Marius Avram ar putea colabora cu LPF! Justin Ștefan a făcut anunțul: „Vrem să întocmim un raport pe care să îl dăm publicității, etapă de etapă”

Redactor:
Andreea Visu
  • Publicat:
  • Actualizat:

Justin Ștefan, secretarul general al Ligii Profesioniste de Fotbal, a vorbit despre situația arbitrajului din Liga 1 și a anunțat că își dorește să colaboreze cu un specialist în acest sens.

Marius Avram a decis să se retragă din activitate, după ce Kyros Vassaras, președintele Comisiei Centrale a Arbitrilor, a hotărât înlocuirea sa și a lui Sebastian Colțescu pe lista FIFA cu Andrei Chivulete și Marian Barbu.

LPF vrea să profite de această situație și să înceapă o colaborare cu Marius Avram, fostul „central” în vârstă de 41 de ani, în ceea ce privește arbitrajul din Liga 1.

Justin Ștefan l-ar putea aduce pe Marius Avram la LPF

Planul lui Justin Ștefan este de a face un raport după fiecare etapă din Liga 1, cu privire la fazele controversate de arbitraj și nu numai. Acesta ar putea fi prezentat săptămânal în cadrul emisiunii pe care Liga Profesionistă de Fotbal a lansat-o prin intermediul paginii oficiale de Facebook.

„Din păcate, în momentul acesta, nu văd cum vom putea să gestionăm aceste tensiuni, atâta timp cât nu avem cu cine să comunicăm. Am avut o întâlnire cu cineva de acolo și nu s-a întâmplat nimic fericit.

Avem intenția de a aduce un fost arbitru, care să ne sprijine în zona asta. Să întocmim un raport care să îl dăm publicității. S-ar putea să îl cheme și Marius Avram. M-am tot gândit ce am putea să facem să ni se audă vocea în spațiul public. Mi-ar fi plăcut să avem o comisie, dar nu ne permitem lucrul acesta”, a spus Justin Ștefan, la Digi Sport.

Pe aceeași temă
Telenovelă fără happy-end în Iași. Ce a făcut Valentin (53 de ani) după ce și-a prins iubita cu amantul (79 de ani) în pat

Misterul morţii fiului unui milionar, la vânătoare. De ce a fost achitat poliţistul care l-ar fi împuşcat

Healthcare Trends VIDEO. Cum alegem cea mai bună albire dentară?  Despre carii, măsele de minte şi faţete dentare cu Bogdan Dragomir, medic specialist în Stomatologie şi Ortodenţie

„In el am cea mai mare incredere!” Becali l-a adus inapoi la FCSB pe fotbalistul cu clauza de 500 de milioane de euro! Pustiul e al Anamariei Prodan

Serena Williams a fost surprinsă pe plajă, în costum de baie. Câte kilograme are sportiva

Ion Țiriac a spus de ce nu a vrut niciodată să se însoare cu Andreea Marin. Ce făcea aceasta în secret (EXCLUSIV)

Şocul serii!  A făcut INFARCT şi a murit fulgerător. Avea doar 36 de ani

Palatele romilor din Huedin, propuse pe lista obiectivelor turistice. Manex, proprietar:
Palatele romilor din Huedin, propuse pe lista obiectivelor turistice. Manex, proprietar: "Am luat un model după interneturi, ne place Versaci"
Șocant cum a ucis-o Ionel pe Andreea, chiar când își ținea fetița de 4 ani în brațe! Dezvăluiri cutremurătoare

Descoperire IMPRESIONANTĂ în timpul lucrărilor la drumul expres Craiova – Pitești! „În unele GROPI am găsit OSEMINTE”

Un băiat de 11 ani a chemat-o în pădure pe fetița de 9 ani cu care se juca online. Ce a urmat e terifiant

Ştirea momentului despre Schumacher! S-a întâmplat, după 7 ani. Familia şi apropiaţii sunt în şoc

Cu ce se ocupă iubitul Andreei Mantea! Vedeta a vrut să ţină totul secret, dar a fost dată de gol

Anunț cutremurător despre COVID-19. Informația vine chiar din Wuhan

Sfârşitul unei ere: Raiffeisen Bank România a făcut anunţul, după 19 ani

ATENȚIE la brânza falsă din piață!  Ce trebuie să se întâmple cu telemeaua după ce o pui în apă

Ce reprezintă, de fapt, punctele negre de pe parbriz

Cum dezactivezi secțiunea de vreme și știri apărută pe taskbar în Windows 10

Euro 2020. Christian Eriksen, primul mesaj la două zile de când s-a prăbuşit pe teren. / Medic: „Christian era plecat, practic, era mort”

BANCUL ZILEI – Femeile satisfăcute și afaceristul ingenios

Gigi Becali exultă: Presa internaţională anunţă transferul lui Florin Tănase pe o sumă uriaşă

Motivul bizar pentru care nu se încheie nasturele de jos la sacou. Mulţi cred că e un mit, dar e adevărat!

Start la plajă! S-a dat proba costumelor de baie și avem cele mai HOT imagini

Șefii Lamborghini sunt uluiți. Așa ceva nu s-a întâmplat niciodată în istoria mărcii

FOTO. Otniela, fosta vedetă de la PRO TV, apariție incendiară pe plajă! Și-a arătat complet corpul în costum de baie

FOTO. Imagini incendiare cu Ana Baniciu! Cum arată în costum de baie fata celebrului cântăreț Mircea Baniciu