Jandarmii sunt în alertă:** „U” – Steaua e meci de risc MAXIM! Cluj Arena NU se va umple la partida de luni

Jandarmii sunt în alertă:**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cluj Arena va fi plin doar pe jumătate la primul meci din 2011, cu Steaua. Programarea partidei luni seara (ora 19:00, Dolce Sport) a redus numărul de spectatori, dar chiar și așa jandarmii au intrat în alertă. E meci de risc maxim!

O partidă între „U” și Steaua, disputată luni seara, pare să nu trezească interesul clujenilor atât de mult cum se așteptau organizatorii. S-au pus în vânzare 23.000 de bilete, dar cu siguranță vor rămâne locuri goale pe arena de 5 stele. Până ieri se vânduseră 4.000 de bilete pentru acest joc, dar estimările organizatorilor indică un număr de cel puțin 15.000 de suporteri, la ora partidei. A crescut însă numărul abonaților, iar până ieri dimineață 1.820 de fani și-au achiziționat permis de intrare la toate meciurile de pe Cluj Arena, din retur.

N-a fost niciodată plin
Cu 15.000 de bilete vândute, meciul cu Steaua ar intra în top 3 audiență, în istoria stadionului inaugurat în toamna anului trecut. Cluj Arena, cu o capacitate de 30.201 de locuri, n-a fost niciodată plin ochi, dar pe primul loc rămâne partida de deschidere, dintre „U” Cluj și Kuban (0-4), meci la care au asistat 24.800 de spectatori. În meciurile oficiale, cel cu Dinamo (0-0), din toamnă, ocupă locul fruntaș. 21.320 a fost cifra oficială a spectatorilor la acea partidă. Între meciurile cu Steaua și Dinamo există însă o mare diferență. Partida contra liderului s-a disputat în weekend, în timp ce meciul cu Steaua se va juca luni, de la ora 19:00, o oră greu accesibilă mai ales pentru suporterii din afara Clujului.


Sperăm să vină cât mai multă lume la meciul cu Steaua. Avem nevoie de fani pentru a obține prima victorie în acest an
Cosmin Irimieș, director executiv „U” Cluj


Rivalitate mare între galerii
Rivalitatea dintre galeriile celor două echipe este arhicunoscută. De fiecare dată când Steaua a venit la Cluj, pentru un meci cu „U”, măsurile de securitate au fost dintre cele mai aspre. Această rivalitate s-a accentuat după un meci de Cupă din 2004, când steliștii au furat un banner cu „Vecchia Guardia”, unul dintre cele mai vechi și reprezentative ale galeriei lui „U”, înfrățită cu cea a lui Dinamo. Conflicte între galerii au avut loc și înaintea ultimului meci disputat la Cluj, în 2007. Din aceste motive meciul este considerat de risc maxim și, pentru a se evita conflictele, casele de bilete ar putea fi închise cu 3 ore înainte de meci.

Asistența la meciurile oficiale de pe Cluj Arena

JOC SPECTATORI
„U” – FC Brașov 11.000
„U” – Dinamo 21.000
„U” – Oțelul 7.000
„U” – FC Vaslui 6.000
„U” – CS Mioveni 6.000

PREȚUL BILETELOR LA „U” – STEAUA

Peluze – 15-20 lei
Tribuna a II-a – 25-50 lei
Tribuna I – 25-85 lei
Tribuna VIP – 100 lei
Tribuna VVIP – 200 lei

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ana Porgras, descalificată de la Survivor All Stars. Imaginile încă nu au fost difuzate de Pro TV
Ana Porgras, descalificată de la Survivor All Stars. Imaginile încă nu au fost difuzate de Pro TV
FOTO Edi Iordănescu, inclus în Top 10 cei mai sexy selecționeri de la EURO 2024. Pe ce loc e românul
FOTO Edi Iordănescu, inclus în Top 10 cei mai sexy selecționeri de la EURO 2024. Pe ce loc e românul
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic Prahova s-a mărit cu 20 cm. Oamenii trăiesc cu groază, nu ştiu ce este sub casele lor
Craterul din Slănic Prahova s-a mărit cu 20 cm. Oamenii trăiesc cu groază, nu ştiu ce este sub casele lor
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din cap
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din…
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
Decizie definitivă pentru cei cu CARDURI de ENERGIE. Legea promulgată azi, 26 aprilie, de Iohannis
Decizie definitivă pentru cei cu CARDURI de ENERGIE. Legea promulgată azi, 26 aprilie, de Iohannis
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele