Laude pentru Mara

Redactor:
Daniel Lup
Laude pentru Mara
  • Publicat:
  • Actualizat:

Deac crede că echipa lui se va bate din nou la titlu în acest sezon.

Finul lui Eugen Trică, Ciprian Deac, are numai cuvinte de laudă la adresa lui Bogdan Mara, ultima achiziție a campioanei. „Mara este un jucător foarte bun. Nu știu dacă îl va face uitat pe Trică, dar sunt sigur că ne va putea ajuta să câștigăm un nou campionat. După ultimele achiziții, Clujul este mult mai puternic, sunt 2-3 jucători care se bat pentru titularizare pe un post”, a zis Deac. Acesta nu a făcut o tragedie după înfrângerea suferită de CFR luni, în detrimentul polonezilor de la Belchatow. „A fost primul eșec după șase victorii consecutive. Poate a fost vorba și de oboseală. Eu spun că am jucat destul de bine, am fi putut să obținem cel puțin un rezultat de egalitate“, a mai punctat mijlocașul CFR-ului. El nu se mai gândește momentan la o plecare din Gruia. „Voi rămâne la CFR pentru a pune umărul la cucerirea unui nou titlu“, a mai zis Deac.

„Titlul a fost câștigat pe teren“

Deac a ținut să le transmită un mesaj si celor care au contestat cum a obținut formația din Gruia titlul în sezonul trecut. “Eu am fost împrumutat în returul sezonului trecut la Oțelul Galați, dar sunt sigur că CFR a obținut titlul numai prin rezultatele de pe teren. Dacă ar fi fost un titlu mincinos, nu am fi avut rezultate atât de bune în Liga Campionilor”, a conchis internaționalul de tineret al campioanei.

Joacă cu croații de la Slaven

Echipa din Gruia va susține în această după amiază, de la ora 17.00, un nou meci de verificare în stagiul din Antalya. Adversara va fi NK Slaven Koprivnica, ocupanta locului 4 după 18 etape în prima ligă din Croația. În precedentele partide amicale, clujenii au obținut șase victorii și au pierdut un singur joc.


"Sunt sigur că Mara va face o treabă bună la Cluj, unde are șanse mari să câștige titlul"
– Eugen Trică, mijlocaș Anorthosis Famagusta

"Concurența este foarte mare la CFR. Cred că am șanse mai mari să devin campioană decât dacă aș fi rămas la Unirea"
– BOGDAN MARA, mijlocaș CFR Cluj

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul.
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de el, şi de fata aceea…
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Horaţiu Moldovan şi-a făcut publică relaţia cu fosta iubită a lui Dragoş Nedelcu! Primele imagini cu cei doi sărutându-se!
Horaţiu Moldovan şi-a făcut publică relaţia cu fosta iubită a lui Dragoş Nedelcu! Primele imagini cu cei doi sărutându-se!
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Vouchere de 1.900 DE EURO pentru cei care au CASĂ LA CURTE. Anunțul venit chiar astăzi, 28 martie
Vouchere de 1.900 DE EURO pentru cei care au CASĂ LA CURTE. Anunțul venit chiar astăzi, 28 martie
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup