Jucătorul de care Becali se chinuia să scape a plecat, în sfârșit, de la FCSB! Decizia luată azi

Jucătorul de care Becali se chinuia să scape a plecat, în sfârșit, de la FCSB! Decizia luată azi
  • Publicat:
  • Actualizat:

Rareș Enceanu și-a încheiat oficial contractul cu FCSB, anunțul fiind făcut azi de către cei din Comisia de Recurs din cadrul Federației Române de Fotbal.

Nijlocașul de 24 de ani a ajuns la FCSB la începutul lui 2015, sosind de la FC Brașov. Contractul se întindea pe o perioadă de aproape cinci ani, ardelenii obținând 300.000 de euro din partea clubului lui Gigi Becali, plus un procent de 20 la sută dintr-un viitor transfer. „E șansa vieții mele”, spunea atucni Enceanu, dar mutarea la echipa din Capitală avea să fie un fiasco. A fost împrumutat pentru câteva luni la Brașov, în Liga a 2-a, a revenit la FCSB, dar a fost imediat cedat la FC Voluntari. Asupra lui s-au făcut presiuni pentru a relizia acordul, dar a refuzat să o facă dacă nu i se plătesc salariile până la final, adică în vara lui 2019. Oficialii echipei finanțate de către Becali au refuzat și, mai mult, a fost amenințat că nu va prinde lotul nici măcare la echipa a doua a FCSB-ului.

După scurta perioadă petrecută la Voluntari a urmat o nouă rută între FC Brașov și FCSB, iar acum, până să câștige litgiul cu bucureștenii, figura la „satelitul” roș-albaștrilor. Acum își poate găsi o echipă, urmând a semna din postura de liber de contract.

În iunie, după ce Enceanu a refuzat propunerea de reziliere a contractului, Becali a încercat să se folosească de un articol din regulament care-i permitea să pună pe liber fotbaliștii care nu au fost folosiți în cel puțin 10% din meciurile unui sezon, dar Comisia nu i-a dat dreptate. De altfel, la acea dată, Emilian Hulubei, președintele AFAN, avertiza: „Articolul respectiv este în regulament din 2011, dar nu a fost folosit până acum. La FIFA, regulamentul spune clar că doar fotbaliștii pot rezilia contractul dacă nu joacă 10 la sută din meciurile oficiale ale unui sezon. În România au adaptat regula și au dat și cluburilor același drept.

FCSB vrea să folosească acum această regulă pentru că au sub contract niște jucători care, probabil, nu corespund cerințelor. Am vorbit cu cei de acolo și le-am explicat că este un abuz și greșesc grav! E o regulă care, atacată la TAS, va da câștig de cauză jucătorului!”, explica Hulubei.

Rareș Enceanu s-a născut la Zărnești, are 24 de ani, și evoluează pe postul de mijlocaș. A bifat și prezențe la naționala de tineret și a evoluat la echipe ca Brașov, Voluntari, Unirea Târlungeni sau FCSB. La roș-albaștrii a bifat doar 20 de meciuri, în toate competițiile, având 15 minute jucate și-n preliminariile Europa League. A reușit și o pasă de gol, iar în dreptul său figurează că a câștigat un campionat și o Cupă în 2014 – 2015.

Bogdan Savin / Autor
Activează de peste 17 în presa sportivă. La început a fost colaborator al departamentului care se ocupa de ligile inferioare, a „făcut practica” la meciuri din Liga 2 sau a treia și treptat a ajuns la secția „Fotbal Intern” a ProSport. A acumulat experiență și după patru ani a acceptat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din cap
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din…
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
ILEGAL în România! N-ai voie să deții aceste ANIMALE acasă
ILEGAL în România! N-ai voie să deții aceste ANIMALE acasă
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele