Leo Grozavu, după egalul contra fostei echipe: „Am avut ritm, încrâncenare, dar cred că eu și Cristi Pustai ne-am anihilat reciproc”

  • Publicat:
  • Actualizat:
Leo Grozavu, după egalul contra fostei echipe:

Leo Grozavu, antrenorul echipei FC Botoșani, a declarat, luni, după remiza formației sale în deplasare la Gaz Metan Mediaș, scor 0-0, faptul că jucătorii săi au avut ritm, încrâncenare, dar cele două formații s-au anulat reciproc în această partidă.

„Este un rezultat mulțumitor. Mă bucur că nu am primit gol. În prima repriză am jucat bine, dar în repriza a doua am fost foarte slabi și puteam să pierdem meciul. În primele 20 de minute, am avut două ocazii foarte mari. Am avut ritm, am avut încrâncenare, dar cred că ne-am anulat reciproc eu și Cristi Pustai. Am absorbit foarte bine presiunea Gazului din repriza a doua. Am fost și obosiți, după meciul cu Timișoara. În momentul de față, nu ne putem declara satisfăcuți de calitatea lotului, avem 13-14 jucători, și de aceea am suferit. Acum e și greu să mai luăm pe cineva, au rămas doar jucătorii liberi”, a declarat Grozavu.

Echipele Gaz Metan Mediaș și FC Botoșani au remizat, luni, scor 0-0, într-un meci contând pentru etapa a cincea din noul sezon al Ligii 1.

Știri despre
Pe aceeași temă
Schimbări radicale în mijloacele de transport din Capitală! S-au luat deja măsuri, iar toți călătorii trebuie să știe asta
Schimbări radicale în mijloacele de transport din Capitală! S-au luat deja măsuri, iar toți călătorii trebuie să știe asta
Cum s-a spulberat faima armatei ruse. „Au făcut o greşeală pe care nu o mai făcuse nimeni de 3.000 de ani”
Cum s-a spulberat faima armatei ruse. „Au făcut o greşeală pe care nu o mai făcuse nimeni de 3.000 de…
Vladimir Putin recunoaşte că 2022 va fi un an dificil pentru economia Rusiei şi  majorează pensiile şi salariul minim
Vladimir Putin recunoaşte că 2022 va fi un an dificil pentru economia Rusiei şi majorează pensiile şi salariul minim
Kylian Mbappe, la momentul dezvăluirilor. De ce a refuzat Real Madrid, ce le transmite spaniolilor și ce „funcție” va avea la PSG
Kylian Mbappe, la momentul dezvăluirilor. De ce a refuzat Real Madrid, ce le transmite spaniolilor și ce „funcție” va avea…
Este anchetată! O nouă lovitură teribilă pentru Anamaria Prodan
Este anchetată! O nouă lovitură teribilă pentru Anamaria Prodan
Un SEMNAL misterios dintr-un sistem stelar, DOVADA că nu suntem SINGURI în Univers?
Un SEMNAL misterios dintr-un sistem stelar, DOVADA că nu suntem SINGURI în Univers?
Motivul pentru care Gina Pistol a fost refuzată. De ce va prezenta Irina Fodor show-ul America Express 2022 - sezonul 5 Asia Express de la Antena 1
Motivul pentru care Gina Pistol a fost refuzată. De ce va prezenta Irina Fodor show-ul America Express 2022 - sezonul…
Ungurii, lovitură totală în Ardeal! Ne-au luat fața complet. Rușine imensă
Ungurii, lovitură totală în Ardeal! Ne-au luat fața complet. Rușine imensă
'Putin atacă o țară NATO!' - Vestea a picat ca un trăsnet
'Putin atacă o țară NATO!' - Vestea a picat ca un trăsnet
Catrinel Menghia, superbă în costum de baie. Cum arată la 36 de ani, după ce a născut
Catrinel Menghia, superbă în costum de baie. Cum arată la 36 de ani, după ce a născut
Când a auzit ce i-a propus soțul, femeia, gravidă cu gemeni, s-a gândit: „E motiv de divorț!”
Când a auzit ce i-a propus soțul, femeia, gravidă cu gemeni, s-a gândit: „E motiv de divorț!”
Rusia reafirmă oferta redeschiderii porturilor ucrainene dacă Occidentul anulează unele sancţiuni
Rusia reafirmă oferta redeschiderii porturilor ucrainene dacă Occidentul anulează unele sancţiuni
BANCUL ZILEI: Costel, obosit, face popas la o bătrână: Dormi cu mine sau cu Vițica?
BANCUL ZILEI: Costel, obosit, face popas la o bătrână: Dormi cu mine sau cu Vițica?
De ce a capturat Rusia din prima zi a invaziei în Ucraina Insula Şerpilor şi încearcă să o transforme într-un „distrugător“ de nescufundat
De ce a capturat Rusia din prima zi a invaziei în Ucraina Insula Şerpilor şi încearcă să o transforme într-un…
Incident șocant la televiziunea de stat. Prezentatoarea a crezut că moare de rușine!
Incident șocant la televiziunea de stat. Prezentatoarea a crezut că moare de rușine!
Topul celor mai sexy fundulețe din showbiz! Pe ce loc se află Elena Udrea și Loredana Chivu
Topul celor mai sexy fundulețe din showbiz! Pe ce loc se află Elena Udrea și Loredana Chivu
Rusia a naționalizat Renault. Reînvie mașina Moskvitch, adusă de comuniști în România
Rusia a naționalizat Renault. Reînvie mașina Moskvitch, adusă de comuniști în România
FOTO. Fosta gimnastă Diana Bulimar, apariție seducătoare! Și-a etalat formele perfecte
FOTO. Fosta gimnastă Diana Bulimar, apariție seducătoare! Și-a etalat formele perfecte
FOTO. Adina Buzatu, topless. Apariție incitantă a vedetei!
FOTO. Adina Buzatu, topless. Apariție incitantă a vedetei!