Lăcătuș: „Nu am spus că am renunțat la lupta pentru titlu! Vom lupta până la capăt”

Redactor:
Bitescu Wili
Lăcătuș:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Steaua a câștigat meciul cu FCM Târgu Mureș prin golul lui
Bilașco din minutul 92. Meciul a fost tensionat, cu nu mai puțin de
4 cartonașe roșii.

„Nu am spus că am renutat la lupta pentru titlu. Vom lupta
până la capăt. Este o victorie muncită, obținută greu. Cât timp
sunt șanse, luptăm până la final. Avem probleme de efectiv pentru
următoarele jocuri, dar avem 29 de jucători în lot. Sunt fericit
pentru dăruire, pentru efortul făcut. Puteam să tranșăm jocul mai
devreme.

Ce va fi la iarnă, vom vedea, dar până acum nu s-a discutat
nimic.

Stoica este omul care a cucerit ultimele trofee în Ghencea. Sunt
sigur că a suferit și el azi la Târgu Mureș, dar sperăm că, o dată
cu venirea lui, lucrurile să se îmbunătățească, iar prin experiența
pe care o are să aducă un plus. Sperăm că odată cu venirea lui să
aducă ideea de performanță. A fost și până acum, dar de acum se va
întări.

Avem nevoie de suporteri. sunt sigur că la meciul cu CFR vor fi cel
de-al 12-lea jucător”, a spus Marius Lăcătuș.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană

A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua

„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu

Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen

Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant

Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?

BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?

Mister în Slănic Prahova, după ce o stradă s-a surpat din senin. Craterul se măreşte pe măsură ce trec orele

Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit

Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă

Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian

Legea se schimbă în toată România. Decizie pentru părinții care au copii

Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!

Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România

Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme

Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare

O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League

❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗

Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele