Lăcătuș:** „Nu mă interesează trofeul fair-play, ci punctele!”

Lăcătuș:**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Antrenorul Marius Lăcătuș a declarat, după meciul câștigat de FC
Vaslui, scor 2-1, în deplasare, cu Internațional Curtea de Argeș,
că elevii săi au dat dovadă de lipsă de „fair-play” la faza golului
egalizat marcat de Costly, în minutul 70, dar importante sunt cele
trei puncte obținute de echipa sa.

„Nu îmi explic ezitările jucătorilor mei din prima
repriză, dar în partea a doua ne-am revenit și am obținut o
victorie meritată. Noi luptăm până la capăt atât timp cât mai avem
șasne să ne îmbunătățim poziția în clasament. Internațional Curtea
de Argeș e o echipă care joacă, pune probleme, și numai lipsa de
experință a unor jucător o face să fie în lupta pentru
retrogradare. Cred că ar fi păcat să retrogradeze. Despre faza în
care am obținut cornerul din care am egalat, spun că jucătorii
gazdelor au avut dreptate și trebuia să le oferim mingea înapoi.
Dar să fiu corect pe mine nu mă interesează trofeul fair-play ci
punctele puse în joc”
, a spus Lăcătuș în conferința de
presă de la finalul meciului.

Formația FC Vaslui a învins, luni, în deplasare, cu scorul de
2-1 (0-1), echipa Internațional Curtea de Argeș. Golurile echipei
vasluiene au fost marcate de Costly ’70 și Milisavljevici ’81.
Pentru gazde a înscris Băcilă, în minutul 45.

MEDIAFAX

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie găsită moartă: „Mi-a zis că…”
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie găsită moartă: „Mi-a zis că…”
Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”
Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Gică Hagi a auzit declarațiile lui Florinel Coman și a reacționat: „Să fie clar!”
Gică Hagi a auzit declarațiile lui Florinel Coman și a reacționat: „Să fie clar!”
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Decizie pentru cei care nu locuiesc la adresa din buletin. E OBLIGATORIU în 15 zile
Decizie pentru cei care nu locuiesc la adresa din buletin. E OBLIGATORIU în 15 zile
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen