La un punct de Europa! Concordia – Pandurii 0-1! VIDEO REZUMAT

  • Publicat:
  • Actualizat:

Concordia – Pandurii se anunța încă de la început un meci pe contre, la finalul căruia una dintre echipe avea mult de pierdut. Pandurii au intrat mai deciși pe teren și au deschis scorul încă din minutul 8. Răduț a punctat simplu, din careul mic, după o cursă solitară a lui Ibeh. Brusc, parcă în urma unui semnal, oaspeții trec pe programul economic. Chiajna simte că e loc de mai bine și, în minutul 27, după un duel Purece – Viera, cere lovitură de la 11 metri. Kovacs e ferm, iar nervii se întind la maxim mai ales în tabăra gazdelor, care colectează „galbene” pe bandă rulantă. Totul spre disperarea lui Ilie Stan care e la un pas să fie trimis iar în tribune.

Bambara a îngropat speranțele Concordiei

Partea secundă s-a disputat după aceleași repere. Pandurii au jucat la trecerea timpului, cu gândul mai mult la derby-ul de mâine, cu Astra, în timp ce Concordia și-a arătat limitele prin fazele de atac frânte la 20-25 de metri de poarta adversă. Peste toate acestea, în minutul 73, Bambara are o intervenție necontrolată la Voiculeț, iar Kovacs, îi arată, pe bună dreptate, al doilea cartonaș galben și, implicit, pe cel roșu. În ultimele minute, în timp ce fanii Concordiei îi cer demisia lui Stan, Kovacs anulează corect un gol al gazdelor, după un fault în atac al lui Ghionea asupra lui Lazar. Pandurii câștigă și mai au nevoie de un punct cu Astra pentru a ajunge în Europa, în timp ce Concordia e cu un picior și jumătate în Liga a II-a.

Este o victorie importantă. Trebuie să ne recuperăm rapid pentru că miercuri jucăm meciul anului cu Astra
Cristi Pustai, antrenor Pandurii


Echipele de start:

Concordia: Niță – Apostol, Leca, Ghionea, Bambara – Novac – Serediuc, Pană, Purece, Coșereanu – Wellington

Rezerve: Cobrea, Bucurică, Belica, Stan, Ilie, Roșu, Savin

CLICK AICI pentru comentariul LIVE TEXT al partidei

Pandurii: Lazar – Ungurușanu, Mamele, Viera, Vlad – Dan, Cristea – Răduț, Voiculeț, Ibeh – Matulevicius

Rezerve: Mingote, Rada, Grigoraș, Predescu, Lemnaru, Boutanjine, Băcilă


 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Milioane de români rămân fără pensii, în prag de Paşte! Veste teribilă pentru pensionari
Milioane de români rămân fără pensii, în prag de Paşte! Veste teribilă pentru pensionari
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
Experiment: un tânăr a devenit om al străzii pentru a demonstra că poate ajunge milionar într-un an. Câţi bani a strâns în 10 luni
Experiment: un tânăr a devenit om al străzii pentru a demonstra că poate ajunge milionar într-un an. Câţi bani a…
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Câți bani a ajuns să primească Nadia Comăneci de la statul român. Suma care intră, lunar, în conturile Zeiței de la Montreal
Câți bani a ajuns să primească Nadia Comăneci de la statul român. Suma care intră, lunar, în conturile Zeiței de…
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă, la Survivor All Stars de la Pro TV
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă, la Survivor All Stars de…
DECIZIE FINALĂ pentru milioane de șoferi din ROMÂNIA. Tocmai s-a stabilit că este obligatoriu
DECIZIE FINALĂ pentru milioane de șoferi din ROMÂNIA. Tocmai s-a stabilit că este obligatoriu
A murit de 8 ori! Bărbatul care i-a șocat pe medici!
A murit de 8 ori! Bărbatul care i-a șocat pe medici!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
PSG i-a găsit înlocuitor lui Mbappe. Pregăteşte o ofertă spectaculoasă de 200 de milioane de euro
PSG i-a găsit înlocuitor lui Mbappe. Pregăteşte o ofertă spectaculoasă de 200 de milioane de euro
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Ce legătură este între Anamaria Prodan și Gabriela Lucuțar. Impresara și Regina Întunericului se cunosc de mulți ani
Ce legătură este între Anamaria Prodan și Gabriela Lucuțar. Impresara și Regina Întunericului se cunosc de mulți ani