Italienii confirmă bomba verii plănuită de „câini”!** Bonetti e aproape de a lua un fotbalist de națională, care joacă de 7 ani în Serie A

Dacă la începutul pregătirilor se vorbea în Ștefan cel Mare despre posibile achiziții din țările africane, acum lucrurile par să se schimbe radical. După cum ProSport a anunțat în exclusivitate pe 14 iunie 2012, Dario Bonetti are ținte de calitate, iar una dintre acestea este hondurianul Edgar Alvarez, de la Palermo. Acesta evoluează de 7 sezoane în Serie A și a mai trecut pe la formații ca jucat șapte sezoane în Serie A pentru Cagliari, Roma, Messina, Livorno și Bari. Cotidianul italian Corriere dello Sport confirmă că mijlocașul dreapta în vârstă de 32 de ani se va despărți în aceste zile de Palermo și apoi se va alătura în Austria lotului pregătit de Dario Bonetti. Conform sursei citate, salariul solicitat de Alvarez se ridică la aproximativ 15.000 de euro lunar. Mijlocașul dreapta al lui Palermo are 52 de selecții în naționala Hondurasului. Prezent la CM din 2010, acolo unde a fost titular în două meciuri, Alvarez este din 2004 în Italia, unde a strâns 131 de meciuri în Serie A și 27 în Serie B. La 1,73 de metri înălțime, hondurianul s-a remarcat în Italia grație vitezei și accelerației, dar și pentru că este foarte greu de marcat. Alvarez a prins numai 408 minute în sezonul precedent la Palermo, deși până atunci fusese unul dintre titularii sicilienilor. Motivul l-a reprezentat o neînțelegere cu patronul Maurizio Zamparini, cunoscut în Italia pentu temperamentul său vulcanic. 600.000 de euro este suma la care este cotat Alvarez conform site-ului specializat în mater
Italienii confirmă bomba verii plănuită de "câini"!** Bonetti e aproape de a lua un fotbalist de națională, care joacă de 7 ani în Serie A

Dacă la începutul pregătirilor se vorbea în Ștefan cel Mare despre posibile achiziții din țările africane, acum lucrurile par să se schimbe radical. După cum ProSport a anunțat în exclusivitate pe 14 iunie 2012, Dario Bonetti are ținte de calitate, iar una dintre acestea este hondurianul Edgar Alvarez, de la Palermo. Acesta evoluează de 7 sezoane în Serie A și a mai trecut pe la formații ca jucat șapte sezoane în Serie A pentru Cagliari, Roma, Messina, Livorno și Bari.

Cotidianul italian Corriere dello Sport confirmă că mijlocașul dreapta în vârstă de 32 de ani se va despărți în aceste zile de Palermo și apoi se va alătura în Austria lotului pregătit de Dario Bonetti. Conform sursei citate, salariul solicitat de Alvarez se ridică la aproximativ 15.000 de euro lunar.

Mijlocașul dreapta al lui Palermo are 52 de selecții în naționala Hondurasului. Prezent la CM din 2010, acolo unde a fost titular în două meciuri, Alvarez este din 2004 în Italia, unde a strâns 131 de meciuri în Serie A și 27 în Serie B. La 1,73 de metri înălțime, hondurianul s-a remarcat în Italia grație vitezei și accelerației, dar și pentru că este foarte greu de marcat.

Alvarez a prins numai 408 minute în sezonul precedent la Palermo, deși până la transferul în Sicilia fusese om de bază pe la toate echipele pe la care a mai trecut.

600.000 de euro este suma la care este cotat Alvarez conform site-ului specializat în materie de transferuri transfermarkt.de

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Mărturisirea incredibilă a lui David Popovici, după aurul de la Paris
Mediafax
Cu ce se ocupă acum pensionarul de pe Transfăgărășan? Incidentul deosebit de GRAV care l-a retrogradat din funcție. Avem detalii 💣
Cancan.ro
Cât a plătit un turist pentru 4 nopți în Costinești, lângă Nibiru. Camera i-a surprins pe internauți
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cum arăta Bianca Drăgușanu când a apărut prima dată la tv, la emisiunea „Din Dragoste”. Nu avea nicio operație estetică
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Râzi cu lacrimi
Un studiu, în premieră, dezvăluie că doar o oră în plus de somn îi ajută pe studenți să aibă note mai bune
Descopera.ro
650 lei amendă pentru toți pietonii din România care fac acest lucru în timp ce traversează strada, pe zebră. Mulți consideră că este un gest normal, dar legea spune altceva
Cancan.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Ciao.ro
Pisicile războinice cuceresc acest joc
Go4Games
Afecțiuni medicale din cauza cărora șoferii pot ajunge la închisoare. Problema e tratamentul, nu boala
Promotor.ro