Iorgulescu: „Să luăm partea bună a insolvenței, ea educă cluburile și le pune pe linia de plutire”

Iorgulescu:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Președintele LPF, Gino Iorgulescu, a declarat, marți, într-o conferință de presă, că intrarea cluburilor din Liga I în insolvență are și o parte bună, procedura putând pune grupările pe linia de plutire din punct de vedere financiar.

„Pot intra în solvență multe cluburi, așa cum intră orice societate din țara asta. Noi sperăm să fie cât mai puține echipe în situația asta, dar și insolvența la un moment dat e bună pentru că îi aduce cu picioarele pe pământ pe cei care conduc și fac bugetele. Bugetele trebuie să fie în limita posibilităților, nu să fie fictive, să apară jucători cu salarii foarte mari, iar apoi să nu mai poată să le plătească. Deci trebuie să luăm și partea bună din această insolvență pentru că ea educă și pune cluburile pe linia de plutire dacă se respectă regulile”, a spus președintele LPF comentând faptul că șase din cele 18 cluburi din Liga I sunt în prezent în insolvență.

Gino Iorgulescu a explicat că LPF nu a virat banii din drepturile TV în contul grupării CFR Cluj înainte de intrarea acesteia în insolvență deoarece nu a primit factură. „Liga Profesionistă de Fotbal nu a virat banii din drepturile TV către CFR Cluj înainte de intrarea acesteia în insolvență pentru că noi așteptăm facturi pentru a vira banii. Și nu s-a facturat. În momentul în care ni se facturează, noi plătim”, a precizat șeful LPF.

Oficialul a menționat că gruparea CFR Cluj poate recupera cele 24 de puncte cu care a fost penalizată de Comisia de Disciplină a FRF în urma neachitării datoriilor către cinci foști jucători. „Dacă cei de la comisie hotărăsc așa, atunci CFR își poate recupera punctele”, a menționat Iorgulescu.

Gino Iorgulescu a participat, marți, la lansarea primului album Panini dedicat echipelor din Liga I. La eveniment a fost prezent și fostul internațional italian Franco Baresi.

Sursa: MEDIAFAX

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după 18 luni, a aflat cine e iubitul ei, de fapt
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după…
Regula obligatorie pe care românii o vor accepta. Decizia așteptată de milioane de persoane
Regula obligatorie pe care românii o vor accepta. Decizia așteptată de milioane de persoane
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…