Iuliu Mureșan, declarație uluitoare, în direct, la TV: „Ne descurcăm și fără banii DDB. Eu respect ce fac fanii, chiar dacă nu sunt dinamovist!”

Iuliu Mureșan, declarație uluitoare, în direct, la TV: „Ne descurcăm și fără banii DDB. Eu respect ce fac fanii, chiar dacă nu sunt dinamovist!”
  • Publicat:
  • Actualizat:

Iuliu Mureșan, administratorul special de la Dinamo, a oferit o declarație care nu le va pica deloc bine suporterilor din „Ștefan cel Mare”, după demiterea lui Mircea Rednic.

În cursul zilei de marți, Dinamo a anunțat demiterea lui Mircea Rednic și numirea lui Flavius Stoican în funcția de antrenor principal, prin intermediul unui comunicat publicat pe pagina oficială de Facebook.

Iuliu Mureșan și-a asumat decizia demiterii lui Mircea Rednic și a început deja să primească amenințări din partea suporterilor lui Dinamo.

Iuliu Mureșan, declarație uluitoare, în direct, la TV, despre situația de la Dinamo

Iuliu Mureșan a declarat că Dinamo s-ar putea descurca și fără banii proveniți din programul DDB al suporterilor, ceea ce îi va supăra profund pe fani. Totodată, acesta a ținut să sublinieze faptul că apreciază gestul suporterilor, deși el nu este dinamovist.

„Am văzut că sunt valuri și în rândul suporterilor. Sunt 15.000 de oameni în DDB, am vorbit și eu cu 2-3. Nu mi-e teamă de reacția fanilor. Sunt suporterii lui Rednic sau ai lui Dinamo? E «Doar Dinamo București», ei nu țin cu Mureșan sau cu Rednic. Suporterii se vor bucura dacă vom ajunge deasupra ultimelor locuri. Nu cred că fanii doresc să se țină de un antrenor, de un conducător, ei vor binele echipei.

De la anumiți reprezentanți DDB am reacții bune, dar n-am discutat cu toți. Nu cred că vor opri finanțarea. Ne descurcăm și fără banii DDB. Eu respect ce fac fanii, chiar dacă nu sunt dinamovist!”, a spus Iuliu Mureșan, la Digi Sport.

„Cine l-a adus pe Stoican să își asume. Că de plătit, va plăti!”, a fost prima reacție a reprezentanților Peluzei Cătălin Hîldan, pe Facebook, făcând referire la Iuliu Mureșan.

„Contractul de activitate sportivă încheiat între clubul DINAMO 1948 S.A., (în reorganizare judiciară, in judicial reorganisation, en redressement) și Domnul Mircea Rednic și-a încetat efectele cu efect imediat azi, 21 Decembrie 2021.

 

Începând de mâine, 22 Decembrie 2021, calitatea de antrenor principal al DINAMO 1948 S.A. – în reorganizare judiciară, in judicial reorganisation, en redressement, va fi preluată de Domnul Flavius Stoican”, se arată în comunicatul publicat de către Dinamo pe Facebook.

Andreea Visu / Autor
Pasiunea pentru fotbal este o moștenire de familie, astfel că drumul către jurnalismul sportiv a venit natural. A intrat în presă în anul 2016, la IlfovSport. A început să scrie despre ligile inferioare și ușor-ușor a promovat la Revista IlfovSport, denumită ulterior 100% Sport. A lucrat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Ancuţa Popoviciu rămâne judecătoarea dosarului de la 2 Mai. Judecătoria Mangalia a respins defintiv cererea de abţinere
Ancuţa Popoviciu rămâne judecătoarea dosarului de la 2 Mai. Judecătoria Mangalia a respins defintiv cererea de abţinere
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ion Țiriac a plătit un preț obscen și a așteptat cinci ani să o primească. Miliardarul este acum în extaz! Imagini colosale
Ion Țiriac a plătit un preț obscen și a așteptat cinci ani să o primească. Miliardarul este acum în extaz!…
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Oana Roman suferă din nou. Tragedie infinită, după ce şi-a pierdut mama: Să sărbătorești în Ceruri
Oana Roman suferă din nou. Tragedie infinită, după ce şi-a pierdut mama: Să sărbătorești în Ceruri
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen