Ion Moldovan: **”Avem nevoie de jucători cu viteză și gabarit!”

Ion Moldovan: **
  • Publicat:
  • Actualizat:

Tehnicianul Ion Moldovan a declarat că înfrângerea suferită de echipa Astra Ploiești, scor 0-1, cu Pandurii, poate fi cauzată și de faptul că elevii săi nu au putut trece de tracul debutului în prima ligă.

"Se pare că nu am trecut de tracul debutului. Am pierdut după o fază care nu anunța nimic, după ce cu câteva minute înainte puteam fi noi cei care deschid scorul. Asta este, fotbalul este pe goluri. Am avut jucători care au venit pe ultima sută de metri la echipă, dar experiența lor nu ne-a ajutat așa cum mă așteptam. Izvoranu de la care mă așteptam foarte mult, nu a dat siguranță liniei de mijloc. Eu i-am cerut să joace în centrul liniei de mijloc, în încercarea de a mă baza pe gabaritul și experiența lui. Însă se pare că integrarea lui în echipă nu a fost cea pe care o speram", a punctat Moldovan.

Tehnicianul echipei ploieștene recunoaște că și el a făcut câteva greșeli în această partidă, dar consideră că Astra nu trebuie să facă o tragedie din acest insucces: "Jocul nostru s-a rupt la centrul terenului, ce pot să-mi reproșez este că nu am avut maturitatea să răspundem registrului tactic impus de Cârțu. Nu ne așteptam la acest rezultat, dar se vede treaba că este altceva decât liga a doua. Nu trebuie să facem o tragedie din această înfrângere și să remediem în timp cât mai rapid ce nu a mers bine în jocul nostru. Până la meciul următor sper să mai legitimăm fotbaliști apți să aducă viteză și gabarit. Chiar dacă nu vom remania masiv lotul, vom încerca să dăm retușurile necesare prin noii veniți. Suntem la început de drum și acest eșec nu trebuie să ne descurajeze, iar jucătorii cu experiență trebuie să-și mobilizeze coechipierii mai tineri", a afirmat Moldovan.

Formația Astra Ploiești, nou promovată în acest sezon în Liga I, a pierdut, scor 0-1 (0-0), partida susținută, duminică, pe teren propriu, în fața echipei Pandurii Târgu Jiu, în prima rundă a noii ediții de campionat.

Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
VIDEO Coman & co., distracție “nebună” în toiul nopții după ce FCSB a luat titlul de campioană în Superliga! “Te iubesc…”
VIDEO Coman & co., distracție “nebună” în toiul nopții după ce FCSB a luat titlul de campioană în Superliga! “Te…
Gabi Balint a vrut să facă gluma serii după ce FCSB a câștigat titlul și nu a realizat gafa comisă
Gabi Balint a vrut să facă gluma serii după ce FCSB a câștigat titlul și nu a realizat gafa comisă
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Boala care se răspândește RAPID în lume! Record de îmbolnăviri: experții avertizează populația
Boala care se răspândește RAPID în lume! Record de îmbolnăviri: experții avertizează populația
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Angajatorii care oferă salarii în România de 2.000 de euro, dar nu găsesc oameni interesaţi:
Angajatorii care oferă salarii în România de 2.000 de euro, dar nu găsesc oameni interesaţi: "Aleg să plece în străinătate!
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Prințișorul Craiovei, mărturisiri teribile despre adevărata dramă din familia lui: Am trăit cu 50 de euro pe săptămână!
Prințișorul Craiovei, mărturisiri teribile despre adevărata dramă din familia lui: Am trăit cu 50 de euro pe săptămână!
Locul de basm din România pe care puțini turiști îl știu. Ascunde un mare secret, cunoscut doar de câțiva oameni
Locul de basm din România pe care puțini turiști îl știu. Ascunde un mare secret, cunoscut doar de câțiva oameni
GABRIELA FIREA, marea lovitură în politică. RĂSTURNARE de situație, chiar înainte de alegeri
GABRIELA FIREA, marea lovitură în politică. RĂSTURNARE de situație, chiar înainte de alegeri
O celebră influenceră de pe TikTok a fost împușcată mortal în fața casei sale. Motivul este șocant
O celebră influenceră de pe TikTok a fost împușcată mortal în fața casei sale. Motivul este șocant
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare