Leo Grozavu s-a întors la FC Botoșani: „Revenirea reprezintă o nouă provocare”

Noul antrenor al echipei FC Botoșani, Leo Grozavu, a declarat că revenirea la gruparea botoșăneană reprezintă o nouă provocare și că nu se teme că echipa sa ar putea retrograda în liga secundă, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Leo Grozavu s-a întors la FC Botoșani: "Revenirea reprezintă o nouă provocare"

Noul antrenor al echipei FC Botoșani, Leo Grozavu, a declarat că revenirea la gruparea botoșăneană reprezintă o nouă provocare și că nu se teme că echipa sa ar putea retrograda în liga secundă.

„Venirea la Botoșani e o nouă provocare. A mai trecut jumătate de an, încă o experiență acumulată. Antrenorul e ținut doar de rezultate. Știu că mă așteaptă o treabă importantă, nu neapărat dificilă pentru că de fiecare dată când am venit încrezător a ieșit treaba. E un moment mai dificil dar se poate trece peste el. Obiectivul meu imediat este locul 1 în play-out”, a afirmat Leo Grozavu.

Tehnicianul formației botoșănene a mai precizat că este convins că nu va avea probleme cu fanii.

„Nu am avut niciun război cu suporterii. De fiecare dată când am dat declarații, am făcut-o la modul ca ei să încurajeze echipa, în niciun caz nu am făcut-o ca să lezez pe cineva. Dacă am greșit, îmi cer scuze pe această cale. Eu niciodată nu aș putea avea un război cu suporterii. De felul meu chiar sunt un tip pașnic.” a mai spus noul antrenor al echipei FC Botoșani, Leo Grozavu.

Tehnicianul care a mai avut două mandate la Botoșani, va sta pe bancă la meciul cu CSMS Iași, programat luni după amiază de la ora 18.00, pe Stadionul Municipal.

Leo Grozavu a mai antrenat-o pe FC Botoșani la începutul acestui campionat, dar s-a despărțit de echipa din Moldova pe 14 septembrie, când aceasta era pe locul 12, cu 7 puncte după zece etape.

Sursa: MEDIAFAX

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]