Ionuț Chirilă are noroc! Academica Clinceni a vrut să-l schimbe cu un antrenor care tocmai s-a infectat cu COVID | EXCLUSIV

Ionuț Chirilă are noroc! Academica Clinceni a vrut să-l schimbe cu un antrenor care tocmai s-a infectat cu COVID | EXCLUSIV
  • Publicat:
  • Actualizat:

Mandatul lui Ionuț Chirilă este pe sfârșite la Academica Clinceni, iar înlocuirea sa cu Daniel Pancu e doar o chestiune de zile. Formația antrenorului în vârstă de 55 de ani tocmai a fost umilită pe teren propriu de arădenii de la UTA, scor 3-0.

Oficialii ilfoveni au demarat deja discuțiile cu fostul rapidist Daniel Pancu (44 de ani) încă de săptămâna trecută, dar, de sâmbătă, din nefericire, fostul internațional a intrat în izolare.

Daniel Pancu, infectat cu COVID-19!

Daniel Pancu este infectat de COVID și nu va putea ieși din casă în următoarele 10 zile, ceea ce înseamnă că mutarea nu se va face atât de repede.

Ionuț Chirilă l-a înlocuit pe Ilie Poenaru după etapa a 8-a, atunci când acesta din urmă și-a reziliat contractul cu ilfovenii şi a plecat la Gaz Metan Mediaş. La fel ca atunci, și în acest moment Clinceni e ultima în Liga 1.

În etapa a noua, Academica a fost condusă de pe banca tehnică de interimarul John Adrian Ene, la meciul cu FC Argeş, pierdut cu 0-1 pe stadionul Dinamo din Bucureşti.

Ionuţ Chirilă, care a mai pregătit echipe de primă ligă precum Jiul Petroşani, UTA Arad, Concordia Chiajna, CSMS Iaşi şi ASA Târgu Mureş, a fost avertizat de primarul Adrian Budeanu că va fi demis dacă nu va aduna puncte în următoarele două runde.

Daniel Pancu a mai antrenat Rapid și Poli Iași, fără a avea rezultate deosebite. Însă ar fi dispus să o preia pe Academica Clinceni, mai ales că ar fi mult mai aproape de casă și de familie.

În 5 meciuri în Liga 1, Ionuț Chirilă n-a obținut decât un punct și patru înfrângeri. Egalul l-a scos pe 4 octombrie, cu FC Botoșani, scor 1-1.

Alin Grigore / Autor
Joacă fotbal de la vârsta de 7 ani și știe cam toate secretele acestui sport, mai ales când vine vorba despre defensiva unei echipe. Datorită iubirii față de „sportul rege” a decis să se dedice în totalitate acestuia și a luat drumul jurnalismului sportiv. În urma studiilor superioare ... citește mai mult
Daniel Nazare / Autor
Peste 25 de ani de experiență în presa sportivă. A debutat ca jurnalist în 1997, în primul an de facultate, fiind redactor la ziarul ZIUA care avea, la acea vreme, un supliment de 4 pagini dedicat sportului. Apoi s-a transferat la Sportul Românesc, Evenimentul Zilei, ProSport (reporter special ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Anunţul momentului! Este vorba despre Florin Piersic
Anunţul momentului! Este vorba despre Florin Piersic
Florin Prunea a auzit că Niculae e OUT de la Rapid și a răbufnit
Florin Prunea a auzit că Niculae e OUT de la Rapid și a răbufnit
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu a avut nicio șansă
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu a avut nicio șansă
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Mara Bănică, de NERECUNOSCUT după ce și-a făcut o nouă intervenție estetică la față
Mara Bănică, de NERECUNOSCUT după ce și-a făcut o nouă intervenție estetică la față
Codrin Ştefănescu, prima apariţie după diagnosticul de cancer: Am cerut să îmi fie lăsat sicriul deschis indiferent cum o să arăt
Codrin Ştefănescu, prima apariţie după diagnosticul de cancer: Am cerut să îmi fie lăsat sicriul deschis indiferent cum o să…
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi
Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi
SURPRIZĂ de PAȘTE: o frumoasă PLOAIE de METEORI!
SURPRIZĂ de PAȘTE: o frumoasă PLOAIE de METEORI!
Donație fabuloasă, de 25 de milioane de euro, făcută de Gigi Becali. S-a aflat totul chiar înainte de Paște
Donație fabuloasă, de 25 de milioane de euro, făcută de Gigi Becali. S-a aflat totul chiar înainte de Paște
De necrezut! Pe ce dată pică Paștele în 2025? Se întâmplă asta o dată la 10 ani
De necrezut! Pe ce dată pică Paștele în 2025? Se întâmplă asta o dată la 10 ani
Absolut toți românii sunt obligați. Legea a intrat deja în vigoare. Trebuie să-ți cedezi locul
Absolut toți românii sunt obligați. Legea a intrat deja în vigoare. Trebuie să-ți cedezi locul
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns!
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Controversă Mândruță-Dan Negru despre Lumina Sfântă: „Le dai oamenilor știri care le plac, indiferent dacă sunt adevărate sau nu?”
Controversă Mândruță-Dan Negru despre Lumina Sfântă: „Le dai oamenilor știri care le plac, indiferent dacă sunt adevărate sau nu?”
Bill May e pe cale să devină primul bărbat în înotul sincron olimpic
Bill May e pe cale să devină primul bărbat în înotul sincron olimpic
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
Felicitări și mesaje de Paște Fericit 2024. Urări frumoase de trimis pe Whatsapp și SMS-uri
Felicitări și mesaje de Paște Fericit 2024. Urări frumoase de trimis pe Whatsapp și SMS-uri