Ionuț Popa, în stil propriu despre selecția la națională. „El trebuie să fie acolo chiar dacă bea 10 litri de vin… E cel mai bun din țară!” Cum îl „motiva” pe Bâlbă când îi era elev :)

  • Publicat:
  • Actualizat:

Recunoscut pentru declarațille sale care de multe ori au făcut deliciul microbiștilor din România, Ionuț Popa a comentat cu umor și situația echipei naționale, după remiza cu Muntenegru, scor 1-1.

Deși selecționerul Christoph Daum a fost criticat de mai mulți tehnicieni români după numirea pe banca naționalei, dar și după prestația slabă a tricolorilor la primul meci sub comanda germanului, Ionuț Popa cere răbdare pentru acesta și se declară convins că România va ajunge la CM 2018. „Răbdare, și ne vom califica la mondiale„, spune tencicianul lui ACS Poli, care explică de ce Daum ar trebui susținut, cel puțin până la proba contrarie: „Mulți dintre antrenorii care suntem în Divizia A, cu sute de meciuri, nu avem voie să sarim la gâtul lui, suntem colegi. Și e distanță foarte mare față de noi, la ce rezultate a obținut el”.

Popa are totuși să-i facă un reproș lui Daum: absența lui Gabi Tamaș din lotul echipei naționale. „Oricât aș fi de rău voitor, pe Tamaș nu îl pot lăsa afară, indiferent că bea 10 litri de vin. Și eu l-am avut pe Bâlbă la Iași, îi spuneam faci ce vrei la echipă pentru că dai goluri. Asa și Tamas, e cel mai bun stoper din țară„, a declarat Ionuț Popa, citat de Dolce Sport.

Pe aceeași temă
'Irina e o ❗️ Prietenul lui Dragnea, prima reacţie după scandalul cu Irina Tănase
'Irina e o ❗️ Prietenul lui Dragnea, prima reacţie după scandalul cu Irina Tănase
Un poliţist care a oprit o petrecere ilegală, ameninţat cu moartea de patronul localului: „De faţă cu mumă-ta şi cu tac-tu îţi tai capu’!” AUDIO
Un poliţist care a oprit o petrecere ilegală, ameninţat cu moartea de patronul localului: „De faţă cu mumă-ta şi cu…
Arafat şi Rafila chemaţi la Palatul Victoria de Ciucă după confirmarea primelor cazuri de Omircon în România
Arafat şi Rafila chemaţi la Palatul Victoria de Ciucă după confirmarea primelor cazuri de Omircon în România
A devenit liber de contract și ar putea reveni la FCSB! O rivală din Liga 1 a încercat să-l „fure”, dar a refuzat-o
A devenit liber de contract și ar putea reveni la FCSB! O rivală din Liga 1 a încercat să-l „fure”,…
Anamaria Prodan, GOALĂ pe Internet. S-a aflat cine a distribuit imaginile intime
Anamaria Prodan, GOALĂ pe Internet. S-a aflat cine a distribuit imaginile intime
Probleme pentru Cătălin Botezatu! Polițiștii au descins în forță!
Probleme pentru Cătălin Botezatu! Polițiștii au descins în forță!
Anna Lesko, mai sexy ca oricând la 42 de ani. Cum a pozat artista
Anna Lesko, mai sexy ca oricând la 42 de ani. Cum a pozat artista
Cele mai perverse OBICEIURI ale oamenilor. „Sunt de-a dreptul ȘOCANTE”
Cele mai perverse OBICEIURI ale oamenilor. „Sunt de-a dreptul ȘOCANTE”
Produse inteligente Zigbee, din nou în oferta Lidl. Prețurile sunt atractive
Produse inteligente Zigbee, din nou în oferta Lidl. Prețurile sunt atractive
Irina Tănase, părăsită de Liviu Dragnea, după ce a fost prinsă cu altul! Detalii BOMBĂ
Irina Tănase, părăsită de Liviu Dragnea, după ce a fost prinsă cu altul! Detalii BOMBĂ
Veste șocantă care zguduie lumea: Va domina totul. Nu va scăpa nimeni
Veste șocantă care zguduie lumea: Va domina totul. Nu va scăpa nimeni
Urmează a zecea extragere la Loteria de Vaccinare. Vezi dacă te afli printre câştigătorii extragerilor trecute
Urmează a zecea extragere la Loteria de Vaccinare. Vezi dacă te afli printre câştigătorii extragerilor trecute
Dieta împotriva inflamației. Alimentele care luptă cu îmbătrânirea, durerea și bolile cronice
Dieta împotriva inflamației. Alimentele care luptă cu îmbătrânirea, durerea și bolile cronice
Diana Şoşoacă a apărut cu botniţă la tribuna Parlamentului:
Diana Şoşoacă a apărut cu botniţă la tribuna Parlamentului: "I-am cerut lui Moş Niculae un cadou"
Elon Musk, umilit. Cântec despre șeful Tesla: Cel mai mare gamer, dar un amant...
Elon Musk, umilit. Cântec despre șeful Tesla: Cel mai mare gamer, dar un amant...
PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / Cine va schimba lumea de azi: ”Milenialul” de la bloc, tot cu cheia de gît, dar cu smartphone în buzunar
PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / Cine va schimba lumea de azi: ”Milenialul” de la bloc, tot cu cheia de…
BANCUL ZILEI – Ion, Maria și supozitoarele buclucașe
BANCUL ZILEI – Ion, Maria și supozitoarele buclucașe
Ion Ţiriac, în prim-planul presei mondiale: A vândut turneul de la Madrid unei companii uriaşe
Ion Ţiriac, în prim-planul presei mondiale: A vândut turneul de la Madrid unei companii uriaşe
O insulă de vis unde să evadezi de iarnă. E o adevărată bijuterie, cunoscută şi apreciată încă din antichitate
O insulă de vis unde să evadezi de iarnă. E o adevărată bijuterie, cunoscută şi apreciată încă din antichitate
TOP 3: Cele mai bune filme de comedie din istorie
TOP 3: Cele mai bune filme de comedie din istorie
Ce înțepătură îi trimite Anamaria Prodan amantei lui Laurențiu Reghecampf. Mesajul postat de sexy impresara: ''Banii impresionează femeile leneșe”
Ce înțepătură îi trimite Anamaria Prodan amantei lui Laurențiu Reghecampf. Mesajul postat de sexy impresara: ''Banii impresionează femeile leneșe”
Una dintre cele mai dorite femei din România este hărțuită de un obsedat!
Una dintre cele mai dorite femei din România este hărțuită de un obsedat!
Ce se întâmplă dacă circuli fără AdBlue? Șoferii mașinilor DIESEL trebuie să știe asta
Ce se întâmplă dacă circuli fără AdBlue? Șoferii mașinilor DIESEL trebuie să știe asta
FOTO. Alexia Eram s-a pozat în lenjerie intimă! Fiica Andreei Esca, apariție controversată
FOTO. Alexia Eram s-a pozat în lenjerie intimă! Fiica Andreei Esca, apariție controversată
FOTO. Karmen, fiica lui Adi Minune, și-a etalat „silicoanele” în costum de baie
FOTO. Karmen, fiica lui Adi Minune, și-a etalat „silicoanele” în costum de baie
×