plictiseală.

PS: Comentatorul partidei a lovit din nou. Imediat după ce Tade a înscris, ne-a spus din nou de zâmbetul lui Miriuță.


19:14 GOOOOOL CFR CLUJ! Tade înscrie după o lovitură cu capul. Mingea s-a dus de două ori în bară înainte să intre în poartă, dar ce mai contează? Cu două minute înainte de pauză, CFR Cluj a înscris, iar scorul pe tabelă este 0-1. Ca o informație în plus, Tade tocmai l-a egalat pe Keșeru în topul golgheterilor Ligii 1, amândoi având câte nouă reușite și poftă de gol.


19:11 Plopeanu, portarul gălățenilor, trage de timp din minutul 40. Tocmai a simulat un fault, s-a răsucit, a țipat, a chemat echipa medicală, tot tacâmul. Nu a văzut cartonașul galben. Minunat, asta înseamnă că o să mai facă așa. Și mai avem o repriză și un pic până la final…


19:07 Fără supărare pentru comentatorul partidei, dar credem că este pentru a 20-a oară când spune despre Miriuță că este tot un zâmbet. Am înțeles, este ziua omului și, vorba cântecului, e fericit și se simte bine. Înțelegem că nu sunt faze importante pe teren, dar preferăm să ascultăm statistici în loc să mai vedem un cadru cu un antrenor care râde, deși echipa nu joacă mai nimic, iar după 36 de minute scorul este de 0-0.

Pe teren, Florin Costea intră în locul lui Jakolis. Cel din urmă s-a accidentat și nu mai poate continua. Miriuță zâmbește, bineînțeles.


18:59 În minutul 27, Tade înscrie, dar golul său este anulat din cauza unui ofside. Iar dacă în timpul meciului nu eram prea siguri de corectitudinea deciziei tușierului, la reluare am fost. Tade s-a aflat în poziție în afară de joc. Scorul este, așadar, în continuare, 0-0. Jocul este în continuare unul slab. Nu credeam că o să spun asta vreodată, dar vreau un Chiajna – FC Botoșani din nou. Sau pauza mai repede.


18:54 Macedoneanul Ivanovski vede cartonașul galben în minutul 23. Și e vizibil nemulțumit, dat fiind faptul că a fost nevoie de intervenția centralului de două pentru a-l calma. Un minut mai târziu, Grădinaru, cel pe care Ivanovski l-a faultat, a întors gestul. Copilării? Nuuuuuuu. Fotbal slab până acum la Galați? Nuuuuuuu.


18:48 Avdici șutează puțin pe lângă poarta lui Felguieras. După 18 minute, noi ne bucurăm că am văzut o ocazie de gol. Un meci mai interesant este cel al lui Real Madrid cu Deportivo. Conduc acum cu 8-2. La Galați, scorul este 0-0. Nu comparăm, doar mai tragem câte un ochi la fotbalul adevărat din alte țări.


18:40 10 minute s-au scurs din această partidă. Un cadru cu Cernat, unul cu galeria și fotbal slab de tot – acesta este rezumatul până acum al meciului. Pe foaie, am avea un Grădinaru și un Tudorie, jucători care pot să facă diferența și să se remarce. Și totuși…


18:30 Fluier de start la Oțelul – CFR Cluj. Cu Weiss dat afară și cu Selymeș pe banca tehnică a celor din Galați abia de luni, pe banca tehnică a echipei va sta secundul Florea. La CFR Cluj, Miriuță rezistă grație unui început de sezon bun. Antrenorul clujenilor a împlinit astăzi 46 de ani, iar jucătorii i-au promis drept cadou victoria de astăzi. Nu vor să pună mână de la mână pentru un cadou decent, se pare. Iată echipele de start în meciul dintre două foste campioane ale României:


17:50 Final de meci! S-au marcat șase goluri, a fost un jucător eliminat, iar la sfârșit, Chiajna și FC Botoșani au luat câte un punct fiecare. Oțelul – CFR Cluj este următorul meci al acestei etape. Ne citim din nou peste 30 de minute, când vom urmări și comenta împreună o partidă care, sperăm noi, să nu aibă puține goluri. Nu de alta, dar ne-am obișnuit altfel după primul meci.

„Orice s-ar zice, nu plec. Aștept să mă dea afară, eu nu demisionez”, a declarat Șumudică toate săptămâna înainte de acest meci. Ceva ne spune că va fi dat afară.


17:43 Jucător eliminat nu aveam în acest meci! Căpitanul Chiajnei vede al doilea galben pentru un fault în preajma careului și este eliminat de Vasile Avram. Vasile Maftei a plecat la vestiare înainte ca centralul să scoată cartonașul roșu. Șumudică se agită pe banca, vizibil nemulțumit de ceea ce se întâmplă. Încă puțin și se termină meciul. Rămâne de văzut dacă și scorul va fi același.


17:40 Când credeam că le-am văzut pe toate, jucătorul olandez al Chiajnei ne-a arătat că mai avem multe de învățat. A ratat incredibil în fața porții, astfel că, în loc să marcheze pentru 4-3, a rămas probabil în mintea tuturor microbiștilor care se întreabă de ce nu au devenit jucători de fotbal, că sigur se descurcau mai bine la acea fază.


17:34 Este minutul 80 la Chiajna, scorul este în continuare 3-3. Umbla o glumă prin redacție, că nu se vor mai marca goluri până la final, că a intrat pe teren Adrian Cristea. Răutăcisme… Se pare că este o regulă a acestui meci ca la final să nu se întâmple nimic. „Prințul Cristea faultează”, ne anunță comentatorul. Prințul, da. Rămânem prinși în trecut și nu mai vrem să ieșim. Deloc. Lăsăm filosofiile și urmărim partida. Dacă scorul rămâne la fel, Chiajna adună patru puncte. Iar Șumudică va face spectacol la microfonul celor de la Look TV. 


17:30 GOOOOOOL CHIAJNA! Boldrin transformă o execuție de la 11 metri obținută de Florea. Este 3-3 și parcă nu se mai opresc golurile. Noi ne uităm la ceas și nu ne vine să credem că s-au marcat șase goluri. Spectacol total. Păcat că pe stadion nu e nimeni să-l vadă. Adrian Cristea a fost introdus pe teren în locul lui Purece, marcatorul primului gol al Chiajnei.


17:20 GOOOOOOOL FC BOTOȘANI! În minutul 61, Fulop reușește dubla, după ce șutează de la aproape 20 de metri de poarta lui Râmniceanu, martor al execuției sale. Este 2-3, elevii lui Leo Grozavu revin pentru prima dată în avantaj. Comentatorul partidei ne spune că Fulop este fan Dinamo. Probabil că, în drum spre casă, va urmări meciul echipei sale preferate. De la ora 21:00, Dinamo primește vizita celor de la CSMS Iași.


17:07 GOOOOOOL FC BOTOȘANI! Fulop face 2-2 după doar trei minute de la startul partidei. În minutul 48, Croitoru a centrat în careu, iar Fulop a marcat simplu, după ce mingea nu a reușit să fie „ciupită” de niciun jucător al ilfovenilor. Și erau câțiva acolo… Începe promițător a doua repriză. Iar cei care au pariat că se vor marca multe goluri în acest meci sunt acum probabil mai mult decât fericiți.


17:00 A început a doua repriză a partidei. La secțiunea de comentarii, nimeni nu i-a oferit nicio șansă Concordiei. Și totuși, conduce cu 2-1 după primele 45 de minute. Reușesc cei de la Botoșani să revină? Rămâne să așteptăm cuminți. Leo Grozavu a făcut o primă schimbare. A ieșit marcatorul singurului gol al moldovenilor, Vașvari, iar în locul lui evoluează acum un olandez. Are varietate în lot Botoșaniul. Cine ar fi crezut?


16:47 Pauză. Cele două echipe se duc la vestiar, noi mergem să fumăm o țigară pe balcon. Chiajna conduce cu 2-1 după primele 45 de minute, după un început excelent. Nu același lucru putem să îl spunem și despre ultimele 10 minute, când ritmul a fost scăzut, mingile au fost bubuite, iar de șanse de gol nu am putut să vorbim. A fost, așadar, până la urmă, așa cum ne-am așteptat să fie un astfel de meci. Ne citim din nou peste 15 minute.


16:35 Antrenorul celor de la FC Botoșani este suspendat pentru acest meci și țipă din tribună. Așa cum făcea Hagi, la Viitorul, până să-și ofere o altă funcție și să țipe de pe banca tehnică, de lângă antrenorul pe care l-a numit la echipă. Este minutul 35, scorul este în continuare 2-1 pentru Concordia. Bine pentru Șumudică, momentan. Meciul a mai scăzut din intensitate în ultimele minute, dar nu putem să nu ne mirăm când vedem cum ratează jucătorii celor de la FC Botoșani. Degringoladă în careul Chiajnei, trei jucători au vrut să tragă la poartă, dar nu au reușit decât să nimerească fundașii adverși. Leo Grozavu probabil că este cel care urlă în acest moment din tribună. Da, el e.


16:25 GOOOOOOL CHIAJNA! Căpitanul ilfovenilor, Vasile Maftei, înscrie pentru 2-1. Iată, nu au căzut psihic jucătorii lui Șumudică. Meciul este unul alert și destul de interesant.


16:22 GOOOOOOOL FC BOTOȘANI! Știți probabil clișeele legate de fotbal. Ei, Chiajna s-a jucat cu ocaziile, aproape toți jucătorii au șutat la poartă, dar fără succes, au tratat cu indiferență anumite șanse de a majora scorul. Cei de la FC Botoșani au obținut un penalty, iar din minutul 23, scorul este 1-1, după ce Vașvari a transformat perfect lovitura de la 11 metri. Ironic puțin.

Rămâne de văzut cât de afectați vor fi jucătorii Chiajnei. Jucau destul de bine până la egalare. Ratau, dar jucau.


16:15 Interesant este faptul că cei de la Botoșani au cerut ca jucătorii lui Șumudică să fie testați la finalul partidei. Trei dintre ei se vor supune, aleatoriu, cerinței moldovenilor. Lucru normal în afara țării, nu și la noi. Desigur, imaginația este una care lucrează intens acum. Între timp, la meci, este minutul 17, iar scorul este tot 1-0. Croitoru a dat semne de revenire pentru moldoveni, dar, ca să îl cităm pe comentatorul partidei, „a comis o infracțiune în afara careului”.

112, care este urgența dumneavoastră?


16:11 Pena pare să aibă poftă de gol. Și era cât pe ce să marcheze în minutul 10, dar Curileac a reușit o paradă superbă. Scorul rămâne în continuare 1-o pentru Chiajna. Cei de la FC Botoșani nu reușesc decât foarte rar să ajungă în fața porții ilfovenilor. Vă las mai joc o captură a ocaziei lui Pena. E umbră la poarta lui Curileac, va trebui să ne credeți pe cuvânt că a fost o paradă interesantă.


16:05 GOOOOOOOOOL CHIAJNA! Purece înscrie în minutul 4, după o greșeală din defensiva celor de la FC Botoșani. Este 1-0, asta spre surprinderea tuturor celor care credeau că nu o să vedem niciun gol în această partidă. Noi încă ne minunăm de ritmul jocului. Este încă devreme să tragem concluzii. De remarcat faptul că galeria moldovenilor se face auzită la Chiajna. Asta pentru că cei din urmă nu au suporteri și nu e foarte dificil să reușești asta.


16:00 Fluier de start! Meciul va fi arbitrat la centru de Marius Avram, ajutat la cele două linii de fratele său, Valentin Avram, și Bogdan Gheorghe. Sâmbătă în familie, am putea zice. „Sunteți căpitani, aveți o mare responsabilitate. Să fiți calmi”, au fost câteva sfaturi ale centralului înainte de debutul partidei. Iată echipele de start.


15:50 Cu o singură victorie după șapte etape, Șumudică este obligat să învingă astăzi dacă va vrea să mai țipe la vreun reporter „ești pe mână cu Chirilă?”. Chiajna este echipa cu cele mai multe înfrângeri în acest sezon de Liga 1. Leo Grozavu, antrenorul celor de la FC Botoșani, a prefațat întâlnirea care va începe în 10 minute: „Cei de la Chiajna nu sunt într-o situație confortabilă, iar noi, la rândul nostru, ne dorim să continuăm forma bună pe care am arătat-o în ultimele etape. Va fi un meci disputat, în care echipa care va fi mai motivată va reuși să câștige”.


15:45 În așteptarea echipelor de start, cei de la Look TV ne încântă cu amintirile vedetelor din România legate de prima zi de școală. Nu trebuie să vă neliniștiți. Nu pierdeți nimic dacă nu vă uitați la emisiune. Ilinca Vandici a purtat uniformă până în clasa a IV-a. V-am spus eu că nu e interesant.


15:40 Bună ziua! În 20 de minute începe primul meci al zilei, Chiajna – FC Botoșani. Etapa trecută, FC Botoșani a învins Dinamo, scor 3-2. Așa și-au inaugurat ei nocturna, cu o victorie importantă în fața unei echipe care începuse cu dreptul în Liga 1. De cealaltă parte, Chiajna pare în cădere liberă. A fost învinsă cu 4-1 de FC Brașov, iar postul lui Șumudică pare în pericol, vorbindu-se despre înlocuirea acestuia. Aș vrea să spun că se anunță un meci interesant, dar nu mă mint singură. Probabil va lipsi orice fărâmă de spectacol. Așteptăm cuminți. Și ne uităm la artificiile celor de la FC Botoșani de săptămâna trecută.


Astăzi, Liga 1 ne pune la dispoziție trei meciuri: Chiajna – FC Botoșani (16:00, LOOK Plus), Oțelul – CFR Cluj (18:30, LOOK Plus) și Dinamo – CSMS Iași (21:00, LOOK TV). Petrolul – Steaua este programat duminica, de la ora 21:00, și în cazul unei victorii a ploieștenilor, aceștia se pot apropia la un singur punct de liderul Ligii 1, Steaua. În schimb, o victorie a Stelei ar fi echivalentă cu ieșirea Petrolului în afara calculelor pentru titlu, deși sezonul este abia la început. Etapa începe însă astăzi la Chiajna, acolo unde Concordia primește vizita celor de la FC Botoșani. Și se încheie cu meciul lui Dinamo contra celor de la CSMS Iași. Jucătorii lui Stoican au nevoie de cele trei puncte pentru a spera la o clasare bună în clasamentul Ligii 1, în timp ce ieșenii, care au schimbat deja antrenorul, caută să reziste în prima ligă.

Rămâi pe www.prosport.ro și comentează alături de noi meciurile de astăzi. Cine credeți că va câștiga astăzi? Sunt Sorina Oprițescu și împreună cu restul colegilor mei vă vom ține la curent cu cele mai noi știri și cu evenimentele din timpul partidelor de astăzi.

Sorina Oprițescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Primele și singurele imagini cu iubitul lui Emily Burghelea fără mască! Așa arată partenerul IT-ist al fostei concurente de la “Bravo, ai stil!”
Primele și singurele imagini cu iubitul lui Emily Burghelea fără mască! Așa arată partenerul IT-ist al fostei concurente de la…
Cum se pot fura banii de pe cardul bancar fără ca hoții să aibă acces fizic la instrumentul de plată
Cum se pot fura banii de pe cardul bancar fără ca hoții să aibă acces fizic la instrumentul de plată
Tinerii singuri elimină tot mai des alcoolul la prima întâlnire
Tinerii singuri elimină tot mai des alcoolul la prima întâlnire
Cum a reacționat un star al Braziliei, după ce a fost cerut în căsătorie de o fană de 17 ani
Cum a reacționat un star al Braziliei, după ce a fost cerut în căsătorie de o fană de 17 ani
„Mi-ai luminat viața cu energia ta. Drum lin, doctore”. Durere fără margini după moartea tânărului stomatolog Iulian Juncănaru, fost concurent „Chefi la cuțite”
„Mi-ai luminat viața cu energia ta. Drum lin, doctore”. Durere fără margini după moartea tânărului stomatolog Iulian Juncănaru, fost concurent…
Doar ROMÂNII ADEVĂRAȚI vor ști! Ce simbol e ASCUNS în drapelul României?
Doar ROMÂNII ADEVĂRAȚI vor ști! Ce simbol e ASCUNS în drapelul României?
Doliu la Chefi la Cuțite! Iulian Juncănaru a fost găsit fără suflare în casă
Doliu la Chefi la Cuțite! Iulian Juncănaru a fost găsit fără suflare în casă
Vestea momentului pentru toți PROPRIETARII DE APARTAMENTE! Anunțul a venit chiar acum: Trebuie să înțeleagă toată lumea
Vestea momentului pentru toți PROPRIETARII DE APARTAMENTE! Anunțul a venit chiar acum: Trebuie să înțeleagă toată lumea
Ireal ce s-a ales de Sabina, 'fetița cu bentiță tricoloră', la 10 ani de la scandalul din Covasna
Ireal ce s-a ales de Sabina, 'fetița cu bentiță tricoloră', la 10 ani de la scandalul din Covasna
Alimentul care face rău ficatului şi pe care îl consumi zi de zi. TOP 20 de alimente toxice pentru ficat
Alimentul care face rău ficatului şi pe care îl consumi zi de zi. TOP 20 de alimente toxice pentru ficat
Când a auzit ce i-a șoptit soțul, femeia, gravidă, s-a gândit: „E motiv de divorț!”
Când a auzit ce i-a șoptit soțul, femeia, gravidă, s-a gândit: „E motiv de divorț!”
Mondialul „păcătoșilor“: Cât costă să savurezi meciurile cu alcool și femei în bikini, la Doha VIDEO REPORTAJ
Mondialul „păcătoșilor“: Cât costă să savurezi meciurile cu alcool și femei în bikini, la Doha VIDEO REPORTAJ
BANCUL ZILEI: O studentă rușinată e pusă în încurcătură de profesor: Cum îl chema pe primul bărbat?
BANCUL ZILEI: O studentă rușinată e pusă în încurcătură de profesor: Cum îl chema pe primul bărbat?
Topul vedetelor care poluează cel mai mult planeta. Surpriza de pe primul loc
Topul vedetelor care poluează cel mai mult planeta. Surpriza de pe primul loc
Poze interzise cu Simona Trașcă de pe OnlyFans! Aici o vezi gratis fără haine
Poze interzise cu Simona Trașcă de pe OnlyFans! Aici o vezi gratis fără haine
BCR revinde cea mai îndrăgită mașină asiatică. SUV-ul are puțin peste 100.000 km
BCR revinde cea mai îndrăgită mașină asiatică. SUV-ul are puțin peste 100.000 km
FOTO. Crina Abrudan, spectaculoasă pe plajele din Mexic. Face furori cu formele sale perfecte!
FOTO. Crina Abrudan, spectaculoasă pe plajele din Mexic. Face furori cu formele sale perfecte!
FOTO. Loredana Groza, la sala de fitness. Nici nu zici că are 52 de ani
FOTO. Loredana Groza, la sala de fitness. Nici nu zici că are 52 de ani