Jucătorul ajuns la FCSB fără voia lui: „Nu prea am mai avut de ales. N-a fost o dorință a mea” | EXCLUSIV

Jucătorul ajuns la FCSB fără voia lui: „Nu prea am mai avut de ales. N-a fost o dorință a mea” | EXCLUSIV
  • Publicat:

Cristi Manea nu a fost pe placul celor de la FCSB. Crețu a fost preferat în lupta pentru titularizare cu fostul fundaș dreapta al naționalei de tineret, având printre atuuri și salariul mai mic sau faptul că nu era împrumutat.

Fotbalistul s-a întors la echipa cu care a luat două titluri și cifrele InStat l-au poziționat primul în topul fundașilor dreapta, la finalul sezonului regular. Internaționalul român povestește pentru ProSport cum a semnat cu FCSB fără să-și dorească neapărat acest lucru și cum s-au schimbat evoluțiile sale, la reîntâlnirea cu Dan Petrescu. Cristi Manea este acasă, la Constanța, alături de prietena sa, Irina Deaconescu, care este un cunoscut vlogger și povestește cum trăiește viața pe care n-a avut-o niciodată, cu filme celebre, antrenamente în curte și joaca cu frații mai mici.

– Cum e această perioadă?
-E grea, dar sper să trecem cât mai repede. E greu fără fotbal. Suntem obișnuiți să ne antrenăm zilnic. Parcă nici să mă odihnesc nu pot, dacă nu mă antrenez normal.

– Ești cu prietena ta? Nu te tentează să începi și tu să faci vlogging?
– Da, și cu familia mea. Nu, eu sunt cu fotbalul (râde).

– Cum reușești să te antrenezi?
– Am venit acasă și am curte mare, cu gazon. Am greutăți, saltea…

– Te-ai îngrășat?
– Nu, nu am probleme. Chiar cred că am slăbit.

Cristi Manea in meciul de fotbal dintre Metaloglobus si FCSB, contand pentru Cupa Romaniei, desfasurat pe Stadionul Anghel Iordanescu din Voluntari, joi 26 septembrie 2019. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

„Închisoarea îngerilor”

– Ce faci toată ziua?
– Pe la vreo 9 mă trezesc, micul dejun, mă uit la televizor. Apoi ies în curte, nu-mi place să stau în casă. Ies la aer curat și mă antrenez o oră jumate, două ore. Mai stau cu familia, mă mai uit la filme…

– Ce filme ai văzut în ultima perioadă?
– Am revăzut „Închisoarea îngerilor”. E un film care îmi place foarte mult. Forrest Gump, la fel.

– Ce ai făcut în această perioadă și nu făceai când mergeai zilnic la antrenamente?
– Mi-am reamenajat camera de sus (râde). Mi-am pus televizorul cum am vrut, calculatorul. Și am petrecut timp cu frățiori mei mai mici.

– Câți frați ai? Joacă fotbal?
– Sunt gemeni. Au 13 ani. Nu le place fotbalul. Ei doar se uită la mine când joc.

– Merita CFR titlul încă de acum?
– Eu cred că merită, pentru că a condus tot sezonul și am arătat că suntem cea mai bună echipă. Dar o să-l câștigăm pe teren.

„Eu mi-aș fi dorit să mă întorc atunci la CFR, dar nu m-au lăsat oamenii din Cipru”

– Ai declarat că la FCSB nu ai vrut tu să mergi. Cine te-a sfătuit să mergi acolo?
Nu neapărat sfătuit, dar nu am avut de ales. Cei de care aparțin au așteptat până în ultimul moment să mă vândă. Au vrut să merg în Serie B, dar consider că puteam mai mult. Am principiile mele. Nu prea am mai avut de ales, dar n-a fost o dorință a mea. Am văzut că unii m-au criticat, că am declarat altceva când am semnat. Ce puteam să spun când am semnat cu ei? Eu mi-aș fi dorit să mă întorc atunci la CFR, dar nu m-au lăsat oamenii din Cipru. Am înțeles că au pus o clauză de 4-5 milioane, iar la FCSB le-au pus doar 2 milioane.

– Ai ajuns la CFR și ai terminat în topul InStat cel mai bun fundaș dreapta. De ce la FCSB nu ai jucat și la CFR ai devenit cel mai bun pe postul tău?
– Contează mult și ca oamenii să-ți acorde încredere. Automat, dacă ai un jucător și nu-l bagi, cum să-ți arate dacă e bun sau nu e bun? N-au avut tragere să mă bage. Am auzit că vorbeau unii că mi-am relansat cariera la CFR. Nu mi-am relansat nicio carieră. Am 20 de meciuri în Belgia, două titluri de campion, am jucat în națională… Cred că am realizat ceva și am viitorul în față.

„Țineam pumnii CFR-ului în Europa. Mi-ar fi plăcut să joc în toate meciurile”

– Cum era să privești CFR la televizor în Europa League?
– I-am urmărit și le-am ținut pumnii. Chiar țineam cu ei, pentru că era o echipă românească.

– În ce meci din Europa ai fi vrut să joci?
– În toate. La cele cu Sevilla, unde ai și jucat (râde).

– Ce amintire ai de la meciurile cu Sevilla?
– A fost foarte frumos. Meritam să ne calificăm, pentru că ne-am autodepășit.

Licențiat în jurnalism, Vlad Măcicășan a început să colaboreze cu ProSport încă din anii de facultate. Scrie fără întrerupere pentru ProSport de 17 ani, când a și început cariera de jurnalist sportiv. Jurnalist de presă scrisă și tv, Vlad Măcicășan moderează și emisiuni ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Este OBLIGATORIU pentru șoferii din România. Trebuie să ai acest obiect în mașină
Este OBLIGATORIU pentru șoferii din România. Trebuie să ai acest obiect în mașină
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele