Kone a adus victoria CFR-ului în partdida cu Urziceni

După două eșecuri consecutive, la Bordeaux și la Timișoara, CFR a vrut să arate aseară, în fața Unirii Urziceni, că are cu ce se bate pe trei fronturi și că „Ferrari"-ul pe care Trombetta l-a primit de la Paszkany nu este unul second-hand, ci unul de prima mână.
Kone a adus victoria CFR-ului în partdida cu Urziceni

După două eșecuri consecutive, la Bordeaux și la Timișoara, CFR a vrut să arate aseară, în fața Unirii Urziceni, că are cu ce se bate pe trei fronturi și că „Ferrari”-ul pe care Trombetta l-a primit de la Paszkany nu este unul second-hand, ci unul de prima mână.

Mașinăria italianului s-apornit însă greu în fața Urziceniului, condus de pe margine de cel mai promițător pilot de echipe din Liga I. Mai mult, atunci când Didi, pistonul plasat între apărătorii oaspeți, s-a rupt, iar Trombetta a fost nevoit să trimită pe teren un altul, Yssouf Kone, abia scos de la service, părea că bolidul din Gruia a rămas fără benzină în cea mai importantă bătălie a momentului. În plus, după alte zece minute, la o eroare a lui Stăncioiu, „Ferrari“-ul a fost gata-gata să alunece în șanț. Noroc cu Cadu, care a scos de pe linia porții și și-a mai spălat păcatele după gafa de la Bordeaux. Finalul primei reprize i-a prins pe clujeni căutând cu înfrigurare loc de parcare pentru minge în poarta lui Arlauskis. Peralta, Culio și Trică n-au fost însă destul de preciși, iar lituanianul a scăpat fără gol.

CFR-ul a tremurat în finalul partidei

„Ferrari“-ul lui Trombetta a intrat cu viteza a cincea pe teren după pauză, dar Unirea a avut noroc la prima ghiulea a lui Trică, acesta lovind bara, și inspirație la a doua, care a ocolit poarta. Inevitabilul s-a produs după o diagonală a lui Culio, finalizată de Yssouf Kone cu o execuție de atacant de clasă. La 1-0, Trombetta a schimbat din nou viteza, a băgat într-a șasea, iar „Ferrari“-ul s-a prăvălit peste careul ialomițean. Frumos ochiului, cu schimbări de direcție, pase dintr-una și driblinguri pe metrul pătrat, dar ineficient, Mureșan și Trică nemaireușind să găsească drumul spre gol.

Spre final, monopostul italianului a părut a rămâne fără carburant, iar cursele spre poarta adversă s-au rărit. Mai mult, în ultimele minute, „mașina“ s-a postat în fața propriului careu și a așteptat cu ochii pe ceas atacurile furibunde ale oaspeților. Atacuri la fel de sterile, ca toată prestația de aseară a Unirii.

Didi, out cu Bordeaux

Brazilianul s-a accidentat în partida cu Urziceni și va rata întâlnirea cu francezii. Didi a părasit terenul în minutul 20, după o lovitură la genunchiul la care a mai fost operat. „Încă nu știm cât de gravă este accidentarea și cât timp o să lipsească. Sper să nu fie nimic grav”, a spus Iuliu Mureșan.

4 goluri a marcat Yssouf Kone în acest campionat pentru CFR, fiind golgheterul echipei

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri