Kovacs, înlocuitorul lui Bălgrădean. Dinamo i-a mai transferat joi pe Văduva şi Unguru

24 iul 2014 9354 afişări Liga 1
Kovacs, înlocuitorul lui Bălgrădean. Dinamo i-a mai transferat joi pe Văduva şi Unguru

Dinamo i-a adus un înlocuitor lui Cristian Bălgrădean. Conducerea clubului a anunţat că a încheiat negocierile cu portarul Zoltan Kovacs, în vârstă de 29 de ani. Kovacs este un portar maghiar, de 1,91 metri înălţime, care a mai jucat la MTK Budapesta, Aris Limassol şi Famagusta FC. El a mai fost în vederile lui Dinamo şi anul trecut.

Tot joi s-au încheiat negocierile cu Şcoala de Fotbal Gică Popescu pentru transferul jucătorului Robert Văduva. Tânărul în vârstă de 22 de ani poate juca pe postul de mijlocaş ofensiv sau pe cel de vârf de atac. Văduva s-a remarcat în Cupa României, acolo unde a marcat un gol cu FC Olt Slatina, reuşind să ajungă până în faza optimilor, unde echipa sa a fost eliminată chiar de Dinamo. De altfel, Văduva este o mai veche cunoştinţă a lui Flavius Stoican, fiind elevul acestuia în perioada când actualul tehnician al alb-roşilor antrena la Târgovişte.  



Văduva s-a născut la Craiova şi a fost format la Şcoala de fotbal Gică Popescu. A mai jucat în Liga 1 la Unirea Urziceni. La Steaua a jucat  pentru echipa a doua a clubului între 2007 şi 2011.

Un alt jucător care a semnat cu Dinamo joi este Daniel Octavian Unguru, mijlocaş în vârstă de 20 de ani, care sezonul trecut a fost în lotul echipei Pandurii Târgu Jiu.

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.