„Kapetanos ne ajunge!”

Redactor:
Cezar Uricec
  • Publicat:
  • Actualizat:

Steaua caută să transfere un atacant și un fundaș stânga, neglijând astfel variantele pe care le deține în propria-i curte.

Primul care a pus la îndoială campania de achiziții a roș-albaștrilor a fost chiar George Ogăraru. „Ar fi nedrept să spunem că am avea nevoie de un atacant acum!”, a comentat ieri fundașul echipei din Ghencea. „Noi suntem foarte mulțumiți de Kapetanos. A ajutat mult echipa, pentru noi nu e o surpriză evoluția sa”, a punctat Ogăraru, amintindu-și de cele cinci goluri marcate de vârful grec în sezonul de toamnă. În perspectiva luptei pentru titlu, fundașul Stelei consideră un avantaj eliminarea prematură din cupele europene. „Riscurile de accidentare sunt mai mici și sperăm să nu mai avem probleme de lot, cum a fost în tur”, a explicat acesta.

Ogăraru, fanul lui Kapetanos

Nu este prima dată când fundașul Stelei sare în sprijinul coechipierului său din linia ofensivă. „Am pierdut două puncte, dar am câștigat un jucător, pe Kapetanos, căruia îi mulțumim pentru dăruire”, spunea Ogăraru după derby-ul cu Dinamo, scor 1-1. La fel s-a întâmplat și după eșecul Stelei în fața Fiorentinei. „Era altceva cu Kapetanos pe teren. E un caracter puternic, pentru că nu e la îndemâna oricui să ignore faptul că nu i se acordă nicio șansă și apoi să decidă un meci în zece minute”, a remarcat Ogăraru.

"Kapetanos a demonstrat că e valoros, însă Steaua nu se poate baza numai pe el în lupta pentru titlu"
– Victoraș Iacob, fost atacant Steaua

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mario Iorgulescu a revenit pe Instagram și a detonat bomba: S-a combinat cu fosta lui Steliano Filip!

Drama iraniană: Meciul cu SUA, precedat de evenimente tulburătoare în cantonamentul perșilor VIDEO | adevarul.ro

Două aeronave F-16 Fighting Falcon au escortat avionul Tarom cu care a ajuns delegaţia NATO

Cum a reacționat un star al Braziliei, după ce a fost cerut în căsătorie de o fană de 17 ani

Românii cheltuie sume colosale în minivacanța de 1 Decembrie. 2.000 de lei pe noapte la cazări în această destinație spectaculoasă

Ce să pui în BERE pentru un GUST MAI BUN? NU vei regreta!

Doliu în România! Actriţa a murit la scurt timp după ce a coborât de pe scenă

Doliu uriaș! Un celebru actor tocmai s-a stins din viață. MILIOANE DE ROMÂNI îl știau din filme

Ce factură uriașă la EON a primit Filip din Arad. Când a văzut cât are de plătit, să cadă din picioare!
Ce factură uriașă la EON a primit Filip din Arad. Când a văzut cât are de plătit, să cadă din…
Cum arată iubita lui Ronaldo îmbrăcată în dolari, din cap până-n picioare

O nouă enormitate a regimului Putin: Trei ruși nevinovați, uciși de FSB

Cele mai tari glume după golul fantomă al lui Ronaldo | adevarul.ro

Bancul zilei: Maria, fată de la țară, ajunge menajeră la niște bogătași. Sub patul matrimonial găsește

Topul vedetelor care poluează cel mai mult planeta. Surpriza de pe primul loc

Poze interzise cu Simona Trașcă de pe OnlyFans! Aici o vezi gratis fără haine

Cel mai mic SUV SKODA are un preț foarte bun. Cehii produc cele mai fiabile mașini

FOTO. Loredana Groza, apariție de infarct pe plajă. Diva, într-un costum de baie minuscul

FOTO. Maria Constantin a ridicat gradele în termometre la plajă. Și-a etalat atuurile fizice la mare!