Justin Ștefan, noi detalii despre revenirea suporterilor pe stadioane: „Le-am comunicat foarte clar să nu facă o discriminare!” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live

Redactor:
Andreea Visu
  • Publicat:
  • Actualizat:

Justin Ștefan, secretarul general al Ligii Profesioniste de Fotbal, a vorbit în exclusivitate în cadrul emisiunii ProSport Live despre posibilitatea ca spectatorii să revină pe stadioanele din România.

Ministerul Tineretului și Sportului a anunțat că meciurile de la Campionatul European organizate pe Arena Națională se vor disputa cu 12.500 de suporteri în tribune, adică 25% din capacitatea totală a stadionului.

Justin Ștefan speră ca MTS să ia în calcul revenirea suporterilor pe stadioane și la meciurile din Liga 1, spre finalul acestui sezon.

Justin Ștefan, noi detalii despre revenirea suporterilor pe stadioane

„MTS a ieșit și a comunicat că a decis ca meciurile de la EURO să se desfășoare cu spectatori. Asta este o veste bună. Dar mai departe, pentru a nu vorbi despre o judecată cu dublă măsură, cred că aceeași decizie ar trebui aplicată și în ceea ce privește Liga 1. Bun, înțeleg că nu în momentul ăsta, pentru că situația e cum e în țară, cifrele parcă merg într-o zonă ascendentă, dar sper ca spre sfârșitul acestui campionat, respectiv play-off, play-out, cererile noastre să fie luate în considerare și în sfârșit să avem și noi spectatori pe stadioane.

Chiar astăzi am revenit cu o adresă către MTS, în care le-am comunicat foarte clar să nu facă o discriminare între cele două categorii de publicuri respectiv fanii care vor să urmărească echipele naționale participante la EURO și fanii care vor să urmărească cluburile din Liga 1.

În măsura în care nu vom primi un răspuns, cel mai probabil mă voi adresa chiar în nume personal, ca fan, Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării și vom analiza dacă o facem și la nivel insituțional”, a spus Justin Ștefan, la ProSport Live.

Programul meciurilor găzduite de Arena Națională

România va găzdui patru partide de la Campionatul European, în perioada 13-28 iunie 2020, după cum urmează:

Grupa C

  • Duminică, 13 iunie 2021, ora 19:00: Austria – Macedonia de Nord
  • Joi, 17 iunie 2021, ora 16:00: Ucraina – Macedonia de Nord
  • Luni, 21 iunie 2021, ora 19:00: Ucraina – Austria

Optime de finală

  • Luni, 28 iunie 2021, ora 22:00: 1F – 3A/B/C
Andreea Visu / Redactor
Pasiunea pentru fotbal este o moștenire de familie, astfel că drumul către jurnalismul sportiv a venit natural. A intrat în presă în anul 2016, la IlfovSport. A început să scrie despre ligile inferioare și ușor-ușor a promovat la Revista IlfovSport, denumită ulterior 100% Sport. A lucrat ... citește mai mult
Știri despre
Pe aceeași temă
Dani Mocanu, prima reacție pe TikTok după ce au apărut imaginile rușinoase din baie: „Iubita mea mi-a propus să…”
Dani Mocanu, prima reacție pe TikTok după ce au apărut imaginile rușinoase din baie: „Iubita mea mi-a propus să…”
Cum au vrut bulgarii să anexeze toată Dobrogea. Jafuri, crime şi bomboane otrăvite în Primul Război Mondial
Cum au vrut bulgarii să anexeze toată Dobrogea. Jafuri, crime şi bomboane otrăvite în Primul Război Mondial
Moda criptomonedelor se stinge. Proiectului cripto al Facebook va fi definitiv închis la 1 septembrie
Moda criptomonedelor se stinge. Proiectului cripto al Facebook va fi definitiv închis la 1 septembrie
Ronaldo și Benzema, surclasați în topul celor mai valoroși fotbaliști de peste 34 de ani. Cine conduce clasamentul în mod detașat
Ronaldo și Benzema, surclasați în topul celor mai valoroși fotbaliști de peste 34 de ani. Cine conduce clasamentul în mod…
Cătălin Botezatu a ajuns de urgență la spital. Diagnosticul crunt pus de medici
Cătălin Botezatu a ajuns de urgență la spital. Diagnosticul crunt pus de medici
Efectele secundare ASCUNSE ale consumului de VIN! E știut de SECOLE de FRANCEZI!
Efectele secundare ASCUNSE ale consumului de VIN! E știut de SECOLE de FRANCEZI!
Imagini INCENDIARE! Vedeta este dezbrăcată complet, iar fotografiile au fost publicate pe rețelele de socializare
Imagini INCENDIARE! Vedeta este dezbrăcată complet, iar fotografiile au fost publicate pe rețelele de socializare
Bancnota care nu e recunoscută de bancomate! Utilizarea ei va fi imposibilă. Anunț de ultimă oră
Bancnota care nu e recunoscută de bancomate! Utilizarea ei va fi imposibilă. Anunț de ultimă oră
Mireasă luată la palme la propria nuntă! Gestul femeii l-a scos din sărite pe ginere
Mireasă luată la palme la propria nuntă! Gestul femeii l-a scos din sărite pe ginere
Vedetele autohtone, lipsite de inhibiții pe plajă. Cum arată divele din România în costum de baie
Vedetele autohtone, lipsite de inhibiții pe plajă. Cum arată divele din România în costum de baie
Dacă iubita ta are asta în telefon, sigur te înșală! Poți verifica rapid
Dacă iubita ta are asta în telefon, sigur te înșală! Poți verifica rapid
JPMorgan avertizează: Preţul petrolului ar putea ajunge la 380 de dolari pe baril. Rezultatele ar fi dezastruoase
JPMorgan avertizează: Preţul petrolului ar putea ajunge la 380 de dolari pe baril. Rezultatele ar fi dezastruoase
BANCUL ZILEI: Un tip căsătorit are o noapte nebună cu sexy-secretara: “Ia uite, dragă, ce mi-a făcut…”
BANCUL ZILEI: Un tip căsătorit are o noapte nebună cu sexy-secretara: “Ia uite, dragă, ce mi-a făcut…”
Un YouTuber care a vizitat un McDonald's-ul rebrănduit din Rusia a povestit cât de multe diferenţe sunt faţă de varianta americană
Un YouTuber care a vizitat un McDonald's-ul rebrănduit din Rusia a povestit cât de multe diferenţe sunt faţă de varianta…
Cadoul șocant primit de fetița unei actrițe care a refuzat avansurile sexuale ale unui mare regizor
Cadoul șocant primit de fetița unei actrițe care a refuzat avansurile sexuale ale unui mare regizor
Avertisment șocant pentru toți românii: ”Închideți gazele și lumina!”. Ce se va întâmpla
Avertisment șocant pentru toți românii: ”Închideți gazele și lumina!”. Ce se va întâmpla
Hoții îți fură mașina în doar UN MINUT cu ajutorul acestei tehnici
Hoții îți fură mașina în doar UN MINUT cu ajutorul acestei tehnici
FOTO. Ana Baniciu, imagini interzise cardiacilor în costum de baie!
FOTO. Ana Baniciu, imagini interzise cardiacilor în costum de baie!
FOTO. Vica, în costum de baie animal print! Cum arată la 47 de ani fosta balerină
FOTO. Vica, în costum de baie animal print! Cum arată la 47 de ani fosta balerină