Le-a ajuns și bagă echipa a doua pe teren la următorul meci. Măsură de protest față de deciziile eronate de arbitraj

Redactor:
Dan Mirea
Le-a ajuns și bagă echipa a doua pe teren la următorul meci. Măsură de protest față de deciziile eronate de arbitraj
  • Publicat:
  • Actualizat:

FC Voluntari a ajuns la capătul puterilor, după ce a avut de suferit în urma deciziilor eronate ale arbitrilor, din campionat, iar la următorul meci, cu Concordia Chiajna, va băga echipa secundă pe teren.

Ultima dovadă de care au avut nevoie cei de la Voluntari a fost contra Viitorului, scor 1-2, când Istvan Kovacs a judecat greșit anumite faze ale jocului.

„Pentru meciul următor, conducerea dorește să bage echipa a doua, pentru că s-au întâmplat foarte multe. Și e păcat, că echipa joacă”, a declarat George Galamaz pentru Dolce Sport.

„Conducerea e foarte supărată, dar eu m-am opus deciziei de a scoate echipa de pe teren. Eu consider că trebuie să mergem până la capăt. Au greșit împotriva noastră arbitri cu experiență, care au condus meciuri din Europa. Când vin în țară, lucrurile se schimbă, împotriva noastră se fac greșeli”, a continuat Galamaz.

În acest moment, FC Voluntari se clasează pe locul nouă, în Liga 1, cu 15 puncte acumulate. 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă

A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua

„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu

Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?

BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?

Mister în Slănic Prahova, după ce o stradă s-a surpat din senin. Craterul se măreşte pe măsură ce trec orele

Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit

Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă

Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană

Noua ordine mondială. Ungurii se pregătesc. Ce plan are Viktor Orban

Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!

Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România

Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme

Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League

❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗

Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele