„L-am sechestrat pe Mutu de mai multe ori să văd dacă a făcut blaturi! Încercam să îl protejez”

  • Publicat:
  • Actualizat:

Ioan Becali a discutat despre perioada în care Liga I era dominată de jocuri strategice și spune că a încercat pe cât posibil să-i protejeze pe fotbaliștii pe care îi impresaria de aceste lucruri.

Fostul procurator FIFA susține că l-a sechestrat pe liderul naționalei, Adi Mutu, pentru a afla dacă a participat la blaturi.

L-am sechestrat pe Mutu după mai multe meciuri, ca să îl întreb dacă a fost sau nu blat. Și după un meci cu FC Brașov, și după unul la Onești. I-am zis: ` Dacă faci blaturi nu ești fotbalist!`. Am vrut să-l protejez de astfel de lucruri” a spus Becali la gsptv.

Giovani o vede pe Dinamo favorită în lupta pentru titlu, dar spune că atmosfera ostilă cu care este întâminat liderul în provincie ar putea să joace un factor decisiv în stabilirea ierarhiei finale:  „Totul depinde de aliați. Când spun asta, mă refer la tensiunea cu care se joacă unele meciuri. De exemplu, Steaua și Dinamo au parte de o cu totul altă atmosferă la Craiova decât CFR Cluj. Având în vedere avantajul pe care îl are, gruparea din Ștefan cel Mare este favorită, dar nu e nimeni exclus din calcule„.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană

A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua

„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu

Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen

Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant

Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?

BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?

Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt anunţate ninsori şi vijelii

ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...

Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!

Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian

S-a dat ORDIN de EVACUARE în România. Raed Arafat a decis chiar acum

Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!

Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme

Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare

Prima competiţie de frumuseţe AI din lume

Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?

Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…