Kovacs: „Cu Vaslui e mai greu decât cu Steaua”

Președintele executiv al FC Brașov, Iosif Kovacs, a declarat că jucătorii lui Toni Conceicao trebuie să uite succesul cu Steaua, pentru că urmează meciul cu FC Vaslui, o candidată la titlu. „Trebuie să trecem cât mai rapid peste euforia meciului cu Steaua. Este foarte important să acumulăm cât mai multe puncte în următoarele meciuri, altfel vom rămâne doar cu amintirea rezultatului fabulos din Ghencea. Ne așteaptă un meci foarte greu cu FC Vaslui, unul care se anunță mai dificil decât cel cu Steaua. Vasluiuil este una dintre cele mai bune echipe ale campionatului, care și-a propus în acest an câștigarea titlului. Avem mare nevoie de sprijinul fanilor la acest meci extrem de important. Este primul joc pe teren propriu din acest an și este important ca suporterii să vina în număr cât mai mare să ne susțină. Pot să-i asigur pe fanii brașoveni că jucătorii vor da totul în teren pentru obținerea celor trei puncte", a spus, pentru site-ul oficial al clubului, Iosif Kovacs. Partida FC Brașov FC Vaslui va avea loc luni, de la ora 20,30.
Kovacs: "Cu Vaslui e mai greu decât cu Steaua"

Președintele executiv al FC Brașov, Iosif Kovacs, a declarat că
jucătorii lui Toni Conceicao trebuie să uite succesul cu Steaua,
pentru că urmează meciul cu FC Vaslui, o candidată la titlu.

„Trebuie să trecem cât mai rapid peste euforia meciului cu
Steaua. Este foarte important să acumulăm cât mai multe puncte în
următoarele meciuri, altfel vom rămâne doar cu amintirea
rezultatului fabulos din Ghencea. Ne așteaptă un meci foarte greu
cu FC Vaslui, unul care se anunță mai dificil decât cel cu Steaua.
Vasluiuil este una dintre cele mai bune echipe ale campionatului,
care și-a propus în acest an câștigarea titlului. Avem mare nevoie
de sprijinul fanilor la acest meci extrem de important. Este primul
joc pe teren propriu din acest an și este important ca suporterii
să vina în număr cât mai mare să ne susțină. Pot să-i asigur pe
fanii brașoveni că jucătorii vor da totul în teren pentru obținerea
celor trei puncte”
, a spus, pentru site-ul oficial al
clubului, Iosif Kovacs.

Partida FC Brașov -FC Vaslui va avea loc luni, de la ora 20,30.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Vedeta baschetului francez și-a stabilit marele obiectiv pentru 2027: titlul mondial
Mediafax
Părinții Victoriei, îngenuncheați de durere lângă sicriu. Mihaela și Cazimir Ionescu, devastați după pierderea fiicei lor
Cancan.ro
Frații Tate rămân în arest. După audierea maraton de joi, instanța din Miami a amânat decizia privind eliberarea pe cauțiune
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cum arată Elena Udrea la 52 de ani, în costum de baie. Și-a făcut o fotografie care i-a lăsat mască pe fanii săi! Arată impecabil
Ce se întâmplă, doctore?
ANALIZĂ. România are benzină şi motorină mai scumpe decât în toate ţările vecine, deşi dispune de resurse proprii importante de petrol
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Am o boală care mă împiedică să țin dietă!
Râzi cu lacrimi
O descoperire schimbă toate planurile pentru viitoarele misiuni pe Lună
Descopera.ro
Ce au pus părinții Victoriei Ionescu pe sicriul cu trupul neînsuflețit al fiicei lor. Ți se rupe sufletul! 🥲
Cancan.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Ciao.ro
Xbox va permite transformarea jocurilor pe disc în licențe digitale
Go4Games
Mașina electrică de 20 CP care se încarcă de la soare. Are panouri extensibile și autonomie de 151 km
Promotor.ro