„Jucătorii lui Dinamo sunt ca și copiii mei! Nu poate exista numai lapte și miere între noi!”

  • Publicat:
  • Actualizat:

Acționarul dinamovist Vasile Turcu s-a întâlnit cu jucătorii și conducerea tehnică la restaurantul său pentru o "masă în familie". Oficialul a precizat că nu este vorba despre o împăcare cu aceștia, pentru că nu au fost certați. Vasile Turcu a spus că jucătorii sunt ca niște copii pentru el și că i-a îmbărbătat pentru viitoarele bătălii din campionat. Acesta a adăugat că este convins că Dinamo va fi campioană la finalul campionatului.

"Nu am fost certat cu Mircea Rednic ca să ne împăcăm acum, dar credeți că într-o familie e numai lapte și miere în fiecare zi? Mai sunt și discuții. Era normal ca în calitate de finanțator și vicepreședinte să critic. Vreau să spun că toți jucătorii au acceptat critica mea. Le-am spus că sunt copii mei, ca și frații mei, că îi iubesc. Acum suntem la război, ce să le spun altceva. Pentru mine a fost o zi deosebită, jucătorii mi-au dat dreptate. Pe unii dintre ei chiar i-am înfierbântat și veți vedea cum vor fi următoarele meciuri. Și ei sunt triști, pentru că au pierdut niște puncte și au pierdut niște bani, dar eu sunt convins că la finalul campionatului vom fi fericiți", a spus domnul Vasile Turcu.

Oficialul dinamovist a dezmințit zvonurile conform cărora antrenorul Mircea Rednic ar fi semnat un precontract cu FC Bruges, formație pe care ar urma să o pregătească de la finalul acestei ediții de campionat.

"Domnul Mircea Rednic e un dinamovist adevărat. Să vedem noi până în vară ce va fi. Vom lua titlul și o să dormim cu el în pat până nu o să mai plece. Dar să ia titlul cu noi. Și îl va lua. Nu a semnat niciun precontract cu nimeni. Conform contractului pe care îl are cu noi dacă semna un precontract el trebuia să dea un milion la Dinamo. Dacă va fi demis? Nu va fi demis niciodată. Rețineți, Rednic are sprijinul tutror acționarilor. Inclusiv al meu, chiar dacă o să îi mai reproșez. Pentru că vor mai fi meciuri probabil, poate la o înfrângere, că nu putem sta ascunși", a precizat Turcu.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
S-au luat la bătaie în ultimul hal, în Parlamentul României. VIDEO EXCLUSIV
S-au luat la bătaie în ultimul hal, în Parlamentul României. VIDEO EXCLUSIV
„Absolut ridicol”. Scandal în Anglia, după decizia luată de Tottenham față de Drăgușin & Co: „Pură lăcomie!”
„Absolut ridicol”. Scandal în Anglia, după decizia luată de Tottenham față de Drăgușin & Co: „Pură lăcomie!”
Andreea Bălan recunoaște că despărțirea de Victor Cornea nu este ușoară: „El nu se întoarce, asta este diferența”. Cât de greu îi este când sportivul pleacă în turneu: „Dorul este mare”
Andreea Bălan recunoaște că despărțirea de Victor Cornea nu este ușoară: „El nu se întoarce, asta este diferența”. Cât de…
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
Vremea se schimbă radical în Capitală. Sunt anunţate ploi cu descărcări electrice. Până când ţine atmosfera instabilă
Vremea se schimbă radical în Capitală. Sunt anunţate ploi cu descărcări electrice. Până când ţine atmosfera instabilă
Descoperire HALUCINANTĂ în testicule umane! Este de necrezut
Descoperire HALUCINANTĂ în testicule umane! Este de necrezut
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Meteorologii Accuweather anunță o lună iunie cum nu prea a mai fost în România. Prognoză completă iunie 2024
Meteorologii Accuweather anunță o lună iunie cum nu prea a mai fost în România. Prognoză completă iunie 2024
O NOUĂ REGULĂ a fost decisă în România. Intră în vigoare de la 1 IULIE
O NOUĂ REGULĂ a fost decisă în România. Intră în vigoare de la 1 IULIE
Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
„Halep, exclusă de la French Open? Bine i-au făcut!“: americanul Andrew Stutz, necruțător cu Simona
„Halep, exclusă de la French Open? Bine i-au făcut!“: americanul Andrew Stutz, necruțător cu Simona
Deputaţii bătăuşi, puşi la colţ: Violenţa fizică este de neacceptat, mai ales în Palatul Parlamentului
Deputaţii bătăuşi, puşi la colţ: Violenţa fizică este de neacceptat, mai ales în Palatul Parlamentului
Iei amendă dacă circuli pe interzis în parcarea supermarketului?
Iei amendă dacă circuli pe interzis în parcarea supermarketului?
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu urări pentru 21 mai
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu…
×