Jucătorii l-au rugat pe Rădoi să tempereze „ieșirile” lui Becali

Jucătorii l-au rugat pe Rădoi să tempereze
  • Publicat:
  • Actualizat:

Deranjați de comportamentul dur din ultimul timp al finanțatorului Gigi Becali, steliștii au început să se gândească la găsirea unor metode prin care să scape de furia patronului.

Prima măsură îl implică pe Mirel Rădoi. După ce Dorin Goian și Ionuț Rada au fost „mitraliați” în public de Becali, coechipierii lui Rădoi au decis să-l roage pe căpitan să intervină pe lângă nașul său pentru a-l tempera. „Recunoaștem că nea Gigi a fost corect cu noi și ne-a plătit mereu la timp, fie că am jucat, fie că nu, dar dânsul ar trebui să ne vorbească numai în particular, nu în fața camerelor TV”, s-a confesat apropiaților unul dintre fotbaliștii echipei din Ghencea.

Totodată, jucătorii vicecampioanei sunt deranjați de faptul că Gigi Becali le-a spus că nu-și va schimba atitudinea, iar cui nu-i convine, este liber să plece! Conștienți de faptul că Gigi Becali este o persoană colerică, dar și terorizați de episodul „Rada – Goian”, elevii pregătiți de Marius Lăcătuș vor apela în aceste zile la Mirel Rădoi, singurul care, în opinia lor, îl va putea îndupleca pe latifundiarul din Pipera să-și schimbe comportamentul.

Alți jucători atacați De Gigi Becali

Septembrie 2007: „Gata! M-am convins. Golanski nu e jucător de primul «11». O să vedeți că o să stea pe banca de rezerve!“
Decembrie 2007: „Pe Neaga nu am știut cum să-l vând mai repede, dar l-am luat ca un prost înapoi. Credeți că de bun l-am dat?“
Aprilie 2008: „Ce să-i mai fac, tată, și lui Vali Badea ăsta? A avut nenumărate șanse să joace, dar nu a concretizat-o pe nici­una. Nu are de ce să se plângă.“
Iunie 2008: „Pe Dică îl dădeam și pe 500.000 de euro, deoarece începuse să se creadă jupân în vestiarul Stelei, iar mie nu-mi plac astfel de fotbaliști.“

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Filiera prin care baronul 'Mocro Maffia' livra tone de cocaină în România! 'Scarface' a pierdut 625.000.000 € la un singur transport trimis la Constanța
Filiera prin care baronul 'Mocro Maffia' livra tone de cocaină în România! 'Scarface' a pierdut 625.000.000 € la un singur…
Se cutremură România. Ion ILIESCU nu mai scapă
Se cutremură România. Ion ILIESCU nu mai scapă
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…