Leo Grozavu este nemulțumit de ora la care a fost pus meciul cu Gaz Metan: „Am fost de multe ori dezavantajați”

Leo Grozavu este nemulțumit de ora la care a fost pus meciul cu Gaz Metan:
  • Publicat:
  • Actualizat:
Partida dintre FC Botoșani și Gaz Metan Mediaș a fost programată să se dispute duminică, începând cu ora 13.30. Conducătorii și antrenorii FC Botoșani nu sunt mulțumiți de ora stabilită de LPF împreună cu televiziunile care transmit acest joc dar nu au de ales.
 
Tehnicianul Leo Grozavu spune că indiferent când este programat un meci, elevii săi trebuie să fie pregătiți pentru a juca și pentru a câștiga. În același timp, el se declară nemulțumit de modul în care se programează meciurile, în special cele din play-out.
„Suntem obișnuiți. Pe parcursul campionatului am fost de multe ori dezavantajați, nu știu dacă cu intenție. Asta este. Și ora de disputare, și zilele de disputare. Nici nu putem să avem noi prea mari pretenții. Suntem așa la coadă. Când suntem programați să jucăm, vom juca. Că de 1.30, că e 8.30, că e luni, că vineri. Nu am avut și noi șansă să fim programați mai bine. Sunt mici detalii care în anumite momente pot face diferența. Tot ce știu este că ne dorim să câștigăm, pentru a avea șanse la o clasare superioară și pentru a securiza rămânerea în prima ligă”, a spus Leo Grozavu.
 
Cât privește meciul de duminică, împotriva formației Gaz Metan Mediaș, antrenorul botoșănean spune că singurul obiectiv este câștigarea celor trei puncte. „Urmează o nouă partidă de campionat, pe teren propriu. Revin și eu pe bancă după acea suspendare. La ultimul joc pe teren propriu am câștigat și sperăm să fie de bun augur. O partidă importantă, ca toate celelalte, dificilă, întâlnim o adversară cu care am avut mereu partide dificile pe teren propriu. Sperăm ca la final să avem bucuria victoriei”, a mai spus antrenorul botoșănean.
 
L. Fulop: „O să fie un joc frumos, greu dar frumos”
 
Mijlocașul Lorand Fulop ar putea fi titular în meciul de duminică. El se așteaptă la un meci greu contra formației Gaz Metan Mediaș dar în același timp unul spectaculos. „O să fie un joc frumos, greu dar frumos. Trebuie să muncim pentru victorie, trebuie să luăm cele trei puncte pentru a ne apropia de ei și să ajungem cât mai sus. În ultimele șapte jocuri am pierdut un singur meci dar în ultimele trei etape am făcut trei egaluri deși puteam să câștigăm. Speră ca spectatorii să vină într-un număr cât mai mare și să ne ajute”, a spus Lorand Fulop.
 
G. Miron: „În România trebuie să ai atitudine pentru a câștiga un meci”
 
Fundașul George Miron consideră că în acest play-out, valoarea echipelor este apropiată și că atitudinea jucătorilor face diferența.
„Este un meci foarte important. Cred că ar trebui să obținem trei puncte deoarece avem patru meciuri în care nu am obținut o victorie. Toate meciurile din acest play-out sunt dificile, sunt echipe cu o valoare egală. Niciun meci nu este câștigat dinainte. În România trebuie să ai atitudine pentru a câștiga un meci. Tactica face 50%. În rest trebuie să ai atitudine pentru a câștiga”, a declarat George Miron.
 
Multe probleme de lot
 
Antrenorul Leo Grozavu susține că are mai mulți jucători care acuză probleme medicale iar unii dintre ei vor rata meciul cu Gaz Metan Mediaș. El spune că sunt foarte multe meciuri iar din acest motiv unii jucători cedează.
 
„Avem multe probleme de lot, foarte multe. S-au înmulțit de la etapă la etapă. Dacă în anii trecuți, jucam acum ultima etapă a campionatului, de data aceasta mai avem vreo cinci. Foarte multe meciuri. Acest play-out produce mai multă uzură decât efectul scontat, respectiv spectacolul. Sunt mulți cu entorse. Unii dintre cei cu accidentări musculare, nici măcar nu au intrat la programul normal de pregătire. Sunt juniori, jucători tineri, care în anumite momente au cedat. Acolo sunt problemele. Cei care intră în teren, sunt jucători legitimați la FC Botoșani, trebuie să demonstreze că își merită locul aici. E un punct de reflexie, trebuie să ne gândim foarte bine când alcătuim lotul și când ne propunem lucrurile pentru ediția viitoare. Dacă va fi”, a declarat Leo Grozavu.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
INTERDICȚIE clară pentru românii cu casă la curte. Statul nu-ți dă voie să treci de această limită
INTERDICȚIE clară pentru românii cu casă la curte. Statul nu-ți dă voie să treci de această limită
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele