La Dinamo vine Sir Mircea Lucescu!

La Dinamo vine Sir Mircea Lucescu!
  • Publicat:
  • Actualizat:

FABULOS Ei l-au asigurat ca va avea puteri depline, la fel ca managerul celor de la Manchester United, Alex Ferguson

Antrenorul este tentat sa accepte propunerea

Ros-albii pregatesc înca de acum sezonul urmator. Tinta lor este aducerea lui Mircea Lucescu la club, omul care le poate împlini visul: Dinamo în Liga Campionilor.

Actuala stagiune pare a fi deja compromisa pentru „câini”: locul 6 în campionat dupa 22 de etape si eliminarea din Cupa României. Acum, obiectivul este o pozitionare cât mai buna în Liga I care sa le permita ros-albilor sa participe în sezonul viitor într-o cupa europeana. Una din cauzele declinului în acest an este schimbarea antrenorilor pe banda rulanta. Pentru a pune capat instabilitatii, actionarii gândesc deja strategia pentru campionatul urmator. Pasul cel mai important este aducerea lui Mircea Lucescu. El va fi manager cu puteri depline, dupa modelul Alex Ferguson (foto) la Manchester United!

Se va implica si pe partea executiva

Astfel, „Il Luce” va avea responsabilitati duble fata de un antrenor obisnuit. El va decide strategia transferurilor, dar se va implica si pe partea executiva.

Tehnicianul si-a dat acordul în principiu sa vina în “Stefan cel Mare”, dar trebuie sa încheie conturile cu Sahtior Donetk, acolo unde are contract pâna în vara lui 2009. “În contractul meu scrie ca nu pot sa-mi dau demisia decât în urma unei întelegeri cu Ahmetov. Daca lucrurile nu merg, ne dam mâna si ne vedem de treburile noastre”, a declarat Mircea Lucescu pentru ProSport în urma cu doua zile.

SOC Borcea&Co. vor pune la dispozitia lui „Il Luce“ o suma mare de bani

1 Lucescu a cerut o suma consistenta pentru reconstructia lotului, iar actionarii au acceptat

Buget: 18.000.000 de euro

Conducatorii din „Stefan cel Mare” sunt pusi pe fapte mari.

Lovitura de imagine care înseamna aducerea lui Mircea Lucescu nu este deloc ieftina. Tehnicianul le-a transmis sefilor ca are nevoie de un buget „european” pentru a face treaba la Dinamo. Pretentiile lui „Il Luce” se ridica la 18 milioane de euro, suma pe care actionarii sunt de acord s-o puna la bataie. Lucescu are deja un plan dupa care va cheltui banii. Fosta glorie dinamovista intentioneaza sa transfere fotbalisti cu nume, în special din Brazilia, asa cum a procedat la Donetk. Banii se vor duce si pe salariile fotbalistilor, care, în contextul noilor contracte, nu vor mai visa la transferuri în strainatate. De asemenea, antrenorul de 62 de ani va încerca blocarea plecarilor lui Lobont, Moti si Adrian Cristea din „Stefan cel Mare”. În aceeasi masura, Mircea Lucescu va promova si tineri de la Dinamo II.

INEDIT Va avea un rol dublu

2 Mircea Lucescu va avea si atributii de conducator

Va fi actionar

Daca se va întoarce la Dinamo, pe lânga un palmares impresionant, Mircea Lucescu se va mai deosebi prin ceva de restul tehnicienilor din Liga I.

Mai precis, actualul principal de la Sahtior Donetk va fi un antrenor-conducator. Cum? „Il Luce” va primi actiuni la Dinamo, asemenea lui Borcea sau Turcu. Desigur, procentajul sau va fi mult mai mic în comparatie cu cel detinut de sefi. Lucescu urmeaza sa ia parte la sedintele Consiliului de Administratie în care se va discuta stabilirea capitalului social al clubului. Nu este exclus ca tehnicianului de 62 de ani sa i se ceara sa investeasca financiar la clubul din „Stefan cel Mare”, direct proportional cu numarul actiunilor pe care le va primi de la club. Pentru a i se face loc lui „Il Luce”, conducatorii sunt nevoiti sa reîmparta între ei procentele „puterii”. Ramâne de vazut în ce masura actualul actionariat va fi dispus sa faca acest lucru.

NR. 1 Tehnicianul va taia si va spânzura

3 Drept de veto

Cuvântul antrenorului va fi decisiv în sedintele Consiliului de Administratie al clubului

„Il Luce” va participa la toate întrunirile conducatorilor si, mai mult decât atât, poate beneficia de dreptul de veto, ceea ce reprezinta dreptul unei persoane de a se opune adoptarii unei propuneri sau hotarâri.

Astfel, antrenorul în vârsta de 62 de ani va de?ine un plus în fata celorlalti actionari ai ros-albilor. Practic, el va avea ultimul cuvânt în privin?a problemelor clubului. În prezent, niciun actionar nu are drept de veto la Dinamo.


Modelul Fener: De la 20 de milioane la 100!

Faptul ca Dinamo vrea sa-si mareasca radical bugetul e o decizie care a fost luata în urma cu ceva timp si de Fenerbahce, formatie care în acest sezon s-a calificat în „sferturile” Ligii. Turcii au ajuns acum la 100 de milioane de euro dupa ce în urma cu cinci ani suma era de cinci ori mai mica! Reteta succesului? Presedintele Aziz Yildirim a vândut o parte din actiunile clubului unor oameni de afaceri. Mai mult, a facut mariri de capital, banii venind din afacerile în care este implicat (telefonie mobila, imobiliare).

11 milioane de euro este bugetul lui Dinamo pentru sezonul 2007 – 2008

52 de milioane de euro a cheltuit Mircea Lucescu în acest sezon pentru achizitii la Sahtior Donetk

"Nimic nu este exclus în viata, inclusiv sa revin la Dinamo. Ma poate apuca nostalgia, si atunci ma întorc acasa"
Mircea Lucescu,
antrenor Sahtior Donetk

"Poate sa fie pe banca si Mourinho, si Rijkaard, sau toti antrenorii la un loc. Pleaca toti daca vine Mircea Lucescu"
Cristi Borcea,
presedinte executiv Dinamo

"Borcea a spus ca visul lui e sa vina Lucescu la Dinamo, Mircea Lucescu a spus ca orice e posibil. Haideti sa o lasam asa…"
Vasile Turcu,
vicepresedinte Dinamo

"Daca va veni Mircea Lucescu, va fi un plus pentru Dinamo. Ar fi minunat, dar deocamdata nu au fost discutii în acest sens"
Dragos Savulescu,
actionar Dinamo

"Ne-am dori sa ne punem la masa tratativelor ca sa-l convingem pe Mircea Lucescu însa eu personal nu cred ca dânsul va veni la Dinamo"
Florian Walter,
actionar Dinamo

Bogdan Savin / Autor
Activează de peste 17 în presa sportivă. La început a fost colaborator al departamentului care se ocupa de ligile inferioare, a „făcut practica” la meciuri din Liga 2 sau a treia și treptat a ajuns la secția „Fotbal Intern” a ProSport. A acumulat experiență și după patru ani a acceptat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă,…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele