Își răspund la SMS

Redactor:
Florin Marian
Își răspund la SMS
  • Publicat:
  • Actualizat:

Coman și Zapata sunt amici prin intermediul telefonului mobil

Rivalitatea naște de multe ori și respect. Respect pentru adversar, pentru ceea ce a realizat acesta la echipa sa.

Între rapidistul Dani Coman și stelistul Rufay Zapata există o relație de amiciție și de respect reciproc, care a început prin intermediul fundașului Ionuț Rada. Cei doi își transmiteau salutări până când au făcut schimb de numere de telefon și au putut să comunice direct. Înaintea unor meciuri, cei doi și-au transmis chiar mesaje de încurajare.

Cu siguranță nu va fi cazul acum, când se vor afla față în față. Imediat după meciul de la Craiova, lui Coman i-a zburat gândul la jocul dificil cu Steaua și la întâlnirea cu amicul său, Zapata. „Această partidă e cea mai importantă pentru noi și ne dorim mult să învingem. În ceea ce îl privește pe Zapata, eu cred că prin aducerea lui Steaua a găsit ceea ce căuta de mult. Un portar care să dea siguranță, care să fie valoros și constant“, a declarat Coman.

„Cu Rapid e meci de șase puncte“

La rândul său, Zapata consideră că meciul din Giulești e unul capital. „E o partidă de șase puncte. Pentru noi, fiecare meci care urmează e ca o finală, chiar și cel cu UTA. Rapid e o echipă puternică, cu un portar valoros“. De fapt, mulți spun că duelul din această seară poate fi decis de cei doi portari. „Coman și Zapata sunt cei mai în formă portari din Liga I acum. Sunt vârfurile echipelor pe care le reprezintă. Sunt doi portari moderni, care vor face diferența în acest meci“, a declarat Florin Prunea, fost goalkeeper al echipei naționale, care, ca și cei doi, nu a impresionat niciodată prin statură. „Nu sunt de acord că talia e atât de importantă. Sunt mai scunzi, dar mai buni la jocul de picior, la ieșirile cu pase în adâncime“, a adăugat Prunea.

15 goluri a încasat Dani Coman în acest sezon, în 19 meciuri disputate în Liga I și Cupa României

25 de goluri a primit Zapata în cele 31 de meciuri bifate pentru Steaua în toate cele trei competiții

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea că se află „un monstru”
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea…
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de la FCU Craiova
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Dieta Monicăi Anghel. A slăbit enorm în ultimii ani: alimentele la care a renunțat total! „Mă cântăresc în fiecare zi”
Dieta Monicăi Anghel. A slăbit enorm în ultimii ani: alimentele la care a renunțat total! „Mă cântăresc în fiecare zi”
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Cine sunt românii care trebuie să plătească 
Cine sunt românii care trebuie să plătească "taxa pe lux" pentru locuinţele şi maşinile pe care le deţin
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
Regula pe care șoferii NU TREBUIE să o încalce niciodată. Legea din ROMÂNIA spune clar
Regula pe care șoferii NU TREBUIE să o încalce niciodată. Legea din ROMÂNIA spune clar
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare