„La Timișoara e HAOS!** Iancu va fi judecat și de instanțele civile, și de comisiile FRF!”

Noul val de atacuri lansat de Marian Iancu la adresa lui Mircea Sandu l-a făcut pe președintele FRF să riposteze în cadrul unei conferințe de presă. "Nașul" e amenințător și spune că nu va lăsa declarațiile calomnioase făcute de boss-ul timișorenilor nepedepside. "Acest personaj va trebui să își probeze declarațiile. Cazul lui Marian Iancu va fi judecat atât la Comisia de disciplină a FRF, cât și în instanțele civile. FIFA a luat o decizie, aceea de depunctare a Timișoarei. Dacă TAS-ul hotărăște ca Poli să își ia punctele înapoi, atunci și FIFA și noi ne vom conforma. FRF a luat de multe ori niște decizii în favoarea acestui club, care sunt cu mai multe interpretări. Vezi cazul Ovidiu Petre, vezi dreptul de participare în Liga 1 și multe altele, ca să vă dați seama ce degringoladă e acolo. Nu mai puțin de 30 de cazuri pe rol, cu nu știu câți jucători, cu Ganea, cu Abiodun, cu Daminuță, cu Gherman, cu Marinescu cu Otopeniul. Au încercat să îi păcălească pe cei de la Otopeni", a declarat Sandu într-o conferință de presă.
"La Timișoara e HAOS!** Iancu va fi judecat și de instanțele civile, și de comisiile FRF!"

Noul val de atacuri lansat de Marian Iancu la adresa lui Mircea Sandu l-a făcut pe președintele FRF să riposteze în cadrul unei conferințe de presă. "Nașul" e amenințător și spune că nu va lăsa declarațiile calomnioase făcute de boss-ul timișorenilor nepedepside.

"Acest personaj va trebui să își probeze declarațiile. Cazul lui Marian Iancu va fi judecat atât la Comisia de disciplină a FRF, cât și în instanțele civile. FIFA a luat o decizie, aceea de depunctare a Timișoarei. Dacă TAS-ul hotărăște ca Poli să își ia punctele înapoi, atunci și FIFA și noi ne vom conforma. FRF a luat de multe ori niște decizii în favoarea acestui club, care sunt cu mai multe interpretări. Vezi cazul Ovidiu Petre, vezi dreptul de participare în Liga 1 și multe altele, ca să vă dați seama ce degringoladă e acolo. Nu mai puțin de 30 de cazuri pe rol, cu nu știu câți jucători, cu Ganea, cu Abiodun, cu Daminuță, cu Gherman, cu Marinescu cu Otopeniul. Au încercat să îi păcălească pe cei de la Otopeni", a declarat Sandu într-o conferință de presă.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]