La vremuri noi, tot ei. Trofeul Cupei Ligii rămâne la Steaua, după o „scăriță” de efect a lui Hamroun dintr-un penalty ușor acordat de Avram. Steaua – Concordia 2-1

Autor: Cristian Voicu Publicat: 17 Jul. 2016, 22:36 Actualizat: 17 Jul. 2016, 23:22 Liga 1
  • Steaua a câștigat pentru a doua oară consecutiv Cupa Ligii, după ce a învins Concordia Chiajna, scor 2-1, la capătul unui meci care a avut nevoie de prelungiri. Momcilovic a deschis scorul în minutul 60, Pena a egalat cu 120 de secunde înaintea finalului, iar golul lui Hamroun, dintr-un penalty acordat ușor de Marius Avram, a decis destinația trofeului.

Harababura din fotbalul românesc face ca finala unei competiții din sezonul trecut să aibă loc în deschiderea noului sezon, iar Steaua și Chiajna aduc doar câteva mii de fani pe Arena Națională. Contribuie și Liga, prin prețul piperat al biletelor, și se speră ca măcar fotbalul să fie de calitate. Nedormiți, obosiți după ce au fost prinși în mijlocul puciului din Turcia, ilfovenii par victime sigure. Cota Stelei dramatic, o victorie clară e așteptată, dar e primul meci al stagiunii și orice se poate întâmpla.

Se începe greu, foarte greu, cu 20 de minute care nu propun absolut nimic. Steaua pasează, Stanciu e căutat de fiecare minge, dar Tudorie e departe de evoluțiile bune din amicale. De altfel, fostul gălățean avea să rămână la cabine la pauză. Enache are prima ocazie, în minutul 30, dar șutează în plasa laterală, apoi Chiajna își arată colții. Centrare Feussi din dreapta, cap Cristescu și mingea lovește bara. Mijlocașul dă să se ridice, dar Tamaș îi face un tur de șold și-l doboară în careu. Penalty clar, dar nu și pentru Marius Avram. Steaua scapă.

Primul gol al Stelei, afacere 100% ex-iugoslavă

Golubovic e aruncat în luptă în minutul 46 și are nevoie de puțin timp pentru a se evidenția. Hamroun centrează bine din dreapta, bosniacul se înalță și trimite cu capul bine, în așa fel încât respingerea lui Bălgrădean ajunge direct în piciorul sârbului Momcilovic, care deschide scorul (minutul 60). Teoretic, Concordia e obligată să atace, dar ilfovenii nu sunt făcuți pentru așa ceva, iar posesia rămâne la Steaua. Intră și Aganovic, în locul fostului fotbalist Alexandru Bourceanu, iar filiera ex-iugoslavă de la Steaua e completă. Concordia nu se desface, nu lasă spații, nu se aruncă în ofensivă, dar face rost de o ocazie bună, atunci când Neluț Roșu pasează bine la Cristescu și mijlocașul ratează de puțin ținta. Imediat, vine replica acidă a Stelei: șut Golubovic de la 16 metri, cu latul, în bară. Încearcă și Stanciu, cu o execuție frumoasă, dar mingea se duce la 10 centimetri peste poartă. Ce gol frumos ar fi fost!

Lovitura (nu de stat) vine în minutul 88, când Pena câștigă un duel aerian inegal cu Toșca, reia frumos cu capul și nu-i dă nicio șansă lui Niță, trimițând finala Cupei Ligii în prelungiri și făcându-i să aștepte pe fanii veniți pe Arena Națională pentru concertul de după meci. 20 de minute șterse pălesc în minutul 110, când Sulley Muniru face o cursă ireală, driblează trei adversari și cade în careu după un duel cu Serediuc. Avram arată punctul cu var, Hamroun trimite o scăriță elegantă și visul Concordiei se cam năruie (111). Ilfovenii încearcă, dar Steaua e o echipă mult prea experimentată pentru a scăpa din mână trofeul.

Se termină meciul, vicecampioana începe sezonul cu dreptul, câștigă un trofeu după un 120 de minute de luptă, iar Marius Avram își consolidează cu brio reputația de arbitru controversat.


Steaua – Concordia 2-1 (Momcilovic 60, Hamroun 111 / M. Pena 88)

  • Steaua: Niță – Enache, Tamaș, Toșca, Momcilovici – Achim, Bourceanu (Aganovic 56) – Adi Popa, N. Stanciu (Muniru 102), Hamroun – Tudorie (Golubovic 46)
  • Concordia: Bălgădean – Feussi (M. Constantinescu 84), Tincu, Mamele, Bucurică – Bruno Madeira (Răsdan 78), Melinte – Grădinaru (Serediuc 70), M. Cristescu, N. Roșu — Pena

22:31 FINAL DE MECI! Steaua e vechea și noua câștigătoare a Cupei Ligii! Reghecampf reușește ce a reușit și Gâlcă anul trecut, după 120 de minute echilibrate, decise de măsurile diferite cu care Avram a ales să judece două faze în careurile celor două echipe.

Imediat după fluierul final începe un conflict destul de aprins, început de Mamele, cel care a intrat foarte urât asupra lui Niță. Totul se liniștește după intervenția stewarzilor.


22:27 E minutul 117 și de această dată Concordia chiar nu mai pare capabilă să revină. 


22:20 GOOOOL STEAUA! Introdus în minutul 102 în locul lui Stanciu, Sulley Muniru face, probabil, singurele trei driblinguri din cariera sa, intră în careu, cade după un contact cu Serediuc și Avram arată punctul de la 11 metri. Hamroun execută, dă o scăriță elegantă și steaua trece din nou în avantaj, în minutul 111. Acesta este duelul dintre Muniru și Serediuc, pentru mult mai mult Avram nu a dictat penalty pentru Chiajna în prima repriză.


22:13 Se face schimbul de terenuri și începem ultimele 15 minute ale acestui meci.


22:08 Nicușor Stanciu iese de pe teren după 102 minute în care nu a reușit prea multe. Intră Sulley Muniru., care încă plătește prețul pentru accidentarea suferită în finalul sezonului trecut, la returul semifinalei Cupei Ligii cu Astra. Aganovic preia sarcinile lui Stanciu.


22:03 Pena pivotează frumos, șutează bine de la distanță, dar nu nimerește poarta. Steaua are prima ocazie din extra-time, Hamroun trimite din centrul careului, dar Mamele se opune pe direcția șutului. Golubovic vede cartonașul galben după ce simulează la un contact cu Tincu.


21:56 Avram fluieră din nou și începe prima repriză de prelungiri. Oamenii care au venit pentru concertul de după meci mai au ceva de așteptat 🙂


21:50 Se termină primele 90 de minute, nu înainte ca Serediuc să irosească un contraatac periculos. Intrăm în prelungiri.


21:46 GOOOOOL CONCORDIA! Ilfovenii reușesc să dea lovitura exact la timp. Melinte dă o centrare bună pentru Pena, atacantul Concordiei e mai bun în jocul aerian decât Toșca, se impune în duelul direct și lovește bine mingea cu capul, la colțul scurt, îl surprinde pe Niță și restabilește egalitatea. Ne îndreptăm spre prelungiri șii va fi interesant.


21:40 Schimbare ofensivă a lui Emil Săndoi, cu Marian Constaninescu în locul lui Patrice Feussi. Șapte minute are la dispoziție mijlocașul ofensiv pentru a se face remarcat.


21:33 Ocazie imensă pentru Concordia. Neluț Roșu pasează superb pentru Cristescu, mijlocașul șutează bine din unghi, cu stângul, puțin pe lângă poarta lui Niță, fostul portar al Chiajnei. Am intrat în minutul 77, moment în care Golubovic trage slab de la marginea careului, Bălgrădean adorame, iar mingea lovește bara.


21:27 Am spune că ilfovenii sunt nevoiți să iasă la joc și să atace, dar Concordia nu poate face acest pas. Chiajna rămâne în defensivă, mingea e la Steaua, iar vicecampioana caută și golul al doilea. Aganovic încearcă de la distanță, dar trimite peste.


21:19 GOOOOL STEAUA! Golubovic arată cam cât de util poate fi. Hamroun bate bine o lovitură liberă, bosniacul ia fața fundașului și reia cu capul din centrul careului, îl forțează pe Bălgrădean să respingă greu, în față, iar Momcilovic nu face decât să bage mingea în poartă din doi metri.


21:12 A trecut mult timp de când Bourceanu nu mai e fotbalist în adevăratul sens al cuvântului. Slab și azi, fostul căpitan e înlocuit cu Aganovic, în minutul 56.

21:09 Finalul primei reprize pare că a fost doar un foc de paie, pentru că revenim la jocul slab de dinaintea minutului 44. Centrează Popa, dar Golubovic nu ajunge la timp la minge și trimite modest cu capul. Cam atât.


21:02 Se reia meciul, iar Tudorie rămâne la cabine, locul său fiind luat de Bojan Golubovic, care debutează în tricoul Stelei. By the way, Ion Crăciunescu a decretat din studioul Digi Sport: penalty clar la duelul Tamaș – Cristescu.


20:46 BARĂ‚ CONCORDIA! Feussi ajunge în poziție de centrare, îl găsește în careu pe Cristescu, iar fostul mijlocaș de la FC Brașov reia excelent cu capul, peste Niță, dar are ghinion și mingea lovește bara. Apoi e doborât în careu de Tamaș, dar Avram evită să dicteze penalty, deși reluările arată că fundașul Stelei l-a luat pur și simplu în brațe pe adversar și l-a trântit în careu. Pauză, adică momentul în care Ion Crăciunescu ne va lămuri ce și cum.


20:44 Prima situație bună a Chiajnei. Cristescu scapă într-o poziție foarte bună, centrală, dar încearcă un lob pretențios și trimite mult peste poarta lui Niță.


20:36 Am vrea să scriem despre un fotbal spectaculos, cu faze frumoase, dar trebuie să vă relatăm despre încă un meci trist, fără ritm, blocat în lupta de la mijlocul terenului. Bourceanu face un fault din spate, apoi îl lovește involuntar pe Bărboianu, insuficient pentru a se alege cu avertisment.


20:30 Steaua pune parcă mai multă presiune, dar linia careului de 16 metri e ca o barieră de care nu poate trece. Achim primește o minge bună, dar se mișcă prea încet și e deposedat de Bruno Madeira. Am ajuns în minutul 30 și Enache are și el o oportunitate bună, dar șutează în plasa laterală, după o pasă de la Hamroun.


20:23 Așa arată noul echipament al Stelei. Se cere de două ori penalty, după un șut al lui Stanciu blocat de Mamele și o fază la care Pena a cerut henț la Tamaș, dar Avram lasă jocul să continue.


20:15 E începutul sezonului, așa că ne-am fi așteptat ca echipele să fie ceva mai implicate. La fel ca aseară, meciul are un ritm slab. Steaua nu face decât să paseze, să ajungă rar în preajma careului, în timp ce Chiajna e construită să stea la cutie și să aștepte un contraatac. Vine și prima fază periculoasă, la o combinație Tudorie – Achim, dar șutul mijlocașului trece departe de poartă.


20:05 Vă spuneam mai devreme că ilfovenii încep în 3-5-2, dar ne-am înșelat. E un 4-2-3-1, cu Feussi și Bucurică fundași laterali și Neluț Roșu în spatele lui Pena. Chiajna iese greu din propria jumătate, dar posesia prelungită a Stelei nu aduce pericol la poarta lui Bălgrădean. Christoph Daum pare pregătit pentru un meci mai bun decât Astra – CFR.


20:00 A început meciul, cu puținii spectatori din tribune mai preocupați să facă poze decât să cânte imnul României. Marius Avram e arbitrul de centru, Nicușor Stanciu e căpitaul Stelei și așa va rămâne.


19:50 Ieri seară s-a jucat mai mult polo decât fotbal, dar astăzi nu vom avea probleme. La București sunt 27 de grade, e soare, dar partea proastă e că vor fi puțini spectatori în tribună. Asta pentru că șefii Ligii s-au gândit să pună prețuri mari și să prelungească evenimentul cu un concert. La fel ca aseară, Christoph Daum va fi prezent la meci. Deosebirea e că acum chiar va avea ce să vadă.


19:40 Cotele de la pariuri o indică pe Steaua drept mare favorită, iar aventura prin care a trecut Concnordia în Turcia a făcut ca pariorii să mizeze pe vicecampioană, motiv pentru care cotele au scăzut dramatic.


19:30 Chiar înaintea meciului, patronul Stelei a anunțat care este fotbalistul pe care PAOK îl trimite în România la schimb cu Varela:


19:15 Avem și echipa de start a Chiajnei. S-a schimbat antrenorul, dar sistemul pare să rămână același, un 3-5-2 destul de pretențios. Melinte e numele nou din echipa ilfoveană, rămasă fără vedetele Milevski și Obodo.


19:00 Va fi un meci special pentru Concordia Chiajna. Echipa din Ilfov e la prima finală din scurta istorie, iar înaintea jocului cu Steaua a trecut prin momente grele în Turcia, unde a fost prinsă în mijlocul puciului organizat de o parte a armatei. Ce trebuie să mai știți despre Concordia? Ei bine, ilfovenii au obiceiul de a folosi jucători fără contracte, dar, aparent, aceasta nu e chiar o mare problemă. Puteți citi mai jos despre cazul dezvăluit de ProSport.


18:48 Good afternoon, everybody! Conducătorii fotbalului românesc s-au gândit la binele tururor și nu au programat și finala Cupei Ligii de la ora 21:45 (așa cum au făcut cu Supercupa dintre Astra și CFR), ceea ce înseamnă că în aproximativ 70 de minute va începe partida dintre Steaua și Concordia. Știm că sunteți curioși să vedeți echipa aleasă de Reghecampf, așa că vă invităm să o citiți mai sus. Achim e singurul nume adus în această vară care începe ca titular, iar Tudorie e răsplătit pentru evoluțiile bune din această pauză competițională.


Steaua întâlnește Concordia Chiajna în cea de-a doua finală a Cupei Ligii, meci programat să se dispute pe Arena Națională cu începere de la ora 20:00. Roș-albaștrii joacă pentru a doua oară în ultimul act al competiției, sezonul trecut au învins Pandurii cu 3-0, în timp ce Concordia se află la primul meci cu trofeul pe masă.

Steaua va aborda partida fără Chipciu și Varela, cei doi urmând să plece la Anderlecht, respectiv PAOK. Reghecampf se va baza pentru sezonul ce stă să înceapă pe Nicolae Stanciu și Adi Popa, jucători văzuți drept „motoarele” echipei.

De partea cealaltă, Concordia se prezintă la finala Cupei Ligii după ce jucătorii și staff-ul tehnic au fost nevoiți să treacă printr-o experiență neplăcută. Echipa din Chiajna a rămas blocată în Turcia din pricina evenimentelor petrecute în ultimele zile și s-a întors în țară cu 24 de ore înainte de meci. Concordia a ratat astfel antrenamentul oficial de pe Arena Națională, ședință de pregătire programată pentru sâmbătă seară.

„Avantajul era de partea Stelei, chiar dacă nu se întâmpla acest lucru. Odată cu întâmplarea acestui eveniment, va fi mult mai avantajos pentru ei. Important este că am ajuns cu bine. Fotbalul a fost pe locul 2 pentru noi, ce am văzut noi acolo vezi doar în filme. S-au auzit arme, explozii, ceva ce nu vreau să mai trăiesc. Îi mulțumim lui Dumnezeu că am ajuns bine”, a declarat Bărboianu la revenirea în România.

Autor: Cristian Voicu Publicat: 17 Jul. 2016, 22:36 Actualizat: 17 Jul. 2016, 23:22 Liga 1
Pe aceeași temă
S-a întâmplat inevitabilul! Soția lui Mihai Constantinescu a făcut anunțul decisiv
S-a întâmplat inevitabilul! Soția lui Mihai Constantinescu a făcut anunțul decisiv
Strigător la cer: Ce a povestit un suporter norvegian despre deplasarea sa în România
Strigător la cer: Ce a povestit un suporter norvegian despre deplasarea sa în România
Comentator Pro TV, pus la zid: „Nu mai există nicăieri în lume o astfel de situaţie jenantă“
Comentator Pro TV, pus la zid: „Nu mai există nicăieri în lume o astfel de situaţie jenantă“
TRAGERILE SPECIALE LOTO ALE TOAMNEI. Rezultate la LOTO, duminică 13 octombrie 2019. Numerele câştigătoare
TRAGERILE SPECIALE LOTO ALE TOAMNEI. Rezultate la LOTO, duminică 13 octombrie 2019. Numerele câştigătoare
EXCLUSIV | Fumuri galactice la națională?! Dezvaluiri despre comportamentul lui George Pușcaș și Ionuț Radu la lot: „Foarte cu nasul pe sus”
EXCLUSIV | Fumuri galactice la națională?! Dezvaluiri despre comportamentul lui George Pușcaș și Ionuț Radu la lot: ...
ULTIMA ORA! Carmen de la Salciua a fost violata, batuta si jefuita
ULTIMA ORA! Carmen de la Salciua a fost violata, batuta si jefuita
Permis uitat acasă, permis suspendat, fără permis: Ce păţeşti dacă eşti prins la volan în fiecare din cazuri
Permis uitat acasă, permis suspendat, fără permis: Ce păţeşti dacă eşti prins la volan în fiecare din cazuri
FOTO-BOMBĂ! Cum a ajuns să arate Consuelo, fosta soţie a lui Adi Mutu. Cu ce se ocupă în prezent
FOTO-BOMBĂ! Cum a ajuns să arate Consuelo, fosta soţie a lui Adi Mutu. Cu ce se ocupă în prezent
Se decide SOARTA lui Ludovic Orban. ÎNTÂLNIREA din spatele uşilor închise. Toate scenariile sunt aruncate în aer
Se decide SOARTA lui Ludovic Orban. ÎNTÂLNIREA din spatele uşilor închise. Toate scenariile sunt aruncate în aer
Liviu Dragnea atacă în forţă din spatele gratiilor. Mişcarea făcută de fostul lider al PSD
Liviu Dragnea atacă în forţă din spatele gratiilor. Mişcarea făcută de fostul lider al PSD
O tânără a bătut la uşa unui VECIN, în căutare de ajutor. Bărbatul a lăsat-o înăuntru şi i-a dat ceva să bea / La scurt timp, lucrurile au degenerat / Poliţia, îngrozită de crimă: I-am găsit cadavrul într-un „sicriu” de ciment
O tânără a bătut la uşa unui VECIN, în căutare de ajutor. Bărbatul a lăsat-o înăuntru şi i-a dat ceva să bea ...
ANM e in alerta! Un ciclon se apropie de România! Când se va strica vremea
ANM e in alerta! Un ciclon se apropie de România! Când se va strica vremea
Cine-i ia locul lui Teodorovici la Finanțe! Viitorul Premier a vorbit despre posibilii candidați pentru ministere
Cine-i ia locul lui Teodorovici la Finanțe! Viitorul Premier a vorbit despre posibilii candidați pentru ministere
Răsturnare de situație în cazul Caracal. S-a întâmplat într-un cimitir! Alexandra și Luiza...
Răsturnare de situație în cazul Caracal. S-a întâmplat într-un cimitir! Alexandra și Luiza...
DOLIU! A murit ministrul Educatiei! INCREDIBIL! Cum si-a gasit sfarsitul
DOLIU! A murit ministrul Educatiei! INCREDIBIL! Cum si-a gasit sfarsitul
LOTO, LOTO 6 din 49. Rezultate la LOTO, duminică 6 octombrie 2019. Numerele câştigătoare
LOTO, LOTO 6 din 49. Rezultate la LOTO, duminică 6 octombrie 2019. Numerele câştigătoare
Antonia, însărcinată pentru a patra oară?! Primele imagini cu burtica
Antonia, însărcinată pentru a patra oară?! Primele imagini cu burtica
Fară alocație pentru elevi dacă aceșia au absente la scoală! Numărul maxim permis
Fară alocație pentru elevi dacă aceșia au absente la scoală! Numărul maxim permis
Cine e fostul soţ al Irinei Rimes? A inselat-o de doua ori in timpul casniciei
Cine e fostul soţ al Irinei Rimes? A inselat-o de doua ori in timpul casniciei
Are 65 de ani, dar nu a dorit sa se casatoreasca si sa faca copii! Declaratii incendiare despre cea mai cunoscuta prezentatoare tv.  Cine este barbatul cu care o relatie de 32 de ani. Decizia ei de a nu se marita le-a afectat povestea de iubire
Are 65 de ani, dar nu a dorit sa se casatoreasca si sa faca copii! Declaratii incendiare despre cea mai cunoscuta prezentatoare ...
A început războiul pentru fabrica Volkswagen: Bulgaria îşi dublează oferta. Ce va face România?
A început războiul pentru fabrica Volkswagen: Bulgaria îşi dublează oferta. Ce va face România?
TULBURĂTOR! Cum a ajuns să arate Florin Piersic jr. la 51 de ani! Ce s-a ales de actor, în comparație cu tatăl său, este dezolant! FOTO
TULBURĂTOR! Cum a ajuns să arate Florin Piersic jr. la 51 de ani! Ce s-a ales de actor, în comparație cu tatăl său, ...
Anamaria Prodan încinge internetul la 46 de ani! IMAGINI INCENDIARE cu vedeta TV într-un costum de baie minuscul! FOTO
Anamaria Prodan încinge internetul la 46 de ani! IMAGINI INCENDIARE cu vedeta TV într-un costum de baie minuscul! FOTO
Marea Britanie are semnat un nou acord Brexit
Marea Britanie are semnat un nou acord Brexit
Anca Serea caută bonă. Se simte epuizată cu șase copii
Anca Serea caută bonă. Se simte epuizată cu șase copii