Laurențiu Reghecampf, extrem de supărat pe jucătorii săi după eșecul cu Sepsi: „Avem numai şanse matematice la titlu”

Laurențiu Reghecampf, extrem de supărat pe jucătorii săi după eșecul cu Sepsi: „Avem numai şanse matematice la titlu”
Laurentiu Reghecampf, antrenorul echipei CS Universitatea Craiova, urmareste meciul de fotbal contra formatiei Academica Clinceni din etapa a XXVII-a a Ligii 1, disputat pe stadionul Marin Anastasovici din Giurgiu din Bucuresti, luni, 21 februarie 2022. GEORGE FILIP / MEDIAFAX FOTO

Universitatea Craiova întâlneşte FC Argeş, pe arena „Nicolae Dobrin” din Piteşti, luni, de la ora 18.00, în etapa a 6-a a play-off-ului Ligii 1.

Antrenorul oltenilor, Laurenţiu Reghecampf, a prefaţat duelul cu echipa piteşteană, precizând că obiectivul echipei sale rămâne locul 2 în Liga I, deoarece şansele la titlu sunt numai matematice.

Laurențiu Reghecampf nu mai crede în șansele Universității Craiova la titlu. Eșecul cu Sepsi i-a tăiat elanul

„E o partidă foarte importantă, venim după un meci mai puţin inspirat, la Sepsi, sunt sigur că ne va fi greu. Orice eşec lasă urme, este o atmosferă mai apăsătoare, dar mai avem două zile până la meci şi este timp să ne recuperăm şi să reuşim să câştigăm. Avem probleme de lot, Ivan are o contuzie puternică, mai sunt jucători cu dureri, dar sper ca până la ora jocului să fie pregătiţi.

Va fi un meci de luptă şi vom încerca să câştigăm toate puncte. O să analizăm ultimul lor meci de acasă, cel cu FCSB, sută la sută vor avea aceeaşi reacţie şi cu noi. Nu cred că vrea Andrei Prepeliţă să mă bată pe mine, ce treabă are el cu mine, nu asta e important pentru un antrenor. El îşi va mobiliza jucătorii pentru meciul cu Universitatea Craiova, iar ei vor face tot ce pot ca să câştige. Noi avem numai şanse matematice la titlu, avem şansa a treia, obiectivul nostru este să ajungem pe locul doi şi să avem parte de o vacanţă mai lungă”, a declarat antrenorul oltenilor.

Laurenţiu Reghecampf spune că echipa va avea program relaxat de Paşte: „Băieţii vor fi acasă de Paşte, vor mânca alături de familii, apoi vom avea antrenament şi vom pleca la meci. De Paşte trebuie să stai cu familia, fiecare jucător este profesionist. Îmi doresc să am linişte de Paşte, să pot lucra.

Când văd ce e în Ucraina, mă bucur de fiecare secundă pe care o petrec cu familia, cu echipa, cu apropiaţii şi mă bucur de linişte şi pace”.

Reghecampf: „Mi-aş dori să nu pierdem nici când avem o zi mai slabă”

Laurenţiu Reghecampf s-a declarat deranjat de atitudinea jucătorilor săi în partida din turul semifinalei Cupei, pierdută cu 2-1 pe terenul lui Sepsi, precizând că ar putea să fi contat şi absenţa sa de pe banca tehnică.

„Nu m-a deranjat neapărat că am pierdut, ci atitudinea echipei, jocul în sine. Avem jucători de valoare, cu experienţă, şi mi-aş dori să avem continuitate, lucru important pentru mentalitatea jucătorilor. Vreau ca echipa noastră, atunci când pierde, adversarului să-i fie foarte greu, sper să ajungem la acest nivel, ca şi când avem o zi mai slabă, să nu pierdem.

Este vina tuturor, nu numai a băieţilor, cu toţii suntem vinovaţi. Poate a contat pentru anumiţi jucători şi că nu am fost eu pe bancă, atunci când am primit golul pe contraatac în minutul 85, poate sfatul meu ar fi contat. Eu am făcut o greşeală la Constanţa, nu se va mai întâmpla. Dar majoritatea sunt experimentaţi, nu ar trebui să fie o problemă absenţa antrenorului. E normal ca jucătorii de la Sepsi să aibă atitudine. Frustrarea lor este probabil că nu au intrat în play-off, pentru că meritau să fie.

E normal să aibă atitudine contra echipei care bătuse într-o săptămână pe CFR, FCSB şi Farul. La Sepsi nu am pierdut numai din greşeli de apărare, au fost erori în lanţ. Avem acum soluţii în defensivă, au revenit Găman şi Marius Constantin, urmează multe meciuri. Obiectivul principal este să câştigăm Cupa României, iar într-o săptămână vom întâlni FCSB, Sepsi, în retur, şi CFR. Finalul de sezon poate fi fericit sau chinuit pentru noi”, a mai punctat antrenorul. 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Efectul Alex Eala! O tară întreagă s-au îndrăgostit de tenis după victoria de la Washington
Mediafax
'Din păcate, s-a gravat'. Dan Alexa, dezvăluiri triste despre starea de sănătate a Alinei Pușcău. Ce discuție au avut cu două zile în urmă
Cancan.ro
„Dimineață mi-am pus plapuma”. Disperat de caniculă, un fost sportiv și-a amenajat subsolul blocului și doarme acolo în fiecare noapte
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Vedete din România care au învins cancerul în stadii avansate. Au suferit de boli nemiloase şi au supravieţuit! Declarații sfâșietoare
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. El către ea: – Ce îți place să ți se facă?
Râzi cu lacrimi
Studenta care a sfidat regimul lui Hitler și a plătit cu viața
Descopera.ro
Vincenzo Castellano a cerut-o în căsătorie pe Elena Economu! După doi ani de iubire, fostul soț al Antoniei se pregătește de nuntă
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
World of Warships Legends sărbătorește 7 ani de existență cu activități festive și recompense
Go4Games
Prima Tesla Model S Signature din România a fost livrată! Cine este proprietarul?
Promotor.ro