Le-au săpat groapa

Grație victoriei de pe "Moina", campioana a urcat pe podiumul Ligii I, la un punct în spatele marii rivale din Ghencea Alungat de pe "Ion Moina", Gigi Mulțescu a fost insensibil la bezelele din tribună dintre fanii celor două echipe și a ucis ieri speranțele "șepcilor roșii" de a juca și anul viitor în Liga I.
Le-au săpat groapa

Grație victoriei de pe “Moina”, campioana a urcat pe podiumul Ligii I, la un punct în spatele marii rivale din Ghencea

Alungat de pe “Ion Moina”, Gigi Mulțescu a fost insensibil la bezelele din tribună dintre fanii celor două echipe și a ucis ieri speranțele “șepcilor roșii” de a juca și anul viitor în Liga I.

“Ferește-mă, Doamne, de prieteni, că de dușmani mă păzesc eu”, spune o zicală românească. Dumnezeu nu s-a îmbrăcat însă ieri în alb-negru, iar la finalul celor 90 de minute de joc “Ion Moina” a fost un ocean de furie la adresa arbitrului Martiș și a oficialilor dinamoviști și unul de tristețe la soarta echipei favorite. Campioana la zi, prietena tradițională a campioanei inimilor românești, tocmai îngropase și ultima speranță a lui “U” de a juca și anul viitor în Liga I. Meciul n-a fost însă din categoria celor pentru care te-ai certa cu nevasta ca să-l vezi.

Chiar dacă a început abrupt, cu două sprinturi ale lui Miranda (a doua oară din ofsaid) și unul al lui Goga, care n-au stârnit decât oftaturi. Noroc cu tribuna, unde show-ul creat a meritat toți banii. Și totuși, incredibil, s-a și marcat. Într-o clipă de geniu, Bratu a scos un penalty, Dănciulescu nu l-a iertat pe vrăjitorul Merlier, iar la oficială Borcea făcea din nou calcule pentru Liga Campionilor (35).

Șeful haitei a dat însă cu creionul de pământ după o nouă ratare a argentinianului Miranda, singur cu Merlier, și a înghițit în sec după ce Băd a găsit plasa porții lui Lobonț (78). Golul a avut efectul unei gure de Red Bull în tabăra gazdelor, ale căror atacuri au curs furibund, ca un râu de munte, spre poarta dinspre peluză. Goga s-a dovedit a fi încă un fruct necopt, iar pe contraatac Zicu a adus din nou zâmbetul pe fața crispată a lui Borcea (90).

Bratu, omul-penalty

În prima repriză a partidei de ieri, Florin Bratu a obținut un penalty, pe care l-a executat Dănciulescu. “Corbul” a înscris, luându-și revanșa pentru lovitura de la 11 metri ratată în meciul cu Dacia Mioveni din Cupa României. De altfel, “Bratone” a reușit să primească și să transforme un penalty și în disputa cu Gloria Bistrița din etapa 23.

A debutat Todorovski

Fundașul dreapta Blagoja Todorovski a jucat ieri primul său meci pentru Dinamo din postura de titular. Macedoneanul a profitat de problemele contracandidaților săi, Stoican fiind suspendat, iar Blay și Galliquio au fost trimiși la echipa secundă. Altfel, mijlocașul Vranjkovic a urmărit partida din tribunele stadionului „Ion Moina“.

Țălnar l-a sărutat pe Mulțescu

Antrenorul secund al roș-albilor, Cornel Țălnar, l-a îmbrățișat și sărutat pe obraz pe Gigi Mulțescu, imediat după ocazia de gol a lui Miranda din minutul 4 al partidei. După 30 de minute, „Țânțarul“ a repetat gestul la adresa tehnicianului, fiind bucuros de reușita lui Dănciulescu care marcase din penalty.

Ianis Zicu, mijlocaș Dinamo: Mă bucur pentru gol. A fost o victorie muncită, sper să câștigăm cât mai multe meciuri până la final și cred că vom prinde cel puțin un loc de Cupa UEFA

Pieter Merlier, portar U Cluj: La scorul de 1-1 puteam să tranșăm meciul, dar nu am fost atenți. Ne vom lupta în continuare pentru a ne salva de la retrogradare. Cred că putem produce minunea

Alpar Meszaros, antrenor U Cluj: La 1-1, am avut penalty clar la Băd, dar arbitrul nu l-a dat. Oricum, nu sunt sigur că dacă marcam nu-i împingea iar spre poarta noastră

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]