Ionuț Popa speră ca elevii săi să spargă gheața împotriva liderului:** „Pandurii joacă cel mai bun fotbal, dar avem și noi ambițiile noastre și vrem să învingem”

Ionuț Popa speră ca elevii săi să spargă gheața împotriva liderului:**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Antrenorul formației CSMS Iași, Ionuț Popa, speră ca elevii săi să spargă gheața în confruntarea de duminică cu liderul Pandurii Tg. Jiu și să obțină nu doar prima victorie din acest sezon, ci și întâia din palmaresul clubului pe prima scenă. Popa admite că Pandurii practică cel mai bun fotbal din Liga I, dar chiar și în aceste condiții are încredere că echipa sa poate obține cele trei puncte.

„Suntem în fața unui meci în care întâlnim liderul campionatului, o echipă cotată de multă lume ca fiind practicanta celui mai bun fotbal din Liga I. Vom vedea cum ne vom descurca în fața unei super-echipe, noi, o echipă codașă, de pe ultimele locuri, dar avem și noi ambițiile noastre. Acceptăm ideea că sunt foarte buni, avem de învățat de la ei, dar vrem să învingem. Noi avem de partea noastră și suporterii, aliatul nostru. Sunt convins că ne vor susține și în acest meci, iar eu âi voi respecta toată viața pentru că au fost aproape de noi meci de meci, chiar și în momente mai grele”, a declarat antrenorul Ionuț Popa. Tehnicianul a avut probleme de lot în această săptămână, Țigănașu, Petar Jovanovic și Claudiu Ionescu fiind incerți. „Dacă meciul s-ar juca sâmbătă, cei trei ar fi indisponibili. Sper însă ca până duminică să fie refăcuți și să pot conta pe ei în meciul cu Pandurii”, a precizat Popa, care așteaptă un arbitraj bun în meciul cu liderul campionatului: „Sper să avem parte de un arbitraj corect și spun asta pentru că în toate meciurile de pe teren propriu din acest sezon am fost penalizați cu câte un penalty ușor acordat. Mă sperie și ce a declarat Dorinel Munteanu după meciul direct pierdut cu Pandurii, în etapa trecută. Cel mai bun să câștige duminică, iar toți cei prezenți pe teren să contribuie la un spectacol”.

Niciun telefon de felicitare după egalul cu CFR Cluj

„Profesorul” și-a exprimat nemulțumirea față de atitudinea ieșenilor după meciul de la Cluj, echipa nefiind felicitată pentru rezultat (2-2) de niciun om din conducere în afara președintelui Florin Prunea.

„Am făcut egal pe terenul campioanei CFR Cluj, echipă care va juca în grupele Champions League, dar probabil la Iași acest rezultat intră în sfera normalului. Probabil așa se explică faptul că nu am primit măcar un telefon de felicitare. În afară de președintele Florin Prunea, care a fost alături de noi și cu care am discutat până noaptea târziu după meci, nimeni nu i-a felicitat pe băieți pentru acest rezultat important. De prime nici nu mai vorbesc…”, a declarat antrenorul ieșenilor.

Șeful băncii tehnice ieșene susține că echipa din Copou a progresat mult față de prima etapă și pune acest lucru pe seama muncii intense depuse în această perioadă. „E adevărat, am progresat mult, dar credeți-mă că în această perioadă am muncit enorm. Am lucrat mai mulți ani aici, dar niciodată parcă nu am lucrat, ca timp, atât de mult ca acum”, a precizat Popa.

Antrenorul nou-promovatei din Copou a mai spus că ucraineanul Semenenko a fost legitimat și va fi apt de joc pentru meciul cu liderul. În ceea ce-l privește pe Ștefan Popescu, ieșeanul care a evoluat în sezonul trecut la Cesena, Ionuț Popa speră să-l păstreze pe jucător în lot. „Popescu s-a antrenat cu noi în ultima lună și pot să spun că îmi place. În primul rând este stângaci, este și tânăr, are doar 20 de ani, ba mai mult este și ieșean. Eu l-aș vrea în lot, dar are probleme cu greutatea. Nu poate să slăbească”. Popa a glumit pe seama faptului că mulți jucători se autopropun la Iași, ținând cont de faptul că echipa are un lot restrâns: „Toți vin aici să dea probe, știu că nu sunt jucători. Avem și un portar cu mâna în ghips care vrea să dea probe”.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Pensia uriașă pe care o are Iohannis! A răbufnit și a aruncat pe „masă” o sumă enormă
Pensia uriașă pe care o are Iohannis! A răbufnit și a aruncat pe „masă” o sumă enormă
Răsturnare de situație! Decizia luată de Real Madrid în cazul lui Luka Modric
Răsturnare de situație! Decizia luată de Real Madrid în cazul lui Luka Modric
Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a fost răpus de cancer
Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a fost răpus de cancer
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
Lumea afacerilor din România, zguduită de decesul unui dintre cei mai cunoscuţi afacerişti. A fost răpus de o boală incurabilă
Lumea afacerilor din România, zguduită de decesul unui dintre cei mai cunoscuţi afacerişti. A fost răpus de o boală incurabilă
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
"Banii noștri s-au dus". Doi tineri s-au trezit fără 10.000 de dolari în cont. Era avansul pentru casa pe care…
Fenomenul El Niño SE TRANSFORMĂ chiar sub ochii lumii! Ce înseamnă asta
Fenomenul El Niño SE TRANSFORMĂ chiar sub ochii lumii! Ce înseamnă asta
Ce a putut face miliardarul Ion Ţiriac pentru o vedetă uriaşă a României. Totul a ieşit la iveală abia acum
Ce a putut face miliardarul Ion Ţiriac pentru o vedetă uriaşă a României. Totul a ieşit la iveală abia acum
Ce s-a putut observa de 1 mai în blestematul loc de la 2 Mai, unde și-au pierdut viața Sebi și Roberta, uciși de Vlad Pascu
Ce s-a putut observa de 1 mai în blestematul loc de la 2 Mai, unde și-au pierdut viața Sebi și…
S-a dat lege în România. Închisoare cu executare. Și nu există excepții!
S-a dat lege în România. Închisoare cu executare. Și nu există excepții!
Biletul de adio al fetei de 13 ani care s-a aruncat de la etaj, pentru mama ei: Meriți!
Biletul de adio al fetei de 13 ani care s-a aruncat de la etaj, pentru mama ei: Meriți!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
„Săptămâna Patimilor“ se încheie incendiar: fotbalul nostru oferă trei meciuri sufocante, cu mize uriașe
„Săptămâna Patimilor“ se încheie incendiar: fotbalul nostru oferă trei meciuri sufocante, cu mize uriașe
Wrexham, echipa cumpărată de Ryan Reynolds, ar putea avea stadion cu 55.000 de locuri:
Wrexham, echipa cumpărată de Ryan Reynolds, ar putea avea stadion cu 55.000 de locuri: "Tot oraşul ar putea veni la…
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Ce a putut să găsească o tânără într-un burger de pui cumpărat de la un fast-food celebru: „Era viu și mișca”
Ce a putut să găsească o tânără într-un burger de pui cumpărat de la un fast-food celebru: „Era viu și…