Ionel Dănciulescu, decepționat: „Nu mi s-a propus să revin la Dinamo. Era moral să mă întrebe! Au venit unii care au fost anchetați și au contribuit la dispariția unor cluburi”

Bogdan Savin
Ionel Dănciulescu, decepționat: „Nu mi s-a propus să revin la Dinamo. Era moral să mă întrebe! Au venit unii care au fost anchetați și au contribuit la dispariția unor cluburi”
Ionel Dănciulescu și-a pierdut orice speranță în noua conducere a lui Dinamo

Ionel Dănciulescu, fost mare fotbalist al roș-albilor, antrenor – o scurtă perioadă – și conducător, e deranjat de atitudinea celor care acum sunt factori de decizie în „Ștefan cel Mare”. Consideră că ar fi trebuit să i se propună revenirea în organigramă.

„Danciu” a fost îndepărtat după preluarea formației de către grupul spaniol, reprezentat de Pablo Cortacero. Totuși, fanii-acționari din programul DDB au acum o poziție forte în club, dar nu l-au rechemat în structura echipei.

Acum, ex-marele atacant este managerul tehnic al academiei de juniori din cadrul Clubului Sportiv Dinamo.

„Era o chestie morală ca eu să fiu întrebat dacă mi-aș mai fi dorit să revin”

„Nu mi s-a propus să revin la Dinamo, dar nu sunt supărat pe fanii lui Dinamo sau pe boardul DDB. Dezamăgit, cu siguranță am fost la momentul respectiv. Cred că era o chestie morală ca eu să fiu întrebat dacă mi-aș mai fi dorit să revin la Dinamo. Meritam mai mult respect, fără falsă modestie, pentru tot ceea ce am însemnat la Dinamo atât ca jucător, cât și din postura de conducător. Dar, supărat nu sunt”, a declarat Ionel Dănciulescu la Digi Sport.

Dănciulescu tună: „Anchetați…Pe astfel de criterii au fost aduși la Dinamo”

„Dar, am văzut că au fost aduși oameni care se erijează în mari dinamoviști, care pozează cu cardul DDB, sunt purtătorii de cuvânt ai clubului, oameni care, din ce știu eu, au avut mari probleme, au fost anchetați din punct de vedere legal în trecut. Și, cu o mică sau o mare contribuție a acelor persoane au dispărut cluburi de mare tradiție din fotbalul românesc.

Vorbesc de Petrolul Ploiești, de U Cluj, vorbesc de oameni care au fost interesați doar de legături strânse cu impresarii, cu jucătorii propriu-zis și nu i-a interesat decât interesul personal, să organizeze turnee în străinătate, cantonamente în țară. Pe astfel de criterii au fost aduși oamenii la Dinamo” a mai spus fostul mare atacant.

Nu știu dacă cei de la DDB au decis în totalitate…Probabil, pe viitor (n.red. – să revină la club). Niciodată să nu spui niciodată. M-am dus la alt Dinamo, dar eu mereu am gândit cu sufletul când a fost vorba despre această echipă. Întotdeauna – Ionel Dănciulescu

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Liverpool a spart banca! Are cel mai scump lot din lume » PSG, lider detașat la profitul din transferuri
Mediafax
Nepotul fostului interlop Adrian Mogoș a murit la doar 6 ani! Familia a sperat la o minune până în ultima clipă 🥲
Cancan.ro
„Schimbul de ulei japonez”, explicat de un mecanic cu 20 de ani de experiență. De ce metoda a devenit virală în rândul șoferilor
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Salma Hayek, apariție incendiară la 60 de ani. Fotografia nud care a făcut senzație pe Instagram. „Sunt recunoscătoare”
Ce se întâmplă, doctore?
HARTĂ. România, la 1.477 km de autostrăzi și drumuri expres / Ce se mai deschide în 2026 și ce rămâne pentru 2027
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
Fenomen astronomic extrem, nemaivăzut până acum!
Descopera.ro
Înmormântarea lui Costeluș de la Clejani, amânată pe termen nedeterminat? Scandal la INML, cu intervenția autorităților
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Muzica la volan: piesa din 2017 care crește riscul de accidente
Promotor.ro
ATENȚIE la bancnota de 50 de euro de pe PARBRIZ! Noua metodă prin care ȘOFERII sunt jefuiți în parcări
Mediafax Italia
Un nou marcaj pe șosele! Ce înseamnă CERCURILE ALBE și ce trebuie să facă șoferii din Spania
Mediafax Spania